Primăria Lugoj a anunțat că a stabilit locurile de afișaj electoral pentru campania la alegerile prezidențiale de luna viitoare. Se pare însă că atunci când...
Buldozerele s-au pus în mișcare în stațiunea de pe Valea Cernei, primarul Cristian Miclău își pune semnătura tot mai des pe contracte de finanțare, dar...
Unitatea de Primiri Urgențe din cel mai mare spital din Banat va beneficia de investiții majore, de peste 5 milioane de lei. Proiectul, care implică...
Centrul de Tineret „Sfânta Varvara”, împreună cu Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Moldova Nouă, organizează și în acest an campania umanitară intitulată „Ghiozdanul cu bucurii”, susținerea...
Cadavrul unei femei a fost descoperit luni-dimineața în apropiere de Parcul Copiilor. Corpul victimei a fost găsit în apele râului Bega, unde cel mai probabil...
Neatenția la volan face victime. Pe raza localității Oțelu Roșu s-a produs un accident de circulație în care a fost implicat un motociclist care circula...
Luna acesta, în patru localități din cel mai vestic județ al țării, tradițiile bănățene vor fi puse în valoare în mod inedit. Vor fi chiar...
Primarul PSD, Francisc Boldea, încearcă să fie o copie nereușită a altui primar PSD, Gabriela Firea, care a vrut să-și apropie pensionarii tot cu excursii...
Doi oameni au murit pe loc aseară, într-un accident cumplit petrecut pe Drumul Național 6. Mașina în care se aflau a ieșit de pe carosabil...
În comuna condusă de Nicolae Tismănariu, proiectul alimentării cu apă este supus unui proces de transformare completă. Era fierului pare de mult apusă, iar noua...
Consiliul Local Lugoj a aprobat în cadrul unei ședințe extraordinare, după aproape doi ani de încercări, preluarea terenului de la intrarea în fosta unitate militară...
Acuzat că în anii de mandat nu a făcut altceva decât să manevreze terenurile aflate în proprietatea orașului Moldova Nouă după interesele proprii, edilul Torma...
Fără îndoială, prima ediție a paradei retro desfășurată astăzi la Reșița a fost un succes. Până și organizatorii au fost uimiți atât de numărul mare...
O mașină mistuită de flăcări la miezul nopții trecute pe bulevardul principal din Caransebeș i-a făcut pe gugulani să vorbească despre reglări de conturi. Poliția...
Blocul de locuințe pentru sportivi din spatele Stadionului Gloria e subiect de scandal între Primăria Reșița și Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Caraș-Severin. Imobilul...
Consiliul Județean a lansat o nouă investiție importantă pentru estul județului, construirea unui internat școlar în Lugoj. CJ Timiș a alocat în bugetul din acest...
Sfârşit de săptămână „delicios” la Bozovici: bunătăți din Banatul de Munte, băuturi tradiționale, muzică, veselie și costume populare, toate pregătite de oameni calzi și primitori....
Nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă i-a adus sfârșitul unui timișorean care desfășura activități de exploatare forestieră în apropierea satului Știnăpari. Astăzi,...
Un eveniment deosebit vine să îmbogățească peisajul de toamnă al Reșiței. Dacă săptămâna trecută gospodinele s-au bucurat de Zilele Recoltei, acum este rândul bărbaților să-și...
Gugulanii gospodari și-au adus recolta la piață cu ocazia ediției cu numărul 10 a manifestării „Toamna la gugulani”. Pe lângă producătorii care vin de peste...
În fiecare an, la data de 5 octombrie, întreaga lume sărbătorește Ziua Educației și a celor care activează în acest domeniu, dascălii fiind indispensabili unui...
Timișorenii sunt invitați să contribuie la o „arhivă” încărcată de emoție. Totul face parte din proiectul „Memoriile Cetății”, aflat la ediția a II-a. Pentru că...
Anul trecut iarna a lovit în plin autoritățile lugojene, care s-au dovedit incapabile să gestioneze căderile masive de zăpadă, care au lăsat Lugojul fără electricitate...
O femeie în vârstă de 53 de ani și nepoțica acesteia de 7 ani au ajuns la spital, după ce au fost lovite de mașina...
Polițiștii și jandarmii reșițeni au intrat în alertă după ce au fost anunțați că un bărbat are intenția de a se autoincendia în public. Planul...
Iubitorii de tradiții și artă culinară sunt așteptați vineri la Festivalul Răchiei, ediția a XIX-a. Renumit pentru diversitatea bucatelor din Banatul de Munte și a...
S-a găsit o soluție temporară în cazul buclei din apropierea Gării de Nord din Timișoara. Circulația a fost reluată în această dimineață. Anunțul a fost...
Camera Agricolă Caraș-Severin, împreună cu Primăria Oravița, bifează sâmbătă, 5 octombrie, o nouă ediție a Târgului de Toamnă, programat să aibă loc pe platoul din...
Calea Buziașului din Timișoara va fi extinsă la șase benzi, se vor amenaja spațiile verzi și trotuarele și se vor trasa piste de biciclete. Consilierii...
Veste bună pentru timișoreni, dar și pentru turiști. În următorii patru ani vor fi achiziționate, pe fonduri europene, 44 de autobuze electrice. Autobuzele vor fi...
Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București a revenit în Caraș-Severin la mai puțin de doi ani de la ultima sa vizită. De această dată,...
Sute de pensionari din orașul de la malul Dunării au avut parte de o seară de poveste cu ocazia sărbătoririi Zilei internaționale a Persoanelor Vârstnice....