Turiștii care ajung în Valea Almăjului pentru a vizita complexul mulinologic de la Rudăria ar putea circula pe două roți, dacă administrația locală va găsi...
Acordurile muzicale parcă rupte din cer au răsunat prima dată la Reșița, iar aseară au impresionat încă o dată publicul din toată România. Legendara piesă...
Magazinul Universal a fost deschis pentru o expoziție dedicată lucrărilor artistului Dumitru Gorzo. Ce a mai rămas în clădire și cum arată interiorul acum? Cu...
Timp de trei zile, de astăzi și până duminică la ora 20.00, reșițenii cu vârsta peste 16 ani, dar și cei din alte localități, se...
Mulți și-ar fi dorit ca Brian Filimon să transforme radical și Bocșa, așa cum a reușit să facă în cazul comunei Măureni. Dovadă este și...
Ana Gabriela Primicheru este medic de familie în comuna Luncavița, dar în timpul liber prestează activități la Centrul de Permanență Cornereva, iar din 2017, la...
Transal Urbis Caransebeș lichidează în câteva zile gunoiul adunat de luni bune în depozitul de la fosta Gara Mică – cartier Pipirig. Situația a fost...
Primarul municipiului Caransebeş, in temeiul art.133, alin.(1), art. 134, alin. (1), lit.a), alin. (5) si art.196, alin.(1), lit.b) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ, DISPUNE:...
Edilul-șef al comunei Măureni, cel care a fost ales cu aproape 93 la sută din voturi în septembrie 2020 pentru al doilea mandat, s-a clasat...
Un TIR plin cu materiale de construcții a fost implicat într-un accident rutier, în această după-amiază, produs în zona localității Bucova din Caraș-Severin. Autotrenul a...
„Performanețele” lui Romeo Dunca în calitate de președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin i-au adus la capătul răbdării pe colegii lui din PNL Caraș-Severin, care nu...
Prima linie ferată montanistică din România devine din ce în ce mai căutată de turiști. Locurile disponibile pentru ziua de sâmbătă au fost deja rezervate....
De la începutul acestui an au apărut unele panouri informative de-a lungul lacului de la Poiana Mărului și o barieră spre coada lacului, prin care...
Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță din Caransebeș a găzduit astăzi încă un capitol din proiectul „Oameni de seamă ai Banatului”, în...
Antrenorul emerit Cristian Dragomir a fost ales vicepreședinte al Federației Române de Atletism, în cadrul Adunării Generale de Alegeri. Pentru cea mai importantă funcție a...
Cătălin Drulă a vorbit despre principalele proiecte ce vor fi finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență, dar n-a pomenit nimic despre tren-tramvaiul Reșița...
După eforturi atât din partea profesorilor, cât și din partea copiilor care au fost nevoiți să facă naveta, administrația comunei Turnu Ruieni a inaugurat școala...
Sunt peste 120 de copii în județele Timiș și Caraș-Severin, care au părinții plecați să muncească în străinătate, incluși în programele de sprijin ale organizației...
Primarul Ciprian Sebastian Măceșanu are în vedere amplasarea mai multor camerelor video de supraveghere în zonele sensibile ale comunei, precum și sancționarea localnicilor care aruncă...
Bocșenii sunt chemați la urne la finalul lunii iunie pentru a-și alege primarul. Decizia a fost luată astăzi, în ședință de Guvern. În ședința de...
Parlamentarul PSD de Caraș-Severin îl ia din nou la întrebări pe ministrul Educației înainte de reînceperea școlii! Până acum, Sorin Cîmpeanu nu s-a deranjat să-i...
Pensionarul Dumitru Matei, cel care este nelipsit de la ședințele de Consiliul Local, a postat pe mai multe grupuri de caransebeșeni imagini cu spații verzi...
Primăria Reșița a câștigat încă un proiect de finanțare post Covid, în valoare de peste 3 milioane de euro, pentru digitalizarea școlilor din municipiu! „Am...
După ce președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, a recunoscut că nu știe cine, ce, cum, în legătură cu mega proiectul feroviar pe ruta Reșița...
Reuniunea de Cântări şi Muzică „Ion Românu”, ediţia a XXI-a, va avea loc joi, în incinta Catedralei „Schimbarea la Față” Govândari. Festivalul de muzică corală,...
Primăria Bucoșnița își dorește un teren sintetic pentru copiii și tinerii din comună. Primarul Vichente Suru a inițiat proiectul de construire teren sintetic de fotbal...
Atragerea de fonduri și implementarea de proiecte este principala sarcină pe care primarul Luca Mălăiescu i-a trasat-o city managerului. Și atragerea de investitori pentru pentru...
În maximum două luni, compartimentul va deveni funcțional, iar pacienții care vor ajunge la Spitalul din Oravița vor beneficia de servicii medicale similare celor de...
După ce ne-a hărțuit prin sălile de judecată și ne-a amenințat că ne ia tot, acum suntem orbiți de banii opoziției, nu-i vedem realizările și-l...
Primăria Municipiului Reșița, în parteneriat cu Instituția Prefectului Caraș-Severin și Direcția de Sănătate Publică Caraș-Severin, organizează, în perioada 21 – 23 mai, Maratonul Vaccinării –...
După o pauză de câteva decenii, celebrul Universal Vechi din Reșița revine la viață. Va fi gazda vernisajului de artă plastică semnat de Dumitru Gorzo....
Pe o femeie din zona Caransebeșului a apucat-o dragostea de flori, însă nu de florile ei, ci de plantele și puieții de arțar de pe...