Un ștrand din Timișoara urmează să fie pus la pământ

strand timisoara

Încă un local care își desfășoară ilegal activitatea la Timișoara, în zona Stadion, urmează să fie pus la pământ. Este vorba de clubul și ștrandul No Name.

Primăria Timișoara a obținut o nouă victorie definitivă în recâștigarea patrimoniului orașului. Instituția anunță că a câștigat definitiv procesul împotriva reprezentanților No Name, care dețin un club și un ștrand în zona Stadion, asupra cărora au fost dispuse măsuri de demolare a construcțiilor ilegale care ocupă domeniul public.

Încă o victorie în instanță împotriva celor care de ani de zile ocupă și folosesc ilegal domeniul public al timișorenilor în interes personal. Avem aici un caz în care pe un teren al orașului, ocupat abuziv, a fost construit și a funcționat bine-mersi un club. Fără ca nimeni să nu vadă nimic ani în șir. În timp ce antreprenorii corecți și-au dezvoltat afaceri plătind taxe, chirii și operând la costuri normale, o clasă de privilegiați a pus mâna pe terenurile Timișoarei și le-a folosit după bunul plac. Acum, rezolvăm și problema concurenței neloiale, dar și recuperăm terenurile orașului”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Firma SOLDADO, care deține No Name, a cerut, în 22 mai, suspendarea dispoziției primarului Dominic Fritz, prin care s-au impus măsurile de demolare. În 13 iunie, Primăria Timișoara a câștigat în primă instanță, iar miercuri, 11 octombrie, a câștigat definitiv.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Potrivit Primăriei Timișoara, No Name ocupă un teren din domeniul public cu suprafața de 6.552 mp, cu o valoare estimată de 2,6 milioane de euro. Pentru acest teren nu există contract de concesiune, iar construcțiile ridicate aici nu au autorizație de construire. Activitățile se desfășoară fără autorizație de funcționare și nu există autorizație ISU.

În urma unui proces de documentare al Primăriei Timișoara a reieșit că peste 55.000 de metri pătrați, care aparțin municipiului, au fost ocupați ilegal de decenii de diverse firme. Pe aceste terenuri au fost ridicate construcții ilegale, care au fost exploatate în scop comercial. Împotriva lor, primarul Dominic Fritz a emis dispoziții de demolare, care au fost atacate în instanță. Valoarea terenurilor ocupate ilegal este de circa 22 de milioane de euro.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/