S-a încercat o mutare aparent fără motiv și fără baze legale la UPU-SMURD Reșița. Cui îi arde de astfel de schimbări în plină pandemie și...
Prefectul de Caraș-Severin a fost ieri pe teren pentru a se asigura că lucrările de asfaltare din județ decurg conform graficului, în ciuda perioadei de...
Centrele de carantină, în care fiecare persoană venită din zone de risc trebuie să stea câte două săptămâni, reprezintă o povară enormă pentru bugetul de...
Un spital construit în perioada interbelică, dar care nu a avut parte niciodată de o reabilitare serioasă, este adus acum în atenție ca o posibilă...
Se vor putea face angajări în domeniul medical fără concurs, masca va fi obligatorie în spațiile publice închise, iar preoții pot ține slujbe dacă există...
Prefectul Gâfu pare să n-aibă habar cine e testat și cine nu în județul pe care îl păstorește. Într-o recentă conferință de presă, reprezentantul Guvernului...
Este directorul uneia dintre cele mai importante instituții în această perioadă de război cu noul coronavirus. Ba mai mult, a fost numit special pentru că,...
Cu doar câteva zile înainte ca filmulețul cu oamenii transportați spre centre de carantinare din vestul țării, într-un autocar, înghesuiți unii peste alții, să devină...
Garanția dată de primarul Nelu Popa se transformă în realitate! Deși mulți priveau cu scepticism proiectele de anvelopare termică a blocurilor-turn din Reșița, proiecte care...
Investițiile direcționate spre unitățile de învățământ din Reșița curg pe bandă rulantă. Școli, licee și grădinițe, toate se bucură de bani serioși pentru a oferi...
Judecătorii Curții Constituționale au stabilit astăzi că amenzile colosale aplicate în această perioadă pentru cei care nu au respectat ordonanțele militare sunt neconstituționale! Acestea pot...
Ambulanță lovită în plin pe o stradă din Moldova Nouă de o șoferiță care nu i-a acordat prioritate. Mașina femeii a fost serios avariată. Accident...
Felix Borcean nu are niciun motiv să piardă vremea cu petiții online pentru susținerea fostului manager de la Spital. Ba mai mult, ar trebui să-și...
O mașină cu numere roșii a atras atenția oamenilor legii noaptea trecută, așa că au pornit în urmărirea ei. Pe strada Făgărașului, șoferul s-a izbit...
Alertă în localitatea Coșevița din Timiș în această dimineață, după ce un autoturism s-a izbit violent de un TIR. Unul dintre pasagerii mașinii a decedat...
Președintele Klaus Iohannis a anunțat, în urmă cu puțin timp, că data de 14 mai va fi ultima zi de stare de urgență. Începând din...
Persistă un real mister în jurul numărului extrem de mic de testări pe care le face România în comparație cu alte state europene. Raportăm un...
Contestat de mulți reșițeni, gestul Primăriei Reșița de a aduce din alte țări copaci care să decoreze orașul va deveni istorie. Administrația locală a găsit...
Județul Caraș-Severin ajunge în această seară la 6 decese ale unor persoane infectate cu coronavirus. Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, este vorba despre un bărbat...
Printr-o decizie a Consiliului Local Bocșa, elevii din oraș vor primi în total 250 de tablete pentru a putea participa la cursurile susținute online în...
Cărășenii care nu au posibilitatea să-și achiziționeze produsele sau medicamentele necesare în această perioadă, fie din cauza unor probleme fizice, fie din cauza faptului că...
O mare prostie! Așa cataloghează Ionuț Popovici, vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin, schimbările de la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș fără motive clare care să fi...
Primarul Reșiței are așteptări mari de la Guvernul Ludovic Orban. Poate cea mai mare dintre ele este reorganizarea administrativ-teritorială a României. În opinia lui Ioan...
Solicitarea considerată firească de reprezentanții Consiliului Județean Caraș-Severin privind testarea tuturor viitorilor beneficiari ai centrelor de asistență socială de pe raza județului s-a lovit de...
Primăria Reșița vine în sprijinul elevilor și liceenilor care întâmpină dificultăți în participarea la cursurile online susținute astfel din cauza pandemiei de coronavirus. În urma...
Noul manager interimar de la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș și noul director economic sunt propunerile ministrului Nelu Tătaru! Directorul Direcției de Sănătate Publică din...
Ordinele de revocare a managerului Adrian Cican și a directorului financiar contabil Daniela Alina Drăgoi se bazează pe un raport întocmit de Direcția de Sănătate...
Managerul Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș a primit, în urmă cu puțin timp, ordinul de revocare din funcție! Apreciat de mulți pentru interesul manifestat în...
După lupte seculare, Grupul de Comunicare Strategică al Guvernului a anunțat același număr de cazuri de coronavirus în Caraș-Severin ca cel transmis de Direcția județeană...
Un incident revoltător s-a petrecut seara trecută în scara unui bloc din orașul Bocșa. Un bătrân a fost bătut de trei tineri care aveau ca...
Lupta pompierilor militari din Caraș-Severin nu s-a mai dus cu flăcările în această perioadă, ci cu dușmanul invizibil numit COVID-19. În bilanțul de acțiuni din...
Președintele Klaus Iohannis a anunțat în urmă cu puțin timp că se modifică perioadele din zi când persoanele de peste 65 de ani au voie...