În urmă cu mai mulţi ani, într-o seară, la restaurantul Uniunii Scriitorilor din Bucureşti, Fănuş Neagu mi-a spus o poveste. El şi cu marele scriitor...
Deși au fost propuse pentru integrarea lor în bugetul pe anul 2013, proiectul renovării pasajului din Triaj și cel al reabilitării centurii orașului așteaptă încă...
În urma bilanțului pe anul 2012, Inspectoratul de Poliție Județean se mândrește cu un județ mai liniștit și cu mai puține evenimente decât în anii...
Problema poluării de la TMK este o eternă sursă de supărare pentru reșițenii din cartierul Muncitoresc. Fie că este vorba despre poluarea fonică sau cu...
Într-un moment în care fotbalul din Caraş-Severin a ajuns la cel mai jos nivel şi nu se face aproape nimic pentru stoparea fenomenului, Dan Avram...
Dacă în capitală elevii dau startul simulării examenelor peste câteva zile, cărășenii au programate aceste probe la mijlocul lunii februarie. Deși e doar o simplă...
Parlamentarul USL Ioan Benga a reacționat după ce Express de Banat a publicat opinia administratorului judiciar al UCMR, Remus Borza. Acesta a declarat în exclusivitate...
Ieri, am fost martorul unei mici întâmplări, care, pentru mine, a avut o anume semnificaţie. O doamnă din personalul magazinului Profi din piaţa Reşiţa-Sud, cu...
O delegație din Kikinda, Serbia, condusă de primarul localității a fost prezentă astăzi la Reșița. Asta după ce, administrația publică locală din orașul de pe...
Alt titlu de Doctor Honoris Causa a fost acordat astăzi profesorului universitar Radu Munteanu pentru contribuția acestuia la dezvoltarea învățământului superior și european în cadrul...
Vicepreședintele Partidului Național Liberal, Sorin Frunăzverde, a criticat încă o dată modul în care România este condusă sub presiunea statului polițienesc, de către actualul președinte...
Prognoza meteo pentru aceste zile anunţă ploi, ninsori și vânt puternic. Tocmai pentru că județul va intra sub atenţionare de cod galben de ninsori, prefectul...
Fiecare solicitare venită din partea primăriile din mediul rural a primit un răspuns prompt din partea Registrului Auto Român Caraș-Severin, ce și-a trimis reprezentanții la...
Staff-ul tehnic, cel administrativ şi oamenii care susţin financiar FC Caransebeş se întâlnesc astăzi pentru a stabili viitorul echipei. Printre iubitorii de fotbal din Caransebeş...
Muncitorul Reşiţa s-a reunit la începutul săptămânii în vederea începerii pregătirii pentru partea a doua a campionatului Ligii a III-a de fotbal, care nu se...
Auditorul Primăriei Bocşa, Valeriu Herţa, a verificat contabilitatea Căminului pentru Persoane Vârstnice din Bocşa din prima zi de funcţionare a acestuia după transformarea Spitalului de...
Campania electorală a fost presărată în Caraș-Severin de vizita celor care au sperat să ocupe un loc călduț în Parlamentul României. Iată, alegerile au trecut,...
În unele localități din Caraș-Severin, casele de ajutor reciproc ale pensionarilor vor să facă bani pe spatele bătrânilor ce solicită un împrumut. În Oravița, dobânda...
Bugetarii cărășeni nu s-au obișnuit cu situația actuală din România. În loc să suplinească numărul celor care au plecat acasă, aceștia se vaită de numărul...
Foiala parlamentarilor şi gâlceava teribilă pe marginea aprobării statutului aleşilor a atins ieri apogeul sau, mai pe româneşte spus, culmea scandalului. Miza, privilegiile, adică banii....
Inspectoratul Școlar Județean a prezentat astăzi, în fața unei săli pline până la refuz, „conjdițiile” în care învață elevii cărășeni. Greșeala s-a comis chiar în...
Un tânăr ce fura din mașini, cunoscut atât în Caraș-Severin cât și în județul Timiș după modul de operare, a fost reținut de polițiști în...
Corpul unei persoane decedate a fost descoperit acum câteva minute în zona haldinei de gunoi din drumul Lupacului. Cadavrul este mâncat de câini, iar deocamdată...
Programul de vizită al aparţinătorilor pacienţilor internaţi la Spitalul Județean de Urgență din Reșița s-a prelungit cu încă două ore. Asta după ce noul ministru...
Orașul de la malul Dunării, poate cel mai frumos din Caraș-Severin, are șanse să renască sub noua administrație locală. Asta mai ales că și mediul...
La exact doi ani după ce Tribunalul Caraş-Severin i-a condamnat pe Ianăş Iacobici şi Cristian Rămigă pentru că au plasat aproape 50.000 de dolari la...
Fostul colos industrial a încheiat anul 2012 pe profit, în ciuda faptului că a ajuns pe butuci din cauza celor doi directori: Adrian Chebuțiu și...
Deși Reșița a fost tot timpul un mozaic al minorităților, în ultima perioadă, coloritul oamenilor din oraș este din ce în ce mai variat. Stabilit...
Săptămâna aceasta a început sub semnul lui „bau!” Bau este sperietura aia copilărească, folosită de toţi copiii lumii, când vor să se distreze pe spinarea...