Procurorii DIICOT au descoperit încă de la începutul anului 2016 activitatea infracțională a mai multor indivizi din Reșița, Caransebeș și Băile Herculane, unii dintre ei...
Tribunalul Caraș-Severin a decis să aștepte motivarea deciziei Curții Constituționale a României cu privire la articolul 297 din noul Cod Penal ce incriminează abuzul în...
Primele alegeri libere de după Revoluţia din 1989, în baza Constituţiei intrate în vigoare în decembrie 1991, au avut loc în 1992. De atunci, cărăşenii...
Parlamentarii au votat astăzi, aproape în unanimitate, într-o ședință de plen reunită, dezincriminarea conflictului de interese pentru cei care și-au angajat rudele la cabinetele parlamentare...
Una dintre măsurile luate în urma alegerilor locale din iunie de către liberalii din Caransebeș a fost excluderea unui membru din filiala locală a PNL....
Muntele Mic, cândva o perlă a Banatului, stă în letargie, mai ales pe timp de vară, cu o activitate de maximum 5 la sută față de...
Noua generație încearcă să readucă în prim-plan lectura, cartea. Privite din alt unghi, al tinerilor scriitori, cei care știu că Facebookul sau blogurile sunt pe...
Scandalos e puțin spus despre ceea ce se întâmplă la Caransebeș, în Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” și în preajma acesteia! Scandalul de corupție a...
Magistrații manifestă o clemență ieșită din comun față de membrii grupurilor infracționale care se ocupă cu traficul de droguri și de etnobotanice, substanțe care fac...
În localitatea Tincova din județul Caraș-Severin se produceau arme și unelte de vânătoare cu 24.000 de ani înainte de Hristos. Așezarea de la Seliște, lângă...
Peste 250 de polițiști vor veghea la liniștea și ordinea publică, dar și la buna desfășurare a circulației autovehiculelor pe drumurile publice din Caraș-Severin, în...
Până când deponeul de la Lupac, aici unde vor fi depozitate, sortate şi valorificate deşeurile din județ, nu va fi dat în folosință, gunoiul se...
Scurgeri de combustibil pe toba de eșapament ar putea fi cauza incendiului la autocarul ce transporta muncitori spre Alexandria. Autovehiculul se deplasa dinspre Timișoara cu...
Acțiunea DIICOT Caraș-Severin de ieri s-a soldat deocamdată cu cinci persoane reținute pentru o perioadă de 24 de ore și cu alte câteva plasate sub...
Rețeaua de trafic de droguri destructurată astăzi nu avea un lider, dar acționa pe patru paliere, în funcție de orașele unde se aflau membrii rețelei!...
14 percheziții domiciliare au loc în această dimineață în mai multe locații din județele Caraș-Severin și Timiș, la interlopi și persoane bănuite de trafic de...
Migrația unui număr destul de mare de primari dinspre PNL spre PSD, petrecută cu puțin timp înainte de alegerile locale din 5 iunie, a asigurat...
Elisabeta a rămas de mult timp în cultura populară drept acea împărăteasă frumoasă și aclamată de toți. Consilierii locali din Caransebeș au aprobat o rectificare...
Societatea S.C. AQUACARAŞ S.A anunţă că din cauza ploilor abundente din ultima perioadă a crescut brusc turbiditatea apei brute la captările de apă din CARANSEBEŞ, depăşind...
Ploile nu contenesc astăzi peste Caransebeș, astfel că toate râurile și pâraiele riscă să iasă din matcă. După ce toată noaptea au căzut ploi peste...
Asociația Altitudine și Agent Green atenționează factorii responsabili cu privire la necesitatea conservării pădurii virgine existente în bazinul hidrografic ale pâraielor Cuntu (Sebeșel), OSE Caransebeș, UP VI...
Există ceva în Caransebeș, poate aerul, poate viața liniștită, poate traiul cumpătat sau toate la un loc. Cert este că unii cetățeni ajung să fie parte...
Interlopii de astăzi din Caraș-Severin nu mai sunt golanii de ieri, care dădeau cu pumnul și le cereau taxe de protecție afaceriștilor pentru a nu...
Animalele de companie reprezintă punctul slab nu numai al vedetelor care își etalează patrupedele la televizor, ci al tuturor celor care sunt dispuși să-și sacrifice...
Neregulile descoperite la Direcția de Administrare a Domeniului Public și Privat din cadrul Consiliului Județean Caraș-Severin sunt tot mai mari de la o zi la...
Campionatul European de Fotbal va putea fi urmărit de caransebeșeni pe un ecran imens, în Parcul General Dragalina. Serviciul de Reparații Străzi (SPIR) din cadrul...
Premieră la Caransebeș, la ceremonia de depunere de coroane de flori cu ocazia Zilei Naționale a Eroilor! Doi primari, primarul în funcție, Ion Marcel Vela,...
Tânără, ambițioasă, talentată, creativă și foarte prietenoasă pe rețelele de socializare cu cititorii ei, scriitoarea Lavinia Călina se bucură deja de foarte multe invitații pentru...
La scurt timp de la alegerile locale, președintele PNL Caransebeș, Ioan Cojocariu, cel care a ocupat această funcție ani de zile, a cedat locul mai...
Niciun partid nu a reuşit să obţină majoritatea în Consiliul Judeţean, aşa că vor fi necesare alianţe! Centralizarea voturilor pentru Consiliul Judeţean Caraş-Severin s-a finalizat,...
Datele oficiale primite de la Biroul Electoral de Circumscripție confirmă victoria liberalului Felix Borcean în fața social-democratului Ilie Iova. Borcean îl va înlocui pe Marcel...
Atleta Liliana Danci a încheiat Maratonul de la Stockholm pe locul 12 din 3407 concurente, însă timpul realizat nu i-a permis obținerea calificării la Jocurile...
În contextul în care operatorii de apă și canalizare din România se confruntă adesea cu critici publice legate de calitatea serviciilor, întârzieri în proiecte sau probleme tehnice, Aquacaraș face...
Arta de a alege vinul potrivit pentru fiecare moment al vieții
Nelu Popa îl avertizează pe ministrul Energiei că există un Ceaușescu! Marian Ceaușescu!
Cooperare România-Israel: noi perspective de colaborare economică și investiții
Toyota are un nou dealer în Timișoara. 26-31 ianuarie, deschiderea oficială Toyota Autoglobus!
Din Timișoara direct la Praga, Birmingham și Berlin. Wizz Air anunță rute noi
Proiect Michelini Prest – „Implementare servicii auto inovative”
Fondul pentru modernizare – tranziția către neutralitate – Proiect Maxagro Farm SRL