Proiectul, ce presupune refacerea totală a rețelelor de apă și canal și a stațiilor de tratare și epurare din orașele cărășene, se apropie de realizare....
Unul dintre controalele inspectorilor a vizat în trecut și parcul zoologic din cartierul Muncitoresc. Aceștia au venit cu o serie de recomandări, aplicate de oficialii...
Continuă epopeea de balamuc, panarama din USL. Istoricii aşa o numesc, pentru lungimea sa, şi de balamuc, pentru că aşa o consideră psihiatrii şi ăia...
După minivacanța intersemestrială, în care studenții au avut timp de odihnă după lunga sesiune de examene și colocvii, cursanții s-au întors la universitate de câteva...
Un eveniment nefericit a zguduit liniștea reșițenilor în cursul acestei seri. Două autovehicule au fost implicate într-un accident de circulație în zona poștei mari. În...
Persoanele pasionate de telefoanele mobile de ultimă generație și care investesc sume generoase în astfel de dispozitive își pot asigura ,,bijuteriile” printr-o poliță al cărei...
Cele mai inovative demersuri ale tehnologiei ar putea fi aduse către Google Glass. O echipă din Canada patentează anumite aplicații pentru ochelarii Google Glass, astfel încât...
Un poliţist cărăşean care se afla în timpul serviciului a ajuns la spital după ce un cetăţean aflat în stare de ebrietate şi-a „vărsat” nervii...
Un concurs național ajuns la a XX-a ediție se va consuma luna viitoare la Caransebeș. Casa de Cultură „George Suru” din oraș lansează invitația artiștilor...
Sorin Buzner, Grigore Ivaşcu şi Lucian Miri au ajuns în puşcărie după ce au batjocorit-o pe iubita primului dintre ei. În luna noiembrie a anului...
Cei care conduc societatea Aquacaraș iau în calcul potențiale disponibilizări în acest an. De altfel, 2014 a fost definit ca fiind unul ,,complicat” de cei...
Sfârșitul de săptămână le pregătește reșițenilor un eveniment cu o încărcătură emoțională aparte. La aproape trei ani de la moartea tânărului Caius Bălteanu, va lua...
Banii publici au ajuns, fără îndoială, batjocura instituţiilor cărăşene. O mare parte dintre aceştia este administrată fie, pur şi simplu, prost, fie după bunul plac...
Dacă pentru locuitorii zonei satele cu cărare de pământ și casele nerenovate sunt indiciile unei slabe dezvoltări a zonei, cei din afara granițelor au reușit...
Situaţia din alianţă este încurcată ca o sârmă îmbârligată. Nici cu mândra, nici cu draga. Un gen de buleală, pricinuită de liberali. S-au întâlnit duminică...
Liderul administrației publice locale a susținut astăzi o conferință de presă în cadrul căreia a prezentat planurile pe care le are în legătură cu gestionarea...
Federația Română de Fotbal a publicat într-un comunicat de presă, postat pe site-ul oficial, țintarul pentru promovarea în Liga I, respectiv retrogradarea în Liga a III-a....
Trei tineri, din Reşiţa, Apadia şi unul din judeţul Dolj, venit la muncă la Văiug, au batjocorit-o pe iubita unuia dintre ei. Detaliile adunate de...
Cel mai consistent program european din Caraș-Severin, în valoare de 62 de milioane de euro, a ajuns pe rolul instanțelor de judecată, în urma unui...
Deşi cu câteva decenii în urmă reprezenta o clădire de primă mână în oraşul de pe Bârzava, în prezent Ateneul Tineretului se degradează tot mai...
Unul dintre cele mai importante evenimente ale anului pentru reșițeni este găzduirea competiției de K1, prima pe anul 2014. Pentru prezentarea rundelor, reșițencele sunt invitate...
Astăzi, se întâmplă una din două. Ori se rupe USL-ul, ori nu se rupe. Asta înseamnă că PNL a cedat. Ce a cedat PNL? A...
Imobilul Colegiului Tehnic din Reşiţa va suferi modificări. În incinta unităţii de învăţământ vor desfăşura activităţi elevii Liceului Baptist din municipiu. Spaţiul internat şcolar din...
Pe zicala „Banatu-i fruncea” se bazează un ultim top realizat de site-ul itrocks.ro, însă de această dată ora exactă nu se dă din Timișoara, ci...
Plecarea antrenorului Alin Artimon de la cârma echipei pe care a dus-o pe primul loc, la șapte puncte de următoarea clasată, Mama Mia Becicherecu Mic,...
Direcţia de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Municipiului Reşiţa a înregistrat în prima lună a anului aproximativ 450 de persoane care beneficiază de venit minim...
Proiectul pentru construirea liniei de înaltă tensiune între orașul reședință de județ și Serbia atinge suma de 135 de milioane de lei și este încă...
Au provocat două dintre cele mai şocante accidente de pe şoselele Banatului în ultimul deceniu şi au toate şansele să se întâlnească după gratii. Reşiţeanul...
Ortopedul de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Reşiţa care a cerut şpagă pentru a efectua o intervenţie chirurgicală unui neasigurat medical contestă sentinţa prin...