Centrul de management al deșeurilor de la Lupac, cea mai mare problemă cu care s-a trezit pe cap Silviu Hurduzeu la preluarea mandatului de președinte...
Dat afară din PNL pentru că ar fi dat pase la adversarii politici, în speță la social-democrați, liberalul Adrian Torma a riscat totul pentru a...
Rectificarea pozitivă de buget aprobată astăzi cu unanimitate de voturi în Consiliul Județean Caraș-Severin a dus la suplimentarea cu 7,5 milioane de lei a sumelor...
Luminița Jivan dă de pământ cu liderul PLUS, Dacian Cioloș, acuzându-l că a ratat zeci de milioane de euro din fondurile europene puse la dispoziția...
„Cei care sunt leneși și cei care au fost, întotdeauna, șmecheri” s-au lipit la sacul cu bani, iar orașele mari au luat grosul lăsând comunitățile...
Mai sunt doar 200 de metri (porțiunea dintre Pojejena Sârbă și Pojejena Română) până când lucrările de asfaltare pe tronsonul de drum ce leagă comuna...
Cei mai buni sportivi și cei mai iscusiți bucătari se pregătesc să pecetluiască o nouă ediție a concursului gastronomic „Ceaunul de Aur”, la Moldova Nouă....
După nenumărate expediții, de-a dreptul periculoase, la care a participat începând cu anul 2016, hunedoreanul Avram Iancu vine la Moldova Nouă pentru a doborî un...
În momentul în care un dascăl ajunge să ocupe scaunul de edil-șef, atragerea investițiilor în mediul educațional devine o prioritate! O demonstrează chiar primarul comunei...
Loialitatea sârbă din Măcești a dat dovadă, încă o dată, în cadrul „Macovcanski Petrovdan”, eveniment ajuns la cea de-a IV-a ediție, că românii și sârbii...
Primul retailer de bricolaj din zonă, Casa Alex Oravița, cel care a pus punct calvarului orăvițenilor și locuitorilor din Clisura Dunării (nevoiți să bată drumurile...
Începând din această lună, operatorul SC IONELA SRL se va ocupa de colectarea deșeurilor în orașul Oravița. În prima zi a lunii iulie, Primăria Oravița...
Oraşul Moldova Nouă se-ndreaptă pe zi ce trece către materializarea ideii de staţiune turistică. Iar unul din pilonii de susţinere a acestui lucru este dat...
Orașul de la malul Dunării încearcă să pună ordine în problema câinilor fără stăpân. Astfel, pentru a ține în frâu situația, pe lângă organizarea campaniilor...
Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a făcut schimbări în ultima vreme la șefia a două unități de parchet din Caraș-Severin! Adrian Stamatin...
Independența primarului Adrian Torma parcă le-ar surâde politicienilor de la malul Dunării. Pacea și înțelegerea au dominat cea mai recentă ședință de Consiliu Local, fapt...
Comunitatea sârbă din Măcești se pregătește din nou de sărbătoare. Conform calendarului iulian, data de 12 iulie corespunde cu celebrarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel....
Grupul Statelor contra Corupţiei (GRECO) a anunțat oficial că România a înregistrat progrese insuficiente în combaterea corupţiei și și-a exprimat îngrijorarea cu privire la refuzul...
Excluderea din PNL a lui Adrian Torma nu e un capitol încheiat, mai ales după ce s-a aflat că decizia finală aparține Comitetului Director Județean...
Lucrările înaintează foarte greu pe drumul ce leagă Moravița de Oravița. Asta în timp ce pe tronsonul dintre Socol și Pojejena reabilitarea drumului ar putea...
Luna iulie a venit cu o nouă campanie de sterilizare gratuită a patrupedelor în oraşul de la malul Dunării, acţiune susţinută de Primăria Moldova Nouă,...
Liberalii cărășeni continuă să se facă de râs după încercările sortite eșecului de a schimba conducerea Consiliului Județean, după ce au dat afară din partid...
O nouă ediţie a competiţiei sportive cu peste 4 decenii de tradiţie e gata să-nceapă în oraşul de la malul Dunării. Terenul Liceului Tehnologic „Clisura...
Emoții mari pentru elevii din Timiș și Caraș-Severin. S-au afișat rezultatele Bacalaureatului! Peste 5.000 de tineri din cele două județe au susținut, în acest an,...
Bugetul comunei din Caraș-Severin este la fel de subțire și în privința acoperirii cofinanțărilor proiectelor și a contribuțiilor. Banii primiți pe anul acesta nu reușesc...
Se anunță câteva ore bune de ploaie serioasă în Banat. Meteorologii au emis un cod galben și un altul portocaliu care vor rămâne în vigoare...
Muzica balcanică va zgudui întreaga Clisură a Dunării, în cadrul festivalului „Berzasca Balkan Fest”. Peste doar o lună, comuna Berzasca va fi gazda unui eveniment...
Dacă în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Local din luna mai social-democraţii au transformat toate proiectele care aveau nevoie de două treimi din voturi într-un...
Despărțite de doar 100 de kilometri, reședințele județelor din Banat sunt la distanță foarte mare unul de celălalt în ceea ce privește salariul mediu. București,...
Spitalul din Clisura Dunării are o asociație non-guvernamentală, intitulată „Asociația pentru Spitalul Orășenesc Moldova Nouă”, prin care, atât persoanele juridice, cât și cele fizice, pot...
Spectrul politic de la malul Dunării devine pe zi ce trece tot mai interesant! Și asta pentru că oamenilor din Moldova Nouă le este dat...
Potrivit rezultatelor centralizate de Autoritatea Electorală Permanentă, Elena Lasconi a obținut în județul Timiș 87.726 de voturi, în timp ce locul doi este adjudecat de Călin Georgescu, cu 66.016...
Rezultate parțiale: Călin Georgescu continuă să fie pe primul loc!
Marilen Pirtea, președintele PNL Timișoara: Votul românilor trebuie respectat
Entuziasm și pregătire pentru turul doi la sediul PSD Caraș-Severin
Orban: Lasconi, cu siguranță, va fi capabilă să înfrângă PSD în alegeri
Aplauze la USR Timiș pentru Lasconi: „Astăzi avem o victorie a speranței. O revanșă istorică”
George Simion: Revendicăm în această seară intrarea în turul doi al alegerilor prezidențiale
Lasconi: Săptămâna viitoare voi vorbi cu toate forțele de dreapta pentru o majoritate parlamentară
Două dosare penale la alegerile din Timiș. Un bărbat a mers cu arma la vot
Prezență peste 100% într-un sat din Timiș. Mobilizare masivă a studenților în Complex, la Timișoara
USR Caraș-Severin contestă programarea voturilor cărășenilor
La Reșița, vârstnicii au fost cei mai activi alegatori, în prima parte a dimineții!
Cătălin Drulă a votat în Timișoara. Dominic Fritz a rămas în fața secției
LIVE TEXT. Alegeri prezidențiale, turul I: prezență de 50% în Timiș
Marilen Pirtea, la vot: Am votat cu credința că România poate mai mult
Cei care călătoresc cu trenul au la dispoziție o nouă platformă în care pot vedea, în timp real, unde se află o garnitură sau câte minute de întârziere înregistrează....