FOTO. Voluntarii pot face o diferență în viața animalelor fără stăpân! Asociația Dogs Center îi așteaptă cu brațele deschise

Caini vagabonzi din Timisoara
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Asociația Dogs Center Reșița plănuiește mai multe târguri de adopții, dar are nevoie între timp de voluntari! Loredana Palcovici, președintele asociației, a povestit pentru Express de Banat care sunt principalele obiective și care sunt nevoile actuale ale adăpostului.

La cea mai recentă campanie de adopții, patru căței și două pisici și-au găsit familii. Totuși, mai sunt aproximativ 50 de alte animale în nevoie. Mai mulți voluntari dornici să-și dăruiască o oră din viață cățeilor și pisicilor ar face o mare diferență în viața animalelor salvate de pe stradă. „Ne trebuie voluntari! Avem, dar nu în fiecare zi. Încercăm să nu îi aglomerăm pe cei pe care deja îi avem. Sperăm ca voluntarii să vină măcar o dată pe săptămână. Dacă am avea trei pe zi, toată treaba ar fi terminată în maxim trei ore. Ar fi mai ușor și pentru căței, pentru că ar avea cu cine să interacționeze și cu cine să se joace. Când suntem o persoană sau două la 50 de câini, abia terminăm curățenia. Este mai complicat să ne și jucăm cu ei, de aceea așteptăm oameni care vor doar să se joace cu ei. Ar fi important pentru că avem pui care sunt speriați, luați de pe stradă și nu au curaj să vină la om. Ne-ar prinde bine să vină cineva să îi ajute să nu le mai fie frică și noi să putem oferi cățeii înspre adopție mai departe, nu este nevoie ca voluntarul neapărat să îi și adopte.”, a spus Loredana Palcovici, președintele Asociației Dogs Center pentru Express de Banat.

loredana palcovici

Persoanele care își doresc să adopte un animal trebuie să știe că adopțiile se fac doar printr-un contract. Astfel, Dogs Center are opțiunea legală să preia câinele în cazul în care cei care au promis că îi oferă o viață mai bună l-au mințit. „Nu este ușor, nu e ca și când îi luăm și peste noapte rezolvăm totul. Fiecare câine trebuie vaccinat, sterilizat, microcipat. Vrem să dăm cățeii microcipați pentru că așa putem prin lege să îi putem lua înapoi dacă ajung la niște stăpâni care nu ii merită. Prin contractul de adopție, microcipul române pe numele asociației timp de doi ani să ne asigurăm că noi răspundem de câini. În contract sunt scrise regulile pentru a avea grijă de câine, nu sunt condiții absurde. Nu vrem să doarmă în pat, dar nici să aibă condiții mai proaste decât în adăpost. Așteptăm poze de la adoptatori, sunt obligați prin contract să ne trimită fotografii și mai mergem în vizită cu voluntarii dacă nu ne răspund sau nu ne trimit pozele.”, a explicat Loredana.

caini la tarc

promovare banner maxagro Muzeul TM

caine face cu ochiul

Tot ceea ce se poate vedea în imagini a fost făcut cu ajutorul donațiilor făcute de iubitorii de animale. Există și un spațiu pentru pisici, separat de cel al câinilor. De asemenea, câinii care nu acceptă alți „colocatari” în țarc sunt ținuți separat. Loredana Palcovici spune că fiecare suflet adoptat din adăpost înseamnă un alt suflet salvat de pe stradă: „Adăpostul este făcut din donații. Avem opt țarcuri. Încercăm să îi punem în așa fel încât să nu se bată. Multă lume spune că avem doar doi sau trei într-un țarc. Da, pentru că nu acceptă alți câini. Vrem să facem mai multe târguri de adopții în viitor. Decât să plătești pentru un câine, mai bine îl adopți pentru ca noi să mai putem salva o viață de pe stradă. Când dăm un câine, putem automat să luăm altul de pe stradă. Avem nevoie de hrană în primul rând, ei consumă un sac mare de boabe pentru adulți și un sac mare pentru juniori”.

pisica

pisici

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/