Lucrările sunt în toi la Oțelu Roșu pentru ca orașul să se poată mândri cu cel mai frumos centru civic al județului Caraș-Severin. Platoul din...
Ambiția unui bărbat din Ticvaniu Mare i-a adus dosare penale! Omul nu are permis de conducere, dar asta nu l-a oprit să se urce la...
Într-o totală discreție și liniște, în mijlocul naturii, unde se aude doar foșnetul pădurii și ciripitul păsărelelor, pe un deal de unde poate fi admirată...
Cercetat pentru camătă și nerespectarea regimului produselor accizabile (bijuterii de aur), alături de Marian Pîrvu și Costinel Sorin Idita, cămătarul Nelu Oros a ajuns în...
Ultima ședință de Consiliu Local a adus atât discuții aprinse, cât și declarații tranșante în privința reușitei proiectului prin care municipalitatea dorește reintroducerea tramvaiului în...
Entuziasmat de ultimele rezultate ale echipei, dar mai ales de jocul prestat, antrenorul CSM-ului spune că promovarea în eșalonul secund depinde doar de jucătorii săi....
Trei copii au murit și aproape 800 de cărășeni s-au îmbolnăvit de rujeolă, dar Direcția de Sănătate Publică nu are nici acum doze de vaccin...
Începând din această lună, taxa pe care o plătesc locuitorii din Băile Herculane pentru gestionarea gunoiului a crescut. Propunerea operatorului de salubritatea a fost aprobată...
O comunitate de oameni harnici, în special crescători de animale și preocupați de munca la câmp, e batjocorită de ani întregi de cel care ar...
Casa de Cultură a Sindicatelor din Reșița va găzdui astăzi două acțiuni menite să anunțe apropierea Paștelui. Așadar, participanții se vor bucura de un concert...
Primarul comunei Zăvoi, Doru Cîrdei, a întocmit o listă întreagă de priorități și proiecte pentru anul în curs, infrastructura și dezvoltarea turismului în zona Poiana...
Munţii Banatului au fost exploatați sute de ani, dar ei continuă să ascundă resurse inepuizabile și bogăţii neştiute sau despre care s-a făcut prea puțină...
Echipa de fotbal feminin Banat Girls Reșița a surclasat-o duminică pe Atletic Drobeta Turnu Severin, scor 9-1, într-un meci din Liga a II-a și continuă...
Alegerile interne din PNL la nivel de organizații locale cărășene, precum și cele pentru șefia filialei județene își cunosc în mare măsură rezultatele! Pentru Nelu...
La fel ca în fiecare an înaintea Paștelui, Parcul Tricolorului din Reșița înflorește. Și asta pentru că Primăria Reșița organizează deja celebrul târg de flori. Și...
În Reșița există un muzeu al cineastului amator, datorită tânărului Andrei Bălbărău, care încearcă să recupereze filmele realizate pe 16 mm, pentru a le readuce...
Garantarea creditului pentru achiziția autobuzelor și depoului pentru viitoarea societate de transport local a generat cele mai ample discuții în Consiliul Local Reșița, grupul PSD...
Nicolae Văcăroiu şi Sorin Grindeanu. Aceştia sunt singurii prim-miniştri ai României care au venit la Reşiţa în an neelectoral. Au făcut-o la distanţă de 22...
CSM Reșița a învins de o manieră categorică, scor 4-0 (3-0), Millenium Giarmata, într-un meci din etapa a 19-a a Ligii a III-a de fotbal,...
În Caraș-Severin, bursa generală a locurilor de muncă, prima din acest an, a adunat, în cele din urmă, mai puțin de 40 de firme. Totuși,...
VIP-ul din Govândari, fostul club de streptease de la Stadionul Gloria, s-a întors în proprietatea administrației publice locale. În urma unei sentințe judecătorești și executării...
Orașul Bocșa marchează și anul acesta Ziua Internațională a Romilor prin evenimente culturale apropiate de specificului etniei rrome. Astfel, Primăria orașului Bocșa, Consiliul Local Bocșa...
Unitățile școlare din Oțelu Roșu nu au fost prinse în lista foarte subţire de investiții a Primăriei, aprobată de Consiliul Local. Cu toate acestea, primarul Luca Mălăiescu a precizat...
Născut la Reşiţa în 1950, a predat franceza în Anina, iar în perioada comunistă a plecat „în vizită“ în Franţa, pentru a fugi în Germania....
În cea de-a doua lună de primăvară, cărășenii au de înfruntat temperaturi negative. Așa se face că pe Muntele Semenic ninge viscolit, iar autoritățile au...
O locuință din comuna Marga a fost cuprinsă în această după-amiază de flăcări! Nu s-au înregistrat victime, dar pagubele sunt însemnate! Din primele cercetări, focul...
Preşedintele PSD Olt, Paul Stănescu, a propus, ieri, în CExN, care s-a desfășurat la Sinaia, excluderea fostului premier Victor Ponta din partid! Propunerea nu a...
Nici bine nu ridica premierul Sorin Grindeanu, în şedinţa de guvern din 5 aprilie, problema situaţiei revoltătoare din Caraş-Severin, cu privire la criza vaccinului antirujeolic,...
Oamenii legii din Caraș-Severin au depistat în urmă cu câteva momente o persoană de cetățenie rusă care a intrat fraudulos în România, forțând frontiera de...
Cărășenii care sunt în căutarea unui loc de muncă sunt invitați să treacă pragul bursei generale a locurilor de muncă, organizată astăzi. Din păcate, doar...
Încetarea războiului dintre PSD și PNL în Caraș-Severin, anunțată de Ion Mocioalcă, pare să fie valabilă doar la Reșița! La Moldova Nouă, spre exemplu, luptele...
Așa cum Express de Banat anunța în exclusivitate încă de duminică, Dorinel Munteanu a acceptat funcția de director tehnic în Valea Domanului, CSM Reșița dând...