Numărul unic de urgență 119 este activ, anunță Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin. El poate fi apelat atât de copiii care...
Peste două milioane de români – aproape 650.000 de femei și peste 1,3 milioane de bărbați – poartă numele Sfântului Ioan Botezătorul, serbându-și astăzi, 7...
Printre reproșurile aduse actualului primar al Timișoarei și activitatea profesională, fostul edil Nicolae Robu are timp și pentru a se dedica pasiunii pentru muzică. Astfel,...
Valul 5 al pandemiei, pentru care autoritățile se pregătesc deja în spitale, ar putea fi și ultimul, apreciază Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase...
Construcția celui mai mare cămin studențesc din țară, o investiție CNI destinată studenților Universității de Vest din Timișoara, ca parte a campusului UVT, are desemnat...
Sunt aproape de final lucrările de renovare a Liceului Lenau, aflat în centrul Timișoarei, care a dat doi premiați cu Nobel. În aceste condiții, constructorul...
Pretenția ca polițiștii să verifice tipurile de măști folosite de cetățeni, dacă sunt conforme și se circumscriu noilor rigori – să fie medicale sau FFP2...
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme a avut loc în această după-amiază la ieșire din Reșița, spre Caransebeș. Două persoane au...
Cuvântul „carantină” nu pare chiar așa de ușor de înțeles de oricine. Un caransebeșean de 30 de ani, plasat în carantină în luna decembrie, a...
DSP Timiș anunță că un pacient infectat cu tulpina Omicron a fost identificat în județul Timiș. Acesta este un adolescent în vârstă de 18 ani. ...
În județul Caraș-Severin a fost confirmat primul caz de infectare cu varianta Omicron a COVID-19. Este vorba despre un cetățean englez. Un bărbat de 28...
Reșițenii care doresc să arunce deja bradul care le-a făcut sărbătorile mai frumoase trebuie să știe că pomul de Crăciun poate fi aruncat doar în...
După toate câte ți s-au întâmplat marți-seara, am rămas cu o nedumerire, domnule președinte. Incidentul cu animalul pe care l-ai „împrăștiat” pe șosea (metafora îți...
Primăria Lugoj a ajuns în instanță cu o firmă din Târgoviște, care ar fi trebuit să implementeze sistemul informatic pentru proiectul de realizare a unui...
Primăria Timișoara a găsit un constructor care să realizeze centrul cultural din cartierul Kuncz. Investiția se ridică la aproximativ 1,2 milioane de euro, iar majoritatea...
E criză de spații la unul din prestigioasele licee din Timișoara. La Colegiul Bănățean s-a făcut tot ce s-au putut pentru ca elevii să aibă...
Aproape 100 de unități de învățământ din Timiș, care se confruntă cu un grad ridicat de abandon școlar, au șansa de a primi o finanțare...
Primăria Moldova Nouă are o primă reacție publică la distanță de câteva luni de când au apărut primele imagini cu vaci care se plimbă nestingherite...
Olimpiadele de Limba Română și Istorie nu se mai regăsesc pe lista celor care se reiau în 2022, după doi ani de pauză. În aceste...
Rețelele și echipamentele aparținând sistemului de iluminat public din Lugoj sunt vechi în proporție de aproximativ 90%, fiind depășite tehnologic și în afara duratei de...
În comunitățile rurale din Caraș-Severin, locuite majoritar de ucraineni, pregătirile pentru Crăciun sunt deja în toi. Este vorba despre Cornuțel Banat, Copăcele, Zorile și Sălbăgelu...
Ghinion curat pentru președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca. Marți-seara, în timp ce venea spre Reșița la volanul autoturismului de serviciu al Consiliului Județean, a...
Pe fondul analizei efectuate de către conducerea societății cu privire la situația posturilor vacante și necesitatea ocupării acestora, Directorul General al SC AQUACARAȘ SA emite...
Județul Caraș-Severin, la fel ca multe altele din țară, nu mai are teste de salivă pe care să le folosească elevii din ciclul gimnazial și...
Casa de Cultură Moldova Nouă pregătește un spectacol pentru prima sărbătoare din 2022 – Ajunul Crăciunului pe rit vechi. Evenimentul poate fi urmărit exclusiv online....
Primarul orașului Oțelu Roșu nu e interesat de președinția Consiliului Județean Caraș-Severin! Ori merge în Parlament, ori rămâne încă un mandat edil-șef pe Valea Bistrei!...
Majoritatea locuitorilor din capitala Banatului are o părere bună despre modul în care va ajuta proiectul Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023 la dezvoltarea...
Adrian Torma, liderul PSD Moldova Nouă, e martor denunțător într-unul din dosarele de corupție care îi vizează pe Luminița Jivan, fostul consilier personal al președintelui...
Primăria Lugoj a anunțat că până la mijlocul acestei luni va lansa licitația pentru înnoirea parcului de mijloace de transport din cadrul sistemului municipal public...
Sorin Munteanu, primarul PNL al orașului Buziaș, confirmă că a fost contactat de foștii colegi liberali, acum membri în partidul fondat de Ludovic Orban. Munteanu...
Autoritățile locale din Lugoj continuă în 2022 mai multe proiecte demarate anii anteriori. Prioritare sunt începerea lucrărilor la noua bază sportivă pe care o va...
Administrația Fritz este acuzată de consilierul local PSD Radu Țoancă că ar fi „complet analfabetă”. Alesul local susține că noua conducere a Primăriei Timișoara a...