Numirea Mihaelei Popovici la șefia unității spitalicești din Caransebeș nu a fost suficientă pentru rezolvarea problemelor financiare, astfel că toate speranțele se pun acum în...
Anchetat timp de șapte ani pentru decesul unei femei survenit la scurt timp după o intervenție chirurgicală, doctorul Romeo Dumitrescu, fostul șef al Secției Chirurgie...
Directorul ADI Intercom Deșeuri, Daniel Borduz, a cerut în această dimineață intervenția oamenilor legii pentru a potoli spiritele în biroul secretarului județului, Darian Ciobanu! Problema...
Ambiție? Determinare? Talent? De ce anume ai nevoie ca să ajungi pe locul întâi? De îndemânare și de arma potrivită. Jurnaliștii cărășeni au intrat astăzi...
Aprecierea e făcută de consilierul județean PMP Paul Purea, care are tot mai des cuvinte de laudă la adresa administrației publice reșițene, dar în același...
Insistențele primarului Gheorghe Roma au dat rezultate, la intrarea în comună încep lucrările pentru ridicarea unei fabrici în care se vor produce piese auto pentru...
Unitatea medicală din Reșița e ferită de infecții intraspitalicești, nu însă și de cele nosocomiale, pe care pacienții le aduc din alte spitale! Potrivit chirurgului...
Consilierul județean Paul Purea le năruiește cărășenilor speranțele de mai bine pe care și le puseseră în viitorul apropiat! „Eu sunt convins că infrastructura va...
La ceva mai mult de 20 de kilometri de capitala Banatului Montan, după un drum parcurs în maximum 25 de minute și la o altitudine...
Au încercat primarul Nelu Popa și consilierii liberali reșițeni să-i pună bețe în roate lui Nicolae Miu Ciobanu în încercarea declarată a acestuia de a...
Dramele din centrele de plasament din Caraș-Severin petrecute în ultimii ani ar fi putut fi măcar în parte evitate dacă psihologii ar fi petrecut mai...
Care e diferența dintre liderii PSD și PNL?! Ce a urmărit Nelu Popa când și-a anunțat candidatura la șefia PNL Caraș-Severin?! Hadrian Popescu, liderul liberalilor...
Dezertarea fostei șefe a Tineretului Social-Democrat și trecerea ei la PNL nu sunt un răspuns al liberalilor pentru Ion Mocioalcă după ce acesta a racolat...
Ioan Rusu a ridicat problema excluderii din PNL Caraș-Severin a celor trei primari liberali care răspund, cel mai târziu din noiembrie anul trecut, comenzilor politice...
După primarii liberali din Moldova Nouă și Berliște, în mai puțin de o lună, un al treilea edil din Caraș-Severin îi arată cu degetul pe...
La o săptămână după înfrângerea suferită la Buzău în Cupa României, echipa de futsal Muncitorul Reşiţa a dat chix şi în primul meci de campionat...
Redresarea societății Aquacaraș de către fostul prefect Nicole Miu Ciobanu este pusă la îndoială de tot mai multă lume. Hadrian Popescu vorbește despre modul comunist...
Eugen Băleanu, liderul Partidului Verde din Clisura Dunării, îi acuză pe consilierii locali PNL și PSD că ar fi validat o deturnare de fonduri la...
Au făcut detenție la locul de muncă, au venit de acasă să opereze sau să trateze în zilele lor libere și uneori au făcut adevărate...
Liderul liberalilor din Consiliul Local Reșița, Hadrian Popescu, demontează acuzațiile potrivit cărora primarul Reșiței și majoritatea PNL-Partidul Verde ar fi încercat executarea societății, care, implicit,...
Doctorul Paul Purea, consilier județean din partea PMP, a contabilizat realizările administrației județene din actualul mandat: ceva mai mult decât nimic! Apreciat pentru că spune...
Parlamentarul PNL de Caraș-Severin, avocat de profesie, Valeria Schelean-Șomfelean, contestă vehement decizia ministrului Justiției care a propus revocarea Laurei Codruța Koveși din funcția de procuror-șef...
Nicolae Orăvicean, primarul liberal al comunei Berliște, a rămas pe cont propriu. Atât în încercarea de a rezolva problemele comunității pe care o conduce, cât...
Dramele care s-au petrecut în ultimii ani în centrele de plasament din Caraș-Severin conduc la schimbări importante de strategie la nivelul Direcției Generale de Asistență...
Momentul în care vor demara lucrările de construire a unui parc acvatic ultramodern în stațiunea de pe Valea Cernei e foarte aproape! Prezent în Redacția...
Liderul liberalilor din Caraș-Severin a ironizat încercarea social-democraților de înființare a unei comisii parlamentare care să ancheteze activitatea șefului Serviciului de Protecție și Pază. În...
Numele doctorului Paul Purea a fost vehiculat la un moment dat ca posibil director al Spitalului Județean de Urgență Reșița, însă cărțile au fost făcute...
Business Forum al Dunării îi va înmâna astăzi șefului administrației publice județene cărășene o distincție cu care au mai fost apreciați înalți demnitari din Serbia,...
Valeria Schelean-Șomfelean, deputat PNL de Caraș-Severin, o acuză de minciună și înșelătorie pe Lia Olguța Vasilescu, ministrul Muncii! În ziua în care se dezbate moţiunea...
În sălile de operație ale Spitalului Județean de Urgență Reșița intră asistente habarniste! Chirurgul Romeo Dumitrescu trage un semnal de alarmă mai mult decât îngrijorător!...
În plin sezon de schi, omul de afaceri Remus Rof a dezvăluit pentru Express de Banat următoarea investiție de pe Muntele Semenic. Una care să...