Dumitru Rujan: Continuă investițiile în dezvoltarea comunităților locale!

rujan dumitru (2)
1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Parlamentarul liberal dă asigurări că investițiile în infrastructura locală vor continua și chiar prezintă cele mai recente viramente pentru a demonstra că acuzațiile opoziției sunt fără fundament.

Social-democrații au luat foc după ce Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației a anunțat că fondurile alocate pentru acest an Programului Național de Dezvoltare Locală 2 s-au epuizat. Guvernul Cîțu a fost imediat acuzat că a blocat sute de proiecte aflate în derulare, că o mulțime de lucrări vor fi sistate lăsând drumuri sparte și rețele de apă și canalizare care nu duc nicăieri, precum și că multe firme vor intra în faliment. Dumitru Rujan spune însă că lucrurile nu stau deloc așa și că Guvernul a virat recent, după informarea făcută de Attila Cseke, prin ministerul Dezvoltării, peste 102 milioane de lei pentru 153 de obiective de investiții realizate prin PNDL.

1000x100 (4)

„Astfel, pentru etapa I, a fost achitată o sumă de peste 12 milioane de lei pentru 14 de obiective aflate în execuție, iar pentru etapa a II-a a programului, au fost decontate 90 milioane de lei pentru 139 de proiecte de investiții. Pentru județul Caraș Severin s-au făcut următoarele plăți: Brebu Nou 227.203,67 lei, Ciuchici  1.226.211,58 lei, Marga 111.865,34 lei și Anina 273.169,52 lei. Da, ne preocupăm de dezvoltarea comunităților noastre!”, a declarat deputatul PNL de Caraș-Severin.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/