Perioada de tranziție la noua Politică Agricolă Comună. Ce fonduri sunt disponibile pentru fermieri

forta pac 2
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Noua Politică Agricolă Comună 2021-2027, cu un buget total de 387 de miliarde de euro, a reprezentat în ultimii trei ani, obiectul unor negocieri între statele membre, Comisia Europeană și Consiliul Uniunii Europene. Importanța finanțării sectorului agricol, dar și situația pandemică, au făcut ca abia la finalul lunii iunie să fie atins un acord privind principiile noii PAC.

Pentru ca sprijinirea fermierilor să nu fie întreruptă, la nivelul UE s-a agreat o perioadă de tranziție de doi ani, 2021 și 2022, în care sumele să fie alocate „după reguli vechi, cu bani noi”. Astfel, cu alocări financiare aferente noii PAC, dar cu păstrarea schemelor de finanțare din programele naționale aferente exercițiului bugetar 2014-2020, statele membre pot accesa fonduri europene în această perioadă de tranziție, printr-un cadru legislativ agreat și aprobat în premieră la nivelul UE.

„Conform Regulamentului UE nr. 2020/2220 al Parlamentului European și al Consiliului pentru tranziția PAC, aprobat în data de 23 decembrie 2020, a fost extinsă aplicabilitatea cadrului legal existent pentru perioada 2021-2022, concomitent cu suplimentarea bugetului aferent Programului Național de Dezvoltare Rurală, având ca sursă principală, noul Cadru Financiar Multianual (CFM 2021-2027)”, arată o comunicare oficială a Comisiei Europene.

Pentru România, bugetul alocat Planului Național pentru Dezvoltare Rurală pentru perioada de tranziție 2021-2022 este de circa 3,26 miliarde euro:

  • Fonduri FEADR 2021-2027 CFM (Cadrul Financiar Multianual) – 2.569,10 milioane de euro
  • Fonduri EURI (Instrumentul de Relansare al Uniunii Europene) – 692,09 milioane de euro

Subvențiile de care beneficiază fermierii români în anii de tranziție 2021 și 2022 sunt accesate în aceleași condiții ca și în anii precedenți, cu menținerea cuantumurilor la un nivel similar ultimului an din exercițiul financiar încheiat 2014-2020.

În privința finanțărilor FEADER, Ministerul Agriculturii a anunțat că Ghidurile solicitantului vor beneficia de ajustări la o serie de submăsuri. Există însă și scheme la care condițiile de accesare a finanțărilor nerambursabile rămân aceleași: Submăsura 17.1 – Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor, și pentru Submăsura 9.1 – Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol. Acestea sunt și primele submăsuri lansate de AFIR în cadrul finanțărilor alocate perioadei de tranziție la noua PAC.

În cursul lunii iulie, AFIR a făcut public un calendar al lansării sesiunilor de proiecte:

Submăsura 17.1 Prime de asigurare a culturilor, plantelor și animalelor

  • Perioadă sesiune: 28 iulie – 31 octombrie 2021
  • Alocare din fonduri de tranziție: 20 de milioane de euro

Submăsura 9.1 Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol

  • Perioadă sesiune: 29 iulie – 29 octombrie 2021
  • Alocare din fonduri de tranziție: 5 milioane de euro

Submăsura 6.1 pentru instalarea tinerilor fermieri

  • Perioadă estimativă lansare sesiune: a doua jumătate a lunii august
  • Alocare din fonduri de tranziție: 100 de milioane de euro

Submăsura 6.3 Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici

promovare banner maxagro
  • Perioadă estimativă lansare sesiune: A doua jumătate a lunii august
  • Alocare din fonduri de tranziție: 87 de milioane de euro din care 60.900.000 euro NAȚIONAL și 26.100.000 euro MONTAN.

Submăsura 16.4 Sprijin acordat pentru cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare

  • Perioadă estimativă lansare sesiune: A doua jumătate a lunii august
  • Alocare din fonduri de tranziție: 40 de milioane de euro

Submăsura 16.4a Sprijin pentru cooperarea orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectorul pomicol

  • Perioadă estimativă lansare sesiune: A doua jumătate a lunii august
  • Alocare din fonduri de tranziție: 10 milioane de euro

Submăsura 6.2 Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale

  • Perioadă estimativă lansare sesiune: Septembrie
  • Alocare din fonduri de tranziție: 50 de milioane de euro

Submăsura 6.4 Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole

  • Perioadă estimativă lansare sesiune: Septembrie
  • Alocare din fonduri de tranziție: 100 de milioane de euro

Submăsura 4.1 Investiții în exploatații agricole

  • Perioadă estimativă lansare sesiune: Septembrie
  • Alocare din fonduri de tranziție: 760 de milioane de euro

Submăsura 4.2 Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole

  • Perioadă estimativă lansare sesiune: Septembrie
  • Alocare din fonduri de tranziție: 140 de milioane de euro

Submăsura 4.2 Investiții în procesarea/marketingul produselor din sectorul pomicol

  • Perioadă estimativă lansare sesiune: Septembrie
  • Alocare din fonduri de tranziție: 10 de milioane de euro

Submăsura 4.3 Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptare infrastructurii agrciole și silvice – componența infrastructura de acces agricolă

  • Perioadă estimativă lansare sesiune: Septembrie
  • Alocare din fonduri de tranziție: 100,66 de milioane de euro

Informații actualizate, dar și Ghidurile pentru accesarea submăsurilor (în forma aprobată sau aflată în dezbatere publică) sunt disponibile pe site-ul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, www.afir.info.

DISCLAIMER. Această comunicare este realizată în cadrul Campaniei generale de informare privind Politica Agricolă Comună a Uniunii Europene ”Forța P.A.C. pentru Fermieri”, acțiune cofinanțată de Uniunea Europeană prin Programul de măsuri de informare privind politica agricolă comună (IMCAP). Conținutul prezentului articol reflectă doar opiniile autorului, iar responsabilitatea îi revine integral acestuia. Comisia Europeană nu acceptă nicio responsabilitate pentru potențialele utilizări ale informațiilor conținute.

STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/