Lugojul este un caz aparte față de alte orașe ale țării. Zestrea sa arhitectonică, în special splendidele clădiri din perioada Belle Epoque a Imperiului (sfârșitul...
Proprietarii de pensiuni de pe Muntele Mic tânjesc după ninsoare, pentru a deschide sezonul din acest an. Banatul a avut parte de un început de...
Comuna Pietroasa, una dintre cele mai izolate unități administrativ-teritoriale din Timiș, aflată la granița cu județul Hunedoara, are din această toamnă un nou primar, în...
Caraș-Severin a fost mereu un exemplu de conviețuire interetnică, prin acceptarea și respectarea valorilor culturale și spirituale, indiferent dacă a fost vorba de români, germani,...
Periodic, calea ferată Oravița-Anina revine în atenție din cauza neimplicării celor care ar trebui să aibă grijă de această bijuterie a României. Nicio vorbă despre...
Liderii politici din Timiș și Caraș-Severin au bătut palma pentru susținerea unor proiecte menite să lege cele două județe din punct de vedere al mobilității....
Chiar dacă orașul de pe Valea Carașului – Oravița – deține o bogată istorie multiculturală începând din cele mai vechi timpuri, din păcate, în ultimii...
Fundația EUROLINK – Casa Europei, împreună cu profesorul Miroslav Tașcu-Stavre, expert în evaluarea politicilor de dezvoltare regională, organizează o sesiune de lucru Empowering Banatul de...
Se fac pași importanți pentru definirea brandului turistic al Timișului. De această dată, mai mulți manageri ai unor agenții de turism din România au fost...
Noile măsuri emise de autorități, în contextul stării de alertă, sunt percepute ca fiind o altă lovitură dată operatorilor economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări...
Șapte proiecte depuse de organizații nonguvernamentale care vizează dezvoltarea culturală și sportivă a unor comunități vor fi finanțate de Grupul de Acțiune Locală Timișul de...
La iniţiativa consilierului ministrului economiei, Marian Balaci, în cursul zilei de ieri, 9 noiembrie, judeţul Caraş-Severin a fost gazda a două şedinţe de lucru, la...
Activitățile turistice s-au redus dramatic în acest an, potrivit unui raport al Direcției de Statistică. Colectarea datelor a fost făcută în baza numărului de persoane...
Chiar dacă apariția noului coronavirus pe teritoriul României a schimbat datele problemei pe segmentul turistic, o parte din agenții economici care activează în industria ospitalității...
Prelungirea restricțiilor, în special rămânerea piscinelor, a bazinelor și a celor de tratament balnear închise duce la scăderi de până la 70 %, ceea ce...
La Băile Herculane, în premieră, se pot efectua terapii cu ozon de către pacienții care au suferit de COVID-19. Grand Hotel Minerva oferă pachete de...
Plimbări cu bicicleta la Satchinez, drumeții la Cascadă, mic dejun la Margina sau o gustare în Șură. Sunt doar câteva propuneri de petrecere a timpului...
Omul de afaceri lugojean Gabriel Olariu nu s-a mulțumit doar cu autorizarea aeroportului din Caransebeș pentru zboruri interne, ci a avansat cu demersurile pentru omologarea...
După ce a fost atestat stațiune turistică de interes local, orașul Anina mai face un progres în ceea ce privește segmentul turistic. Recent, primarul Gheorghe...
Primăria Anina a depus, în urmă cu ceva timp, documentația în vederea atestării ca stațiune turistică de interes local. Cu excepția fostului oraș minier, singura...
La Pârvova, în comuna Lăpușnicel, județul Caraș-Severin, se macină din nou la moara de apă, după ce construcția a fost pusă în funcțiune de voluntarii...
Auzim de ceva vreme că turismul este o prioritate pentru dezvoltarea economiei românești, însă potențialul natural din Banatul de Munte nu se poate pune în...
Revoluția, tradițiile și art-nouveau. Sunt cuvintele-cheie care definesc Timișul, în opinia celor care au participat la un chestionar aplicat de Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea...
Incertitudine, spaimă, deznădejde – asta se poate citi în ochii românilor după mai multe zile în care numărul persoanelor depistate cu noul coronavirus nu reușește...
Încă două mori de apă din județul Caraș Severin vor fi renovate anul acesta de Acasă în Banat. Voluntarii se vor concentra, între 16 și...
Puternic afectat de măsurile impuse de autorități în perioada stării de urgență, segmentul turistic ar putea primi o nouă lovitură odată cu explozia raportărilor persoanelor...
Stațiunea, care ocupă un loc fruntaș în preferințele turiștilor din țară și nu numai, este asezată în vatra unui imens amfiteatru în formă de potcoavă,...
Meteorologii au emis, astăzi, mai multe avertizări Cod galben de vânt puternic, valabile în cinci judeţe, printre care Caraș-Severin și Timiș. Până la ora 12:00,...
Într-o perioadă în care majoritatea unităților hoteliere au decis să micșoreze echipele, Bacolux Hotels România deschide porțile pentru angajări. Târgul de joburi Bacolux Hotels România...
Primarul orașului stațiune Băile Herculane a semnat contractul de finanțare în valoare de peste 2 milioane de euro pentru reabilitarea, modernizarea și dotarea Vilei Elisabeta....
Liderul PMP Caraș-Severin, Ionuț Popovici, are toată încrederea în candidatul Mariana Molnar pentru șefia Primăriei Băile Herculane, vicepreședintele Consiliului Județean fiind convins că varianta aleasă...
Dacă Reșița se poate dezvolta pe ceea ce îi poate oferi Muntele Semenic, cu toate oportunitățile sale, Caransebeșul ar putea să aibă, pe lângă industrie,...
Weekendul este, pentru mulți, singurul moment real de pauză. Pentru mulți dintre noi, clasicul program 8:00 – 17:00, nu ne oferă suficientă libertate la final de zi. După zile...
De ce este necesară licențierea locală chiar și pentru cazinourile deja legale în alte țări UE
Între catedră, pictură și fotografie la Caransebeș: profesorul Dimitrie Ianculovici
Ce telefoane cumpără chinezii în 2025: preferințe și cifre surprinzătoare
Despre muzică, emoție și jertfă: Interviu cu dirijorul Radu Popa la Caransebeș
Pășind prin zăpadă ca prin încercare: Fii și tu un pas al Ioanei spre vindecare!
Plecat de peste 35 de ani din țară, un bănățean își poartă dorurile prin îndepărtata Australie
An record pentru cinematografele publice din Timișoara. Cum se împarte publicul
Casa de Cultură „George Suru” din Caransebeș – anunț de licitație publică
„La început a fost… Iubirea”: sărbătoarea Bobotezei la Caransebeș