Filmul care a făcut senzație în România și care a fost produs în Caraș-Severin continuă seria de succese. Din această lună, „Ghinionistul” poate fi urmărit...
Ionuţ Popovici, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, cel care de o vreme îi tot cere demisia managerului Aquacaraş, a anunţat că Nicolae Miu Ciobanu va reveni...
Săptămâna aceasta va fi sub semnul comediei în cinematografele din Caraș-Severin. Revine însă în forță și „Bohemian Rhapsody”, filmul care a făcut senzație la Globurile...
Vântul schimbării la vârful deconcentratelor aflate în raza de acţiune a preşedintei social-democrate Luminiţa Jivan pare a se simţi şi la APIA Caraş-Severin, instituţia care...
Șefii adiministațiilor publice din Caraș-Severin, dar și mediul de afaceri, au făcut prea puțini pași înspre deloc pentru a putea profita de pe urma faptului...
City managerul Caransebeșului, numit astăzi președinte interimar al organizației PNL Caransebeș, îi reproșează celui pe care l-a înlocuit, Felix Borcean, că a acționat de prea...
Ședință agitată la această oră a Biroului Politic Județean al PNL Caraș-Severin! Trei consilieri județeni sunt nominalizați pentru funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean, funcție...
Filme noi și săptămâna aceasta în cinematografele din Reșița, Caransebeș și Oravița. Cei care vor trece pragul lor, vor putea râde cu lacrimi sau vor...
Marcel Vela i-a făcut viața foarte ușoară președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, acesta din urmă distrându-se pur și simplu cu opoziția aproape inexistentă, uneori...
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, i s-a alăturat astăzi senatorului Marcel Vela, care lăuda la finele anului trecut lobby-ul pe care noua șefă PSD...
Aleșii județeni au stabilit astăzi salariile de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual din Consiliul Județean Caraș-Severin și direcțiile din subordine. Pentru un adevărat...
Îl aud pe domnul Tăriceanu propunând un moment zero, de la care să se pornească mai departe, pentru făurirea unei societăţi cum nici falansterii n-au...
9 ianuarie 2019 este data-limită până la care Consiliul Judeţean Caraş-Severin este obligat, printr-un ordin din decembrie 2018 al ministrului Finanțelor Publice, să-şi acopere deficitul...
Deputatul Ion Mocioalcă, secretarul general al PRO România, șef al PSD Caraș-Severin până de curând, a recunoscut că mai toate angajamentele pe care el și...
Tot mai multe firme din județele mai slab dezvoltate, unde camerele de comerț există doar cu numele, sau companii care au afaceri și colaborări cu...
Doar 42 de locuri de muncă vacante erau înregistrate la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraş-Severin, în ultima zi a anului 2018. Cele...
Vorbeam într-un articol recent despre eterna problemă a medicamentelor din Spitalul Județean de Urgență Reșița și despre metodele prin care conducerea încearcă din răsputeri să...
Nu mai puțin de 20 de milionari în euro trăiesc și își derulează principalele afaceri în Vestul României. 1,1 miliarde de euro au numărat cei...
Prima zi din an este, pentru cei mai mulți dintre noi, una de recuperare după petrecerea de Revelion. Și ce e mai potrivit decât relaxarea...
Luminița Jivan, președintele PSD Caraș-Severin numit de Liviu Dragnea, le-a confirmat social-democraților cărășeni, la cheful de sfârșit de an, că urmează să schimbe mai mulți...
Sutele de milioane de euro pe care societatea de apă și canal a județului Caraș-Severin le cheltuie pentru a aduce civilizația în fiecare gospodărie sunt...
Până când rezistă Liviu Dragnea în fruntea PSD și de ce n-a reușit demersul „puciștilor”?! De ce îi mănâncă toți pesediștii din palmă?! Deputatul Ion...
Moș Crăciun, deși bătrân, a știut întotdeauna să se adapteze la tot ce e nou, mai cu seamă atunci când vine vorba de copiii din...
Trecerea lui Ion Mocioalcă la PRO România și intențiile noii conduceri a PSD Caraș-Severin au anunțat o serie spectaculoasă de schimbări la nivelul celor mai...
Președintele CJ Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, și cei doi vicepreședinți, Ionuț Popovici și Flavius Nedelcea, sunt atacați dur de liderul PNL Caraș-Severin, Marcel Vela, după ce...
O sumă importantă de bani ajunge în județul Caraș-Severin cu destinație exactă care ajută la final de an ca instituțiile care deservesc bolnavii din județ...
Sezonul acesta, după codul portocaliu, oamenii au fost mai vehemenți ca niciodată, reacționând la modul în care primăriile și firmele de deszăpezire și-au făcut treaba....
Câteva dintre cele mai importante companii din Clisura Dunării l-au convins pe Moș Crăciun să vină și anul acesta la câteva mii de copii. Nu...
Cinematografele din Caraș-Severin oferă soluția optimă pentru cei care nu vor pleca de sărbători de acasă. Și-au adaptat programul, așa că vă așteaptă cu filme...
Zăpada și gerul iernii nu mai sunt de acum o problemă pentru copiii nevoiași ai județului Caraș-Severin. Campania „Ghetuțele lui Moș Nicolae” a fost un...
După ce mai multe mașini au ajuns în șanțuri sau au rămăs blocate în stratul gros de zăpadă, directorul Direcției Județene de Drumuri Caraș-Severin, Gabriel...
Consilierii județeni PNL îi acuză pe președintele Silviu Hurduzeu și aleșii PSD-PMP că au tăiat din sumele alocate pentru stingerea datoriilor spitalului din Caransebeș în...
Proiectul vizează sprijinirea dezvoltării profesionale a angajaților din regiunea de vest a țării pentru a răspunde mai bine cerințelor dinamice ale pieței muncii. Cursul „Schimbările climatice: cadrul normativ, obiective...
USR Caraș-Severin contestă programarea voturilor cărășenilor
Mai multe stații de încărcare pentru mașini electrice în Banat
Oameni de afaceri din Timiș, în vizită la cel mai mare târg internațional din China
Reșița are un preț foarte bun! Dar când Germania strănută, răcește toată Europa!
Parteneriatul UPT și Continental România, premiat la gala industriei auto
Noi orizonturi pe Aeroportul Internațional „Traian Vuia” din Timișoara!
La Timișoara, cu dr. ing. Sergio Goma „Dincolo de arhitectura von Neumann”
Președinta CCIA Timiș, pe scena Topului Național al Firmelor
EVRYO – informare aviz gospodărire apă, izvor Rau, localitatea Văliug, Caraș-Severin
Pe aeroportul din Timișoara au aterizat milioane de euro și trofee de excelență