Pedeapsă maximă şi 100.000 de euro daune morale

Judecătoria Reşiţa va pronunţa astăzi sentinţa în cazul fostului şef al Finanţelor Publice din Reşiţa şi al celor trei tineri care l-au ajutat să recupereze prin ameninţare 1.000 de lei de la un aşa-zis om de afaceri bucureştean sau, mai bine spus, un ţepar de meserie.

UPDATE, ora 18.00

publicitate online in ziar Express de Banat

Judecătoria Reşiţa a amânat pronunţarea pentru data de 19 septembrie.

Marius Pătrana a venit în faţa instanţei pentru a fi audiat în calitate de parte vătămată, dar nu a mai fost nevoie, deoarece toţi cei patru inculpaţi, George Popescu, Adrian Fule, Silviu Mitruț și Florin Belciug, au recunoscut faptele aşa cum le-a prezentat procurorul în rechizitoriu. Inculpaţii au regretat cele întâmplate şi au izbucnit în lacrimi atunci când judecătoarea le-a dat ultimul cuvânt. Popescu a promis că nu va mai ajunge niciodată în postura de inculpat şi a învederat instanţei că starea sa de sănătate şi a părinţilor lui este precară după această perioadă foarte grea pentru familia lor. În plus, a arătat că rămânerea sa în arest poate avea consecinţe grave asupra viitorului fiului său, un elev premiant căruia familia nu-i mai poate ascunde mult timp ceea ce se întâmplă cu tatăl său. Silviu Mitruţ a invocat şi el un motiv prin care speră să primească o pedeapsă neprivativă de libertate sau măcar să nu-i mai fie prelungită măsura arestului preventiv. Tânărul a mărturisit cu ochii în lacrimi faptul că peste câteva zile ar trebui să-şi conducă aleasa la altar.

Concluziile procurorului au fost însă cât se poate de dure. A cerut instanţei condamnarea la închisoare cu executare a tuturor celor patru inculpaţi, iar pedepsele să fie îndreptate spre maximul acestora, bineînţeles, după aplicarea reducerii de o treime a limitelor de pedeapsă de care beneficiază datorită faptului că au ales să fie judecaţi după procedura simplificată. Despre înlocuirea măsurii arestului preventiv nici nu poate fi vorba în opinia reprezentantului Ministerului Public. Aceleaşi solicitări le-a făcut şi Corstian Vasilescu, avocatul părţii vătămate. „Din punctul nostru de vedere, ceea ce s-a întâmplat este absolut incredibil, aşa ceva nu se poate întâmpla într-un stat civilizat, cu atât mai mult cu cât cel care este desemnat să asigure respectea legislaţiei, în special a celei economice, săvârşete infracţiunea de tâlhărie la drumul mare. Este inacceptabil. Aşteptăm din partea instanţei o soluţie pe măsură, astfel încât clientului meu să i se facă o reparaţie morală”, a spus Vasilescu.

În replică, toţi cei trei avocaţi ai inculpaţilor au solicitat aplicarea unor pedepse neprivative de libertate. ,,Aşteptăm de la instanţă acordarea unei pedepse sub supraveghere. Mai mult decât atât, apreciez că instanţa de judecată a fost receptivă la apărările făcute de către noi şi a avut în vedere faptul că sunt nişte infractori aflaţi la prima întâlnire cu legea penală, sunt oameni bine integraţi în societate”, a precizat Cosmin Bolosin pentru expressdebanat.ro.

gif card de energie dacus 1000x100

Se îmbogăţeşte de pe urma tâlhăriei!

Instanţa se va pronunţa astăzi doar în latură penală, latura civilă a cauzei fiind disjunsă. Pe lângă recuperarea prejudiciului, în valoare de 4.800 de lei, la care se adaugă contravaloarea telefonului ce i-a fost sustras, Pătrana a cerut nu mai puţin de 100.000 de euro de la inculpaţi, cu titlu de daune morale. „Atunci când treci timp de câteva ore printr-o urmărire demnă de un film american, când eşti ameninţat cu sabia, ţi se pune sabia la gât, atunci când ajungi acasă şi faci căderi depresive, intri sub tratament medical şi apelezi la psihologi şi psihiatri ca să poţi să revii la o viaţă normală, credem că nivelul daunelor morale nu e exagerat”, a explicat avocatul Vasilescu pretenţiile clientului său. Popescu, Fule, Belciug şi Mitruţ au declarat că sunt de acord să plătească daunele materiale, dar nici nu vor să audă de cele morale. Este o îmbogăţire fără justă cauză, partea vătămată dă în opinia mea ţepe peste ţepe, iar legea română, din păcate, nu poate să-l oprească, întrucât aceste ţepe sunt date sub o formă a dreptului comercial, şi nu a dreptului penal. Mi se pare o aberaţie, o abjecţie, o ordinărie din partea unei aşa-zise părţi vătămate o astfel de sumă ca daune morale. Sunt curios cu ce dovedire de pretenţii vor veni în faţa instanţei”, a comentat Cosmin Bolosin pretenţiile părţii vătămate.

 

Rămâi pe expressdebanat.ro pentru a afla decizia instanţei! 

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/