Primarul Cismăneanţu ştie ce va face: Casele construite fără autorizaţie vor fi demolate! Sau nu vor fi demolate!

Deși notificase mai mulți cetățeni de pe strada Ezerișului din cartierul Măgura că le va demola casele construite fără autorizaţie, Primăria Bocşa și-a reconsiderat poziția!

Deoarece legea stipulează că nu se pot construi niciun fel de imobile la o distanță mai mică de 20 de metri de magistrala de gaz, primarul Eugen Cismăneanţu anunţa în luna octombrie că „toate clădirile construite fără să respecte această prevedere trebuie demolate”. Erau vizate mai multe imobile de pe strada Ezerişului din cartierul Măgura.

În luna noiembrie, însă, subprefectul Sebastian Purec făcea cunoscut faptul că cetăţeni din Bocşa s-au înscris în audienţă la Instituţia Prefectului Caraş-Severin şi au arătat că riscă să îşi piardă locuinţele în urma unei somaţii de demolare. Purec declara atunci că situația în care se află proprietarii acestor locuințe trebuie clarificată, iar Primăria este cea care trebuie să facă acest lucru, tot Primăria trebuind să respecte prevederile legale care stabilesc că familiile nu pot fi evacuate în prag de iarnă. Instituţia Prefectului a şi trimis o adresă în acest sens Primăriei Bocşa.

Se pare că intervenția Prefecturii a fost de bun augur. Primăria Bocșa a răspuns adresei trimise de subprefect printr-o informare în care arată că a „introdus acțiuni în instanță împotriva persoanelor care au construit ilegal în această zonă, prin care am solicitat Tribunalului Caraș-Severin să autorizeze desființarea construcțiilor”.

Cu alte cuvinte, oamenii rămân momentan la casele lor, construite, e drept, fără autorizație, dar impozitate de către Primărie. Având domicilii legale acolo, aceştia au dreptul să pună în discuție în instanță dreptul de uzucapiune sau, dacă problema cu siguranța magistralei de gaz este chiar așa stringentă, oamenii ar putea primi despăgubiri pentru construcțiile demolate.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

CITEŞTE ŞI: 

RISC MAXIM. Un cartier întreg riscă să sară în aer! Se intră cu buldozerul în casele construite pe conducta de gaz! 

Demolări ilegale la Bocşa? Subprefectul Purec îl contrează pe primarul Cismăneanţu!

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/