Un nou pod pietonal peste Bega, în acest an. Pasarela Gelu, pusă la pământ

pasarela gelu2

Un nou pod pietonal peste Bega va fi realizat la Timișoara, până la sfârșitul anului. La începutul acestei săptămâni s-a dat startul demolării pasarelei Gelu din zona Iosefin.

La Timișoara va fi realizat un nou pod pietonal peste râul Bega. Primarul Dominic Fritz a anunțat că la începutul acestei săptămâni s-a dat startul lucrărilor de demolare a pasarelei Gelu – Crizantemelor, din zona Iosefin, urmând a fi construită alta modernă în loc.

Construim un pod pietonal și velo pe Bega, în locul actualei pasarele Gelu-Crizantemelor. Am început demolarea actualei pasarele, rampele de acces au fost deja îndepărtate. Cu ajutorul unor macarale de mare tonaj vom susține podul în timpul operațiunilor de dezmembrare. Transportul naval este restricționat în următoarele săptămâni, cât durează această etapă. Apoi, urmează construirea unui nou pod, lucrări estimate să se finalizeze în acest an”, a afirmat edilul-șef.

pasarela gelu1

Noul pod va avea acces ușor pentru bicicliști, familii cu cărucior sau persoane cu mobilitate redusă ori dizabilități locomotorii. pasarela va fi iluminată arhitectural.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Podul pietonal a fost construit acum mai bine de 70 de ani, în 1949, are o lungime de 46 de metri şi o lăţime de 2,20 metri și este într-o stare avansată de degradare, fiind afectată inclusiv structura sa de rezistență. Prin acest proiect, podul va fi consolidat și va deveni din nou sigur pentru utilizare.

Durata de execuție a lucrărilor va fi de șase luni. Valoarea contractului de execuție se ridică la peste 12 milioane de lei, cu TVA inclus, banii provenind exclusiv din bugetul local.

pasarela gelu3

 

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/