Primăria Timișoara, la un pas să demoleze un ștrand celebru

strand timisoara

Primăria Timișoara este foarte aproape de a demola un club și un ștrand celebru. Este vorba de baza „No Name”, instituția reușind să câștige în primă instanță împotriva reprezentanților firmei.

Primăria Timișoara se laudă cu faptul că a reușit să câștige încă un proces împotriva unei societăți care-și desfășoară activitatea ilegal. Așadar, instituția a câștigat în primă instanță împotriva reprezentanților bazei „No Name” asupra cărora au fost dispuse măsuri de demolare a construcțiilor ilegale care ocupă domeniul public.

Mai precis, firma a solicitat la sfârșitul lunii mai suspendarea dispoziției primarului Dominic Fritz, care impune măsurile de demolare. Marți, Tribunalul Timiș a respins cererea reclamanților.

No Name ocupă un teren aparținând domeniului public, în suprafață de 6.552mp, cu o valoare estimată de 2,6 milioane de euro. Pentru acest teren nu există contract de concesiune cu Primăria Timișoara, iar construcțiile ridicate aici de firmă nu au autorizație de construire. Activitățile comerciale se desfășoară fără autorizație de funcționare și nu există autorizație ISU”, a informat Primăria Timișoara.

La sfârșitul lunii aprilie, Dominic Fritz a emis dispoziții de demolare în șapte cazuri în care firme ocupă ilegal terenuri publice. Una dintre aceste dispoziții se referă la No Name.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Vă reamintim că Primăria Timișoara a început în 2022 o analiză a situației terenurilor de pe malul Begăi și zona Stadion, pentru a elucida situațiile bizare raportate de-a lungul timpului despre proprietatea acestora. În urma unui proces minuțios de documentare a reieșit că peste 55.000 de metri pătrați, evaluați la 22 de milioane de euro, care aparțin domeniului public al municipiului Timișoara, au fost ocupați ilegal de decenii de diverse firme care au deschise localuri pe terenul Primăriei”, a detaliat instituția.

La finalul lunii mai, Primăria Timișoara a câștigat în primă instanță și împotriva reprezentanților Terasei „Boss”, asupra cărora au fost dispuse măsuri de demolare a construcțiilor ilegale care ocupă domeniul public. „Terasa Boss” ocupă o suprafață de 6.425mp cu o valoare estimată este de 2,6 milioane euro. Aici există o clădire a orașului care nu este intabulată, în jurul căreia au fost ridicate construcții noi fără contract de concesiune, fără autorizație de construire, iar activitatea desfășurată aici este realizată fără autorizație de funcționare ori autorizație ISU.

Pe terenurile ocupate abuziv, Primăria Timișoara are în plan amenajarea unui Coridor de Agrement Urban Bega, cu zone verzi, terenuri de sport, zone de relaxare.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/