Prefectul Gâfu a cerut un control la Spitalul din Caransebeș! „Felix Borcean să învețe că în administrație sunt reguli care trebuie respectate”

Felix Borcean nu are niciun motiv să piardă vremea cu petiții online pentru susținerea fostului manager de la Spital. Ba mai mult, ar trebui să-și vadă de treburile din propria ogradă, nu să critice activitatea altor instituții din județ. Acesta a fost mesajul transmis astăzi de prefectul Cristian Gâfu, încă un semnal că acțiunile primarului din Caransebeș nu sunt deloc pe placul mai marilor de la județ.

După ce s-a opus deschiderii pieței din oraș, primarul Caransebeșului dă din nou cu bățul în baltă. Cel puțin așa spune prefectul Gâfu. Susținerea excesivă pe care o manifestă față de fostul manager al Spitalului Municipal de Urgență este nejustificată, cu atât mai mult cu cât s-a continuat cu interimatul lui Adrian Cican, în loc să se organizeze concurs pentru ocuparea postului. Totul a stat la mâna aceluiași Felix Borcean, susține prefectul.

„În data de 2 decembrie 2019, a fost aprobat regulamentul de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea funcției de manager prin Dispoziția 830 a primarului din Caransebeș. Eu nu-l înțeleg acum pe domnul Felix Borcean de ce vine și face scandal că a fost schimbat când dânsul nu a creat premisele necesare pentru ocuparea postului prin concurs, respectiv să-l titularizeze pe domnul Cican. Pentru că nu l-a împiedicat nimeni. Faptul că nu a organizat concurs nu e vina Ministerului Sănătății că l-a schimbat acum din funcție și a pus alt manager. Dânsul trebuie să învețe că în administrație sunt termene și legi care trebuie respectate și după aceea să atace alte instituții ale statului. Pentru că eu sunt prefectul județului, am în coordonare instituții deconcentrate și nu pot să stau pasiv atunci când aceste instituții care își fac treaba sunt atacate”, declară Cristian Gâfu.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu spune că noul manager, Călin Grozăvescu, ales de ministrul Sănătății, a mai îndeplinit această funcție, fiind numit în trecut tocmai de Felix Borcean. „Acum când nu-i mai aparține decizia și aparține Ministerului Sănătății vine și îl denigrează pe actualul manager. De ce nu a făcut-o atunci, când l-a numit dânsul? Acum ce face, strânge petiții să îl susțină pe domnul Cican? Îl sfătuiesc ca atunci când va reveni spitalul în subordinea Municipiului Caransebeș în termenul cât mai scurt să organizeze concurs. Restul comentariilor sunt de prisos.”

În ceea ce privește inaugurarea de săptămâna trecută, atunci când inclusiv președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, a fost la Caransebeș la prezentarea noii rețele de oxigen și a aparatului de testare PCR, prefectul Gâfu spune că a refuzat să participe la întâlnire, deși a fost invitat. „Aparatura de oxigen, care nu e doar un aparat, nu este funcțional. Am vorbit și ieri, am vorbit și săptămâna trecută, înainte de inaugurare. Am primit și eu invitație pentru a fi prezent. Nu puteam să o onorez cu prezența o inaugurare care nu este funcțională. Am inaugurat ceva ce nu funcționează”.

Control la Spitalul Municipal din Caransebeș în plină pandemie

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Prefectul Gâfu spune că așa nu se mai poate și, cu alte cuvinte, este decis să scoată la lumină orice schelet din dulapurile spitalului. Așa că a cerut un control amănunțit al activității din unitatea medicală, control pe care îl va efectua, cel mai probabil, o echipă a Ministerului Sănătății. „Toate acestea și alte sesizări pe care nu le-am făcut publice m-au determinat să cer efectuarea unui control la Spitalul Municipal Caransebeș. Nu spun că se vor găsi sau nu se vor găsi aspecte negative, dar nu putem să ieșim în spațiul public și să acuzăm instituții că au făcut abuzuri pentru că au schimbat o persoană”. Controlul ar putea începe săptămâna viitoare.

Odată cu managerul Cican a fost înlăturat și directorul economic Daniela Alina Drăgoi, pe motiv că face parte din aceeași echipă managerială. Asta deși contractul său fusese prelungit în 16 aprilie de aceeași echipă ministerială. „Analizând situația pe de-a întregul, domnul ministru, văzând că s-a dispus schimbarea managerului, având material trimis cu activitatea întregii echipe, a considerat că este posibilă schimbarea și a directorului economic”, spune Gâfu.

Prefectul bagă bățul prin gard și când vine vorba de sinceritatea susținerii arătate de Felix Borcean față de Adrian Cican, fără să pună însă degetul pe rană. „Din nou, domnul Felix Borcean, primarul municipiului, se ocupă numai de lansarea de zvonuri în spațiul public, fără a face dovada unui fapt concret. Poate dacă domnul Cican dacă s-ar fi bucurat de o susținere concretă și reală din partea dânsului nu ar fi ajuns să fie schimbat. Ne e ușor să vorbim. Să criticăm. E ușor să venim la lucru la o oră, să plecăm la alta și să inaugurăm ceva ce nu funcționează”. 

Cristian Gâfu îl îndeamnă pe primarul din Caransebeș să își vadă de treaba lui, cu atât mai mult cu cât până acum nu a bătut la ușa Prefecturii cu vreo sesizare privind activitatea vreunei instituții din județ. „Îl rog să nu mai critice atât instituțiile din județ. Mai întâi să-și facă treaba în ograda proprie așa cum trebuie, 100%, nu un procent de 99 nefuncțional, și după aceea să vorbească de celelalte instituții. Nu m-a sesizat niciodată să îmi ceară sprijinul sau să mă sesizeze că o instituție nu merge și să îi acord sprijinul pentru a face ca acea instituție să își realizeze atribuțiile”.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/