Instalaţie de valorificare energetică de ultimă generaţie

Autoritățile vor să aducă la Reșița instalația viitorului. Asta după ce Uniunea Europeană a lansat, recent, mai multe programe cu finanțare europeană pentru gestionarea gunoiului.

În momentul de față, în județul Caraș-Severin se află în curs de implementare proiectul Sistem Integrat de Managemet al Deșeurilor. Acesta se află într-o oarecare întârziere, din cauza neînțelegrilor, dar și a greutăților pe care le-au întâmpinat oficialii de la județ în identificarea terenului pe care să amenajeze viitoarea groapă ecologică. După lungi dezbateri, aceștia au reușit să îi convingă pe localnicii din Lupac să accepte deponeul, mai ales că va fi unul de standarde europene, care nu le va polua aerul.

Acum, dacă Uniunea Europeană tot lansează programe noi pentru finanțarea aceleiași probleme, cei care conduc Agenția de Dezvoltare Intercomunitară s-au gândit să nu stea pe gânduri, ci să culeagă informații despre posibilitatea de atragere a acestora. „Săptămâna trecută au apărut câteva direcții de finanțare a proiectelor pe fonduri europene tot pe tema deșeurilor, în special pe energie inteligentă regenerabilă. În regenerabilă intră și sunt incluse și deșeurile. Vrem să ne axăm de așa manieră, încât toată lumea să beneficieze de proiecte, și mă refer aici la localitățile județului Caraș-Severin, dar nu numai”, a declarat Tiberiu Pădurean, reprezentantul A.D.I.

Sistemul viitorului poate fi „adoptat”

Reprezentanții ADI au explicat faptul că proiectul inițial de gestionare a deșeurilor nu va fi abandonat. „Sursele care vor fi atrase din alte proiecte vor contribui la dezvoltarea programului inițial, însă având în vedere că s-a ivit această oportunitate accesăm și alte fonduri pe Caraș-Severin și, de ce nu, chiar pe regiune”, a adăugat reprezentantul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară.

Mai exact, este vorba despre o instalație de valorificare energetică dotată cu reactor cu plasmă. Aceasta este de ultimă generație la nivel mondial. Instalația e omologată și funcționează în Spania. În vară, autoritățile cărășene se vor deplasa peste granițele țării, ca să analizeze cum funcționează sistemul.

Oficialii Uniunii Europene preconizează că în 2025, cantitatea de deșeuri pe cap de locuitor va fi de 530 de kilograme. Astfel că, se vor produce tot mai multe deșeuri, care trebuie valorificate într-un alt tip de energie: termică sau electrică, ceea ce aduce doar beneficii administrațiilor publice locale.

 

Comments

  1. oana, ce se vede in poza sunt stirile tale?