Elevii din Timișoara vor putea fi diagnosticați mai ușor de către medicii din școli. Asta după ce Serviciul de Asistență Medicală Școlară va fi dotat...
Accident grav, vineri după-amiază, pe autostrada A1 în zona localității Margina, județul Timiș. Șase autovehicule au fost implicate. Trei persoane și-au pierdut viața, iar alte...
Clubul Rotary Timișoara Cosmopolitan organizează un concert caritabil la Filarmonica Banatul. Banii strânși în urma vânzării de bilete vor fi direcționați spre Unitatea de Primiri...
Nicolae Robu, fostul primar al Timișoarei, a fost prins la volan cu o viteză prea mare, astfel că a rămas fără permis de conducere timp...
Cea mai mare investiție a Ministerului Afacerilor Interne, cu finanțare de la bugetul de stat, a fost inaugurată, vineri, la Timișoara, în prezența șefului Departamentului...
A fost lansat în transparență decizională Proiectul de Ordin care prevedere regulamentul de organizare și desfășurare a examenului pentru ocuparea, în continuare, a posturilor pentru...
Numărul de infecții respiratorii este în creștere în această perioadă. La începutul lunii, la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara, de exemplu, erau internați și copii...
În urma unui studiu realizat pe baza etichetelor de pe produsele de vopsea de ouă, care se regăsesc pe piața din România, a reieșit că...
Aproape 12 kilograme de cannabis, sute de doze de amfetamină, comprimate de ecstasy, pistoale, puști, telefoane mobile și mii de euro. Asta au descoperit polițiștii...
Angajații unui depou din Timișoara au fost trimiși în judecată fiind acuzați că au furat motorină în valoare de peste 7 milioane de lei. Procurorii...
Cei mai mulți dintre elevii de clasa a XII-a din județul Timiș care au susținut simularea examenului de Bacalaureat au obținut rezultate rușinoase. Inspectoratul Școlar...
Ultima zi de funcționare a Centrului de Vaccinare de la sala Sporturilor „Lavinia Miloșovici” din Lugoj va fi sâmbătă, 16 aprilie. Doctorul Ciprian Brîndușoni spune...
La Timișoara va avea loc sâmbătă tradiționalul pelerinaj de Florii, primul organizat după doi ani de restricții din cauza pandemiei. Credincioșii sunt așteptați să participe...
Consilierii județeni au aprobat regulamentul pentru acordarea sprijinului financiar unităților de cult aparținând cultelor religioase recunoscute în România. Suma disponibilă pentru acest an se ridică...
Inițiativa civică „Ora lui Robert” implementează un nou proiect care se derulează în județul Timiș și se adresează copiilor instituționalizați. Vreme de trei luni, copiii...
Medici de familie din toată țara așteaptă banii pentru serviciile de testare rapidă realizate la începutul anului. Potrivit estimărilor, peste 100.000 de teste nu au...
Ministrul Muncii Marius Budăi a explicat, la Timișoara, care sunt categoriile de persoane care vor beneficia de voucherele de 50 de euro care urmează să...
Pompierii au reușit să lichideze incendiul de la fosta fabrică de țigarete aflată la ieșirea din Timișoara, spre Săcălaz, la 5 ore după izbucnirea flăcărilor....
Consiliul Județean Timiș a alocat 250.000 de lei pentru cetățenii ucraineni afectați de conflictul armat din țara vecină. Banii provin din fondul de rezervă al...
Un incendiu puternic a izbucnit, joi, la o fostă fabrică de țigări aflată la ieșire din Timișoara spre Săcălaz, astfel că o coloană de fum...
După ce luna trecută consilierii județeni s-au contrat cu Executivul CJ Timiș în privința retragerii administrației județene din societatea Schilift, o comisie mixtă va analiza...
Sediul Uniunii Artiștilor Plastici din Parcul Justiției intră în reabilitare în câteva săptămâni. Demersul este posibil prin sprijinul Clubului Rotary Cetate Timișoara. Clădirea este într-o avansată...
Alpinistul Horia Colibășanu și coechipierii săi Marius Gane și Peter Hamor au ajuns miercuri seară în tabăra de bază a muntelui Kangchenjunga la 5.400 de...
Centrul de evaluare COVID-19 al Spitalului CFR din Timișoara își continuă activitatea. Pacienții sunt așteptați pentru evaluare sau testare gratuită. Centrul se află pe strada...
Primăria Timișoara vrea să le vină de hac șoferilor care-și lasă mașinile în zona pietonală din centrul orașului. Astfel, a fost pregătit un proiect de...
Societatea Aquatim anunță efectuarea lucrărilor de spălare și igienizare a rețelei de distribuție în localitatea Pădureni, județul Timiș, programate pentru vineri, 15 aprilie, între orele...
STPT anunță că în zilele de 15 și 16 aprilie, mai multe linii de transport public local vor circula deviat, din cauza unor lucrări care...
Prezent la Timișoara, ministrul Muncii Marius Budăi a declarat că în cazul în care România nu ar avea bani pentru pensii, statul s-ar închide. Ministrul...
Iepurașul de Paște a ajuns mai repede în Iulius Town și a pregătit surprize dulci pentru cei mici și momente pline de distracție. Simpaticul urecheat...
Cumpărarea unei mașini second-hand nu a fost niciodată mai simplă! Mogo, IFN-ul specializat în acordarea împrumuturilor pentru mașini second-hand, vine în ajutorul oricărei persoane care...
10 zile pline de evenimente culturale, activități pentru cei mici, dar și pentru cei mari, se anunță, începând din acest weekend, în Timișoara. Poveștile frumoase...
Sunt 61 de percheziții domiciliare efectuate joi dimineață în Timiș, Hunedoara și Caraș-Severin la persoane bănuite de constituirea unui grup infracțional organizat, introducerea în țară...