Amplele lucrări de modernizare a liniei ferate Caransebeș – Timișoara – Arad presupun transformări mari și la Lugoj. Acestea cuprind amenajarea peroanelor, liniilor ferate, construirea...
Încep procedurile de demolare a fostei Piețe Agroalimentare Trandafirul din Lunca Bârzavei, după ce terenul a fost concesionat unui operator economic din oraș. Pe ordinea...
Biserica catolică din Ersig a primit un diagnostic letal. Ambulanța pentru Monumente – Banat a anunțat că proprietarul terenului a recurs la demolare deși exista...
Încă o construcție ilegală de pe malul Begăi este demolată de Primăria Timișoara. După terasa Boss, buldozerele s-au mutat la clubul Gatsby. Primăria Timișoara a...
Încă un local care își desfășoară ilegal activitatea la Timișoara, în zona Stadion, urmează să fie pus la pământ. Este vorba de clubul și ștrandul...
Romeo Dunca susține că situația financiară a județului Caraș-Severin este din ce în ce mai bună, așa că instituția pe care o reprezintă își permite...
Ministrul Dezvoltării a declarat, la Timișoara, că în acest moment se realizează un studiu de trafic și se obțin ultimele avize, astfel încât să poată...
Un nou pod pietonal peste Bega va fi realizat la Timișoara, până la sfârșitul anului. La începutul acestei săptămâni s-a dat startul demolării pasarelei Gelu...
Încă două societăți care-și desfășoară activitatea pe malul Begăi, în mod ilegal, se pregătesc de demolări. Primăria Timișoara a câștigat în primă instanță în fața...
Primăria Timișoara este foarte aproape de a demola un club și un ștrand celebru. Este vorba de baza „No Name”, instituția reușind să câștige în...
Consilierii locali au votat unanim aprobarea trecerii din domeniul public în domeniul privat al municipiului Lugoj a unor imobile – construcții din cadrul Spitalului Municipal...
De la demararea proiectului de modernizare a transportului public electric, zeci de chioșcuri din Reșița au fost demolate de municipalitate. Iar procesul continuă. Aleșii reșițeni...
Accesul pe Pasarela Îndrăgostiților din Timișoara va fi închis complet, începând de marți. Primăria vrea să o demoleze și să construiască alta în loc, iluminată...
Proiectul tramvai vine cu schimbări și pentru operatorii economici din oraș. Nu pentru toți, ci pentru aceia care își comercializează produsele în chioșcurile care se...
Consiliul Local Lugoj a hotărât să rezilieze contractul de asociere cu Mol România la începutul anului trecut. Prin acest contract, timp de 25 de ani...
În urma unei decizii luate de municipalitate, mai multe chioșcuri din oraș vor fi desființate. Unii dintre operatorii economici afectați de această măsură au ajuns...
Apariţia unei construcţii de mari dimensiuni pe Strada Valentin Rosada a stârnit o nouă reacţie din partea celor care încearcă să protejeze identitatea Lugojului de...
Administrația lugojeană a anunțat că pregătește lansarea licitației pentru reabilitarea-consolidarea și reconstruirea podurilor rutiere din interiorul municipiului. Demersul are în vedere lucrări la cele două...
Cantina Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara a intrat într-un amplu proces de reparații, doar că în timpul lucrărilor s-a constatat că imobilul se...
Se face primul pas pentru demolarea stadionului Dan Păltinișanu din Timișoara. A fost lansată licitația pentru întocmirea documentației. Abia apoi, buldozerele vor putea pune la...
În Timișoara, infrastructura sportivă lasă mult de dorit. Nu avem stadion modern sau sală polivalentă cu mii de locuri și nici la bazele sportive nu...
Autoritățile din Timișoara nu reușesc să stopeze construirile ilegale. Aplicarea legii presupune multă birocrație și timp, iar Planul Urbanistic General al orașului, aflat în lucru...
Primăria Timișoara se pregătește să demoleze noi garaje pentru a realiza locuri de parcare. În vizorul reprezentanților instituției se află garajele din mai multe zone,...
Ideea de a folosi clădirea fostului bazar din piață ca hală de adăpostire a autobuzelor electrice, evitând astfel cheltuielile de proiectare și construcție a unui...
Constructorul care a câștigat licitația pentru construirea unui centru multifuncțional, cu săli de antrenamente, spații expoziționale, cinematograf în aer liber, pe amplasamentul fostului bazin „7...
Administraţia lugojeană va începe demersurile pentru demolarea unor clădiri construite ilegal, fără a avea autorizaţiile necesare. Mare parte dintre acestea aparțin unor cetățeni de etnie...
Până în urmă cu numai câteva săptămâni, în buricul târgului, la Reșița, se ridica de zor o construcție metalică, despre care nu se cunoșteau prea...
Au început lucrările în urma cărora elevii de la Liceul „Hercules” vor avea parte de condiții mult îmbunătățite. Constructorul promite că intervențiile de anvergură din...
Consilierii locali au aprobat proiectul de hotărâre privind cumpărarea a două imobile, unul în suprafață de 569 de metri pătrați și celălalt de 283 de...
Reprezentanții Consiliului Județean Timiș sunt hotărâți să construiască un pod nou în Tapia, sat aparținător municipiului Lugoj. Ei au mandatat deja o societate de proiectare...
Blocul-fantomă din orașul de la malul Dunării va intra curând în istorie! Demolarea blocului 34 din Moldova Nouă e tot mai aproape de materializare. După...
Nicolae Robu, primarul Timişoarei, a anunţat pe pagina sa de Facebook că o nouă parcare de cartier, cu 85 de locuri, a fost finalizată. Aceasta...