Grele sunt chinurile facerii unui proiect fundamental pentru un oraș ca Oravița, unde un spital implicat în lupta împotriva COVID-19 nu are o secție de...
Deși nu susține o alianță PNL-Pro România-USR în Consiliul Local Caransebeș Andrei Ungur, președintele interimar PNL Caransebeș va apela la această alianță ori de câte...
Deputatul social-democrat de Caraș-Severin, Marius Damian, e complet dezamăgit de noul primar al Timișoarei și spune că a anticipat dezastrul de care se conving acum...
Șeful județului se încurcă de toată lumea pe muntele pe care chiar el a construit ilegal! Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin s-a odihnit doar câteva zile...
Urmând modelul primarilor din Bozovici și Eftimie Murgu, Simona Miclău, edilul-șef al comunei Prigor, aflată la primul său mandat, își dorește să facă ținutul copilăriei...
Peste 2.500 de gospodării vor fi alimentate cu gaze naturale, dacă proiectul depus de primarii comunelor Ezeriș, Fârliug și Zorlențu Mare va primi undă verde...
Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, schimbă direcția drumului de legătură dintre Reșița și autostradă! Primarul Reșiței și fostul șef al administrației județene și-au dat...
Rosso-nerii au pierdut iar, 3-4 (1-2), la Târgu Jiu, cu Viitorul Pandurii și păstrează șanse mici pentru a evita retrogradarea în al treilea eșalon fotbalistic...
Comisarii ANPC vin cu o serie de recomandări pentru consumatori în pragul sărbătorilor pascale. În privința cărnii de miel, ei atenționează că aceasta nu ar...
Unitatea de învățământ, care funcționează în prezent fără autorizație sanitară, a beneficiat în ultimele luni de lucrări de reparații și igienizare. Școala are acum apă...
Lucrări extrem de importante se derulează în această perioadă la Staționarul I al Spitalului Județean de Urgență din Reșița. Ținând cont de nevoia stringentă de...
Valurile stârnite în filiala cărășeană a social-democraților pentru organizarea de alegeri și instalarea unei noi conduceri au ocolit organizația din Bocșa! Mirel Pascu, liderilor pesediștilor...
O statistică națională bazată pe raportarea din teritoriu privind vaccinarea personalului din căminele pentru copii și cele pentru adulți cu dizabilități este îngrijorătoare, cu atât...
550.000 de lei este bugetul care va fi împărțit în acest an pentru cultură, recreere și religie în Caraș-Severin. În urma unui amendament propus de...
Asociația daneză „Dansk International Hjaelp” și comunitatea românilor din Danemarca, prin intermedierea Emanuelei Surdu, româncă plecată cu mai mulți ani în urmă din țară, au...
Meseria de medic este una onorabilă. Să practici un sport este benefic pentru sănătatea ta atât fizic, cât și mental. Însă câți medici practică sporturi...
Ședințele de consiliu local de la Oravița devin deja celebre din cauza haosului care caracterizează fiecare întâlnire. După certuri, strigăte și reproșuri, s-a bifat și...
Proiectele asociației Muntele Mic Extrem s-au încheiat în acest sezon prelungit de iarnă! Președintele Ciprian Gaica spune că a fost cel mai lung sezon de...
Stadionul municipal din Caransebeș ar putea avea până la urmă un deznodământ fericit! După mai mulți ani în care baza sportivă, fost stadion CFR, a...
Administrația publică locală din comuna Zăvoi, a început încă de la sfârșitul anului trecut o campanie de colectare selectivă a gunoiului, în contextul implementării sistemului...
Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș a organizat, astăzi, 23 aprilie, când creștin ortodoxii îl sărbătoresc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe,...
Orașul Moldova Nouă are anul acesta un buget de 26 de milioane de lei, cu circa 3,4 milioane mai mult decât în 2020. Mai bine...
Emanuel Dănilă a cedat în fața problemelor care au apăsat pe umerii săi în ultima vreme, iar în această dimineață s-a sinucis. Fostul edil s-a...
Vești bune pentru localnicii din Marga: oamenii nu vor mai fi nevoiți să străbată zeci de kilometri pentru a-și rezolva problemele stomatologice, în dispensarul comunal...
O întreagă polemică pe tema Cinematografului Luna s-a pornit în rândul caransebeșenilor! Consecințe: amenințarea cu Instanța de Judecată sau chiar închiderea! Totul a plecat de...
Acuzat că a făcut din Muntele Mic principala preocupare a mandatului său de șef al administrației publice județene, deoarece acolo are interese personale, Romeo Dunca...
Programul lucrărilor de drumuri județene finanțate din sumele defalcate din TVA pentru anul 2021 a fost aprobat în ședința de astăzi a Consiliului Județean Caraș-Severin,...
Emil Constantin nu a uitat cum se bucura și pentru o bucată de pâine când primea de la trecători și acum chiar dacă și-a făcut...
Campania de strângere de fonduri pentru prima bandă desenată despre Anina se apropie de final. Donațiile se primesc în continuare, iar cei care vor să...
Un accident teribil a avut loc pe linia ferată Caransebeș – Lugoj. Un tânăr de naționalitate străină a fost lovit de tren, până să ajungă...
Peste 8 milioane de euro a reușit să atragă municipiul Caransebeș pentru gestionarea crizei COVID-19. Este cea mai mare sumă obținută până acum de oraș...
Disputa pe proiectele europene dintre Andrei Plujar, care reprezintă instituția Prefectului și Florin Bogdea, reprezentantul Primăriei Caransebeș este departe de a se încheia. După ce...