Festivalul Bega Bulevard ajunge anul acesta la ediția a douăsprezecea, iar cursa rățuștelor nu va lipsi nici în 2019. La fel ca în anii precedenți,...
Nu l-au operat până nu am dat șpagă! Am făcut credit ca să-i putem da doctorului! Când soțul meu a murit și n-am avut cu...
După campania internă pentru desemnare viitorului candidat la Primăria Timișoara, câștigată de Dominic Fritz și urmărită cu interes de timișoreni, USR Timiș își stabilește candidații...
Aflat în imposibilitatea de a oferi soluții cetățenilor, în lipsa instrumentelor necesare (sprijin politic și financiar), Adrian Torma a fost prompt în privința renunțării la...
De mai bine de o lună, reșițenii au o nouă zonă de relaxare în aer liber. Din păcate, a devenit și o țintă a nesimțiților...
Grija USR Caraș-Severin față de posibilele tăieri ilegale din Dealul Golului nu este fondată. Sau cel puțin, vina nu trebuie aruncată în curtea Ocolului Silvic...
Un depozit cu peste două tone de tutun de pe raza localităţii Moldova Veche a intrat în vizorul autorităţilor competente. Începutul de săptămână a fost...
Dacă la nivelul competițiilor inter-cluburi fotbalul timișorean se află într-un regres vizibil, la nivelul loturilor naționale din capitala Banatului sunt convocați jucători la aproape toate...
Eterna problemă a defrișărilor ilegale este readusă în atenție de USR Caraș-Severin. Formațiunea politică a cerut o serie de lămuriri Ocolului Silvic Banatul Montan după...
Debutul celei de-a doua ediții a festivalului de film la Moldova Nouă a fost marcată atât de prezența managerului Casei de Cultură „George Suru” Caransebeș,...
Procurorii DIICOT se află încă pe traseele infracționale atât de încurcate pe care, timp de mai bine de două decenii, „băieții deștepți” și-au făcut de...
Îți place să te relaxezi în stațiuni cu băi termale, dar ai fost deja de atâtea ori la Herculane, Felix, Mako sau Szeged? O vacanță...
Cu mai puțin de doi ani înainte de anul 2021, când Timișoara va fi Capitala Europeană a Culturii, în orașul de pe Bega apare un...
O serie de propuneri privind descongestionarea traficului din Caransebeș au venit din partea specialiștilor care se ocupă de Planul de Mobilitate Urbană din Caransebeș! Consultarea...
Omul de afaceri timișorean câștigă proces după proces în războiul său cu administrația locală de la Turnu Ruieni și avertizează că va lua și pielea...
Timișoreanul Vlad Neaga a devenit și anul acesta campion național de supermoto, al cincilea titlu pentru tânărul pilot. Sportivul a cules laurii la sfârșitul săptămânii...
Șoferii care săptămâna aceasta nu au părăsit orașul pentru o oază de liniște trebuie să știe că în Timișoara se vor institui noi restricții rutiere,...
Este fără îndoială cea mai iubită sportivă din zilele noastre, numele ei fiind pe buzele tuturor atunci când se vorbește despre performanță. Un fost ministru...
Tupeul revoltător de a face baie dezbrăcat, în miezul zilei, în fântâna cinetică din centrul Reșiței este acum subiectul unui dosar penal deschis din oficiu....
Tradiția merge mai departe! E garanția dată de tinerii în costume populare, prezenți pe scena de pe faleza Dunării, în cadrul Festivalului Internațional de Folclor....
Înregistrarea consumului de apă va deveni cât se poate de exactă în cartierul Zona Gării al oraşului de pe Valea Caraşului. Furnizarea apei este întreruptă...
International Film Festival bifează o nouă ediție la Moldova Nouă. După succesul înregistrat anul trecut, cinefilii de la malul Dunării sunt invitați să ia parte...
ASU Politehnica a dezamăgit, în primele trei etape din Liga a II-a, după ce a pierdut acasă și cu CS Mioveni, și cu Daco-Getica București,...
Teribilismul unui tânăr a șocat duminică mediul online. A făcut baie complet dezbrăcat chiar în fântâna din centrul Reșiței. S-ar putea să fie cea mai...
Asta spunea un individ pe nume Horațiu, cam pe vremea supremației Romei în lume. Spusele sale se află și pe un monument din Reșița care,...
Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu” a rămas pentru moment fără director, dar cu posibilitatea înființării unei noi clase la școala profesională. Inspectoratul Școlar Județean Timiș caută...
E absolut incredibil ce a făcut pe durata celor trei mandate de primar, dar a fost prins de procurorii DNA abia după ce a târât-o...
Mulți respiră adânc, stau la pândă și abia așteaptă să corecteze cacofonii sau pleonasme. De acolo, celebrele *ca și consilier, *ca și copil etc., invenția...
La Fârliug au început lucrările de asfaltare a drumului care leagă comuna de satul Duleu. Primarul comunei Ioan Borduz spune că drumul va fi inaugurat...
Lucrurile o iau razna pe străzile Reșiței! La doar 24 de ore de la accidentul teribil în care un BMW s-a făcut praf după o...
Ultima zi din cadrul spectacolului dedicat sărbătorii orașului Moldova Nouă a fost una de-a dreptul incendiară, Antonia hipnotizând pur și simplu un public în delir! ...