Gata cu arborii ornamentali din străinătate! Primăria Reșița plantează singură copacii care vor înfrumuseța orașul

Contestat de mulți reșițeni, gestul Primăriei Reșița de a aduce din alte țări copaci care să decoreze orașul va deveni istorie. Administrația locală a găsit terenul care se va transforma în pepiniera orașului.

Platani, magnolii, arbori lalea, arțari canadieni, pini, mesteceni… Toate speciile și-au găsit locul în diverse zone din Reșița. Și dacă până acum unii arbori ornamentali erau aduși din străinătate pe bani care nu sunt deloc puțini, de acum orașul se dezvoltă și la acest capitol: va avea propria pepinieră, terenul ales fiind în zona Moniom.

„Am decis înființarea unei pepiniere pentru sădirea de arbori ornamentali pentru că în ultimii 2, 3 ani am achiziționat arbori din Ungaria, din Italia, din Serbia. Pe vremuri, Reșița avea o pepinieră foarte sănătoasă la km 8, ea fiind actualmente pe teritoriul administrativ al Ezerișului. Am decis să alegem o altă locație pentru acest lucru: vom face pepiniera după stația de epurare, în zona Moniom”, a anunțat primarul Ioan Popa.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Cele două terenuri identificate în zona menționată au în total circa 24.500 de metri pătrați, cu aproximativ un hectar mai puțin decât avea Primăria până în anul 2009, atunci când, odată cu obligativitatea delimitării cadastrale a teritoriilor administrative, suprafața de 3 ha și 4.500 de metri pătrați pe care era amenajată pepiniera Reșiței la km 8 a intrat în proprietatea comunei Ezeriș.

Prin amenajarea noii locații, dată în administrare Direcției pentru Întreținerea și Repararea Patrimoniului Consiliului Local pe o perioadă de 10 ani, Reșița va putea asigura necesarul de arbori ornamentali și de flori pentru a înfrumuseța diverse zone ale orașului.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/