Tot mai multe cazuri de COVID! Centrul de evaluare din Timișoara, program prelungit

thumbnail
explo 1000x200

Numărul tot mai mare de cazuri de coronavirus i-a făcut pe medicii de la Spitalul de Boli Infecțioase Timișoara să mărească programul centrului de evaluare. Astfel, cei care au simptome pot merge la unitatea sanitară între orele 13:00 – 17:00, cu programare prealabilă.

Potrivit medicilor, noul val al pandemiei ar putea veni mai devreme decât se așteptau specialiștii. Iar foarte afectați sunt copiii.

Creșterea numărului de cazuri din ultimele zile a făcut necesară această prelungire a programului de lucru. Încercăm, astfel, să creștem și numărul pacienților ce pot fi evaluați într-o zi. Deocamdată, vorbim de 20 de bolnavi în cele 4 ore de funcționare a Centrului. Ca și până acum, fiecărui pacient i se realizează analizele biologice uzuale, măsurăm saturația de oxigen din sânge, tensiunea și realizăm analize imagistice, low dose CT sau radiografie. În funcție de rezultatul acestora, stabilim dacă este necesară internarea sau pacientul poate fi tratat la domiciliu”, spune dr. Diana Manolescu, directorul medial al Spitalului de Boli Infecțioase Timișoara.

Evaluarea se face în construcțiile modulare amplasate în curtea unității sanitare, iar analizele imagistice sunt realizate în cadrul Centrului de Radiologie din clădirea Secției de Pneumologie.

În Spitalul de Boli Infecțioase sunt internați 38 de pacienți, dintre care doi sunt în secția de Anestezie Terapie Intensivă. 9 dintre pacienți sunt copii, cu vârstele între 2 luni și 9 ani.

„Din păcate, acest val 6 atinge foarte mult copiii. Și îndeosebi pe cei cu vârstele extrem de mici. Majoritatea celor aflați în zona roșie de la noi din spital au vârsta mai mică de 2 ani. Cu toții au dezvoltat o formă medie de boală. Acestora li se adaugă cei de peste 60 de ani care au riscuri asociate. Evident, se numără printre persoanele internate și pacienti de 30 și 40 de ani care au avut nevoie de suport de oxigen. Acest val 6 a venit puțin prea repede. Ne așteptam la o creștere a numărului de cazuri înspre toamnă”, explică prof. dr. Cristian Oancea, managerul unității sanitare.

Medicii amintesc și principalele simptome ale COVID 19: cefalee, dureri în gât, febră înaltă bruscă, fenomene digestive, greutate în respirație, stare de oboseală permanentă, tuse, febră musculară.