,,Politica noastră nu este să eutanasiem câinii!”

Liderul administrației publice locale a susținut astăzi o conferință de presă în cadrul căreia a prezentat planurile pe care le are în legătură cu gestionarea ,,comunitarilor” din orașul de pe Bârzava.

La acțiunea care a avut loc astăzi au fost invitați să ia parte și reprezentanții ONG-urilor care au ca obiect de activitate protejarea câinilor din Reșița, însă unul singur a răspuns pozitiv administrației și s-a prezentat la sediul Primăriei, cel al asociației WIOCA. Celelalte asociații, cea pentru Protecția Animalelor, Vocea Animalelor și Dog Center, nu și-au trimis o persoană care să le reprezinte.

Ca o noutate în domeniu, iubitorii de animale care își doresc un câine, dar nu au posibilitatea să îl crească la bloc, pot adopta la distanță un patruped, contra sumei de 2,8 lei pe zi. Asta înseamnă că pentru nici 100 de lei pe lună, oamenii pot avea un câine care să fie crescut și îngrijit la padoc. Ca să îi încurajeze pe reșițeni să ia această decizie, Asociația WIOCA va suporta costurile legate de vaccinare, îngrijirea medicală, dar și elaborarea documentelor necesare. În cuantumul sumei precizate de administrația locală intră, practic, mâncarea. În cazul în care oamenii își doresc acest lucru se pot prezenta la sediul primăriei, unde se va semna un contract între executiv și persoana care adoptă patrupedul.

,,Politica noastră nu este să eutanasiem câinii. Ne străduim să găsim soluții prin care să le asigurăm condiții cât mai bune la padocul din Dealul Lupacului, unde în prezent sunt 350 de câini. Potrivit calculelor noastre, pe străzile orașului ar mai fi în jur de 150. Această metodă, de adopție de distanță, este nou aprobată în Consiliul Local și, spun eu, este un lucru bun. În plus, îi așteptăm și pe reprezentanții celorlalte asociații, ONG-uri de profil, să vină cu sugestii concrete pe tema câinilor din oraș și să ne ajute inclusiv cu partea de voluntariat”, a spus astăzi edilul-șef al Reșiței, Mihai Stepanescu, în cadrul conferinței de presă pe care a susținut-o la sediul administrației publice locale.

CITEȘTE ȘI: Siguranță pe străzi: câinii vagabonzi au ajuns în padocul proaspăt renovat!

Față de padocul din Dealul Lupacului, reprezentantul Asociației WIOCA, Cătălin Ionescu, a declarat că ONG-ul pe care îl reprezintă a întreprins toate demersurile necesare pentru deschiderea unui nou padoc și în Valea Domanului. Capacitatea acestuia ar urma să fie de circa 100-150 de locuri.

Pentru 2014, planul Primăriei Reșița este să intensifice campaniile de adopție a câinilor și să stimuleze adopția la distanță.