În momentul de față, la Reșița, mai bat străzile orașului peste 200 de câini comunitari. Asta, în contextul în care, acum 5 ani, erau aproape...
Condamnat la patru ani de închisoare pentru luare de mită, fostul primar al oraşului Oţelu Roşu este cercetat într-un nou dosar, în care riscă o...
Condamnat definitiv pentru infracţiunea de contrabandă, interlopul e dat în urmărire naţională şi internaţională deoarece se sustrage executării pedepsei. Magistraţii Curţii de Apel Timişoara au...
Copiii minori nu mai au voie să fie lăsaţi în grija oricui, după plecarea părinţilor la muncă în străinătate. Asta, pentru că deputaţii au adoptat...
Edilul-șef al municipiului a susținut astăzi o conferință de presă în cadrul căreia a prezentat situația școlilor din oraș înainte de data de 16 septembrie....
Doi puştani din Reşiţa au comis mai multe tâlhării ale căror victime le-au picat persoane în vârstă. Infracţiunile s-au petrecut în zona centrală a oraşului,...
Staţiunea Muntele Mic va fi, în această săptămână, gazda tradiţionalului pelerinaj la care se vor aduna sute de credincioşi pentru a sărbători Înălţarea Sfintei Cruci....
În cazul bărbatului de 51 de ani care a fost la un pas de a-și pierde viaţa fără motiv, încă nu s-a făcut dreptate. După...
Societatea reșițeană a intrat în insolvență încă din 2011. După ce numele UCM a apărut în mai multe scandaluri, mediatizate la nivel național, acum apele...
Lucrările de reabilitare a Parcului zoologic ,,Ion Crişan” din municipiu au fost amânate de zeci de ori, însă, într-un final, se pare că au ajuns...
Situaţia traficului greu de pe raza municipiului Reşiţa a fost din nou în atenția autorităţilor locale. Pe lângă aspectele deja abordate în cadrul şedinţelor anterioare,...
După o criză acută, piața imobiliară din județ cunoaște un trend ascendent. Deși numărul tranzacțiilor nu îl atinge pe cel din 2007, experții explică faptul...
Mircea Bona, ortopedul de la Spitalul Judeţean din Reşiţa care a cerut 20 de milioane de lei vechi pentru o intervenţie chirurgicală, a obţinut ce...
O haină, un caiet, stilou, creioane colorate, penar sau ghiozdan înseamnă o mare bucurie pentru copii atunci când se pregătesc pentru începerea noului an şcolar....
Aseară s-a jucat meciul de fotbal dintre România şi Ungaria. Meciul a creat controverse chiar în Parlamentul ungar, unde s-au exprimat puncte de vedere în...
Curtea bisericii din Bocșa Vasiova a fost luată cu asalt de sute de locuitori care au urmărit cu mare atenție spectacolul oferit de Primărie și...
Aseară s-a jucat meciul de fotbal dintre România şi Ungaria. Meciul a creat controverse chiar în Parlamentul ungar, unde s-au exprimat puncte de vedere în...
ASA Tîrgu Mureş a învins cu 1-0 (0-0) noua echipă din Valea Domanului. Metalul a debutat fulminant în actuala stagiune a Ligii a II-a de...
Noua echipă a Reşiţei are parte de un start dificil de campionat. De la ora 20, în direct la Digisport 2, elevii lui Alex Pelici...
Toate cele trei reprezentante ale judeţului în Liga a III-a de fotbal, FC Caransebeş, Muncitorul şi Gloria Reşiţa, s-au impus pe propriile terenuri în partidele...
Situaţia atelierului de gestionare a câinilor fără stăpân de pe raza municipiului Reşiţa este ţinută sub control de către administraţia locală. Chiar dacă s-au cheltuit...
Una dintre cele mai importante figuri ale mineralogiei românești a luat decizia de a dona o parte dintre exponatele sale locuitorilor din orașul Bocșa. Acesta...
Un copil a fost sfâşiat de o haită de maidanezi. Copilul a murit şi ieri a fost înmormântat. O ştire cutremurătoare. Televiziunea, mass-media în general,...
Președintele interimar al Partidului Democrat-Liberal Caraș-Severin, deputatul Valeria Schelean, se declară mulțumit de faptul că până în această toamnă organizațiile locale vor încheia capitolul reorganizare....
Liderii politici din județ susțin la unison alipirea județului Mehedinți de Caraș-Severin, Timiș și Arad. Discuțiile pe această temă vor începe în perioada următoare, iar...
Cele trei reprezentante ale judeţului în Liga a III-a de fotbal, FC Caransebeş, Gloria şi Muncitorul Reşiţa, evoluează astăzi, de la ora 17, în etapa...
HC Caraş-Severin a câştigat cu scorul de 35-30 (17-12) meciul amical disputat în compania formaţiei de ligă secundă CSM Oradea. Elevii lui Aihan Omer au...
Desele întreruperi de energie electrică din zona Văliug-Semenic le dau mari bătăi de cap atât turiștilor, cât și administratorilor de pensiuni, care îi acuză pe...
Administraţia locală şi Uniunea Sârbilor din România, filiala Reşiţa, organizează pentru cetăţeni un nou eveniment de anvergură. Pregătirile pentru Zilele Culturii Sârbe sunt în toi,...
Conducerea Spitalului Județean de Urgență Reșița a întreprins toate demersurile necesare pentru a primi computerul tomograf prin proiectul transfrontalier scris împreună cu partenerii sârbi. Potrivit...
DIICOT se face şi el că lucrează. Din pălărie a scos două dosare, din care credem că va ieşi nimic. E vorba de ancheta penală...