Transgaz a finalizat prima fază a lucrărilor la gazoductul BRUA, care vizează dezvoltarea unei reţele de transport pe coridorul Bulgaria-Romania-Ungaria-Austria, costul total al lucrărilor fiind...
Vijeliile puternice, cu rafale de peste 100 km/h și ploile torențiale cuprind aproape toată țara. ANM a emis noi alerte de vreme severă, între care...
Conducerea UCM Reșița SA informează că Planul de reorganizare al Societății a fost depus de către Administratorul Judiciar, consorțiul EURO INSOL SPRL și VF Insolvență...
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin a recunoscut că a intrat în atenția organelor de cercetare penală pentru că a obținut, pe căi ce s-ar putea dovedi...
Noul an universitar 2021-2022 va începe cu cursuri în varianta clasică, adică față în față, a decis recent Senatul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj. În consecință,...
Un profesor de la Universitatea de Științe Agricole din Timișoara a reușit să obțină în acest an o roșie gigant, care cântărește aproape două kilograme....
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin și-a mai declarat o dată neputința! Noroc că fostul președinte, Silviu Hurduzeu, i-a lăsat pe masă tema făcută: proiectul de modernizare...
Aproape toate decesele înregistrate la pacienți confirmați cu noul coronavirus au fost raportate la persoane nevaccinate, arată raportul săptămânal publicat miercuri de Institutul Național de...
Primarul Dominic Fritz a numit un nou director interimar al Filarmonicii Banatul din Timișoara. Este vorba de Ovidiu Andriș, fondatorul unei asociații ce derulează proiecte...
Piaţa chiriilor în ultimul an a înregistrat scăderi în Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara, dar în laşi, Braşov şi Constanţa chiriile au crescut cu până la...
Milionarul timișorean, astăzi președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, obligă printr-o sentință definitivă Primăria Turnu Ruieni să retracteze cele afirmate la adresa într-un comunicat de presă....
Anunțat cu surle și trâmbițe ca fiind principala sursă de finanțare pentru infrastructură la sate și orașe, Planul Național de Dezvoltare Locală al Ministerului a...
Alin Nica, preşedintele interimar al organizaţiei judeţene şi preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, a avut parte de o primire rece şi o sală goală la Lugoj,...
Peste 260 de infectări cu varianta Delta a coronavirusului au fost înregistrate până acum în România, anunță Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). Infectările cu...
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, atrage atenția că varianta Delta a coronavirusului este extrem de agresivă. Raed Arafat a declarat, luni seara,...
La 250 de ani distanță de scânteia care a aprins industria reșițeană pe malurile Bârzavei, jumătate din ceea ce reprezenta odată întregul, adică Uzina de...
Camioane întregi au fost încărcate cu gunoaie depozitate ilegal în preajma orașului Moldova Nouă! În ciuda faptului că se vrea un oraș turistic, datorită Dunării...
În județul în care Romeo Dunca visează trenuri cu hidrogen, elevii din una dintre cele mai mari comune ale sale învață de mai bine de...
Asociația Grupul de Acțiune Locală Călugăra a lansat proiectul cofinanțat prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 – Implementarea strategiilor de dezvoltare locală în comunitățile marginalizate...
Noua Politică Agricolă Comună 2021-2027, cu un buget total de 387 de miliarde de euro, a reprezentat în ultimii trei ani, obiectul unor negocieri între...
Parlamentarul liberal dă asigurări că investițiile în infrastructura locală vor continua și chiar prezintă cele mai recente viramente pentru a demonstra că acuzațiile opoziției sunt...
Politica Agricolă Comună sau PAC, cum este cunoscută, pe scurt, reprezintă un parteneriat între agricultură și societate. În cadrul acestui parteneriat, producătorii agricoli din Uniunea...
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin e avertizat încă o dată să se apuce de treabă și să renunțe la lucrurile mărunte, la a mai plăti polițe...
Stânga câștigă tot mai mult teren în Caraș-Severin. După ce l-a dat pe noul primar al Bocșei, acum și-a instalat viceprimar în comuna Fârliug! Ion...
Președintele Consiliului Județean Timiș a văzut o rază de speranță în Banatul Montan, chiar dacă în mandatul lui Romeo Dunca nu s-a întâmplat mare lucru...
Europarlamentarul Siegfried Mureșan a evidențiat activitatea lui Marcel Vela ca ministru al Afacerilor Interne, dând de înțeles că premierul Cîțu ar fi trebuit să-l păstreze...
Senatoarea de Timiș i-a sugerat liderului PNL Caraș-Severin să-și schimbe opțiunea de vot la congresul PNL din septembrie, când va fi ales noul lider al...
ADI Intercom Deșeuri Caraș-Severin are o nouă conducere, una pesedistă, după ce Ion Mocioalcă a unit stânga și l-a băgat la mijloc pe președintele Dunca!...
Condițiile în secția de neonatologie de la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș se schimbă semnificativ ca urmare a unor investiții suportate de fundația companiei de...
Fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, Ionuț Popovici, îl trimite și el la plimbare pe Romeo Dunca după ce acesta a pasat încă un proiect...
Senatoarea PNL de Timiș ar muta munții din loc doar pentru a-l înregimenta în filiala liberală din capitala Banatului pe cel mai apreciat primar din...
Un alt val de infecții și decese de Covid-19 urmează cu certitudine, a anunțat, astăzi, directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății, Tedros Adhanom Ghebreyesus,...