Vicele suspendat al celui mai important for din Caraș-Severin, Ionesie Ghiorghioni, nu și-a prezentat încă demisia din funcția publică pe care o deține, deși are...
O dată pe an, conducerea muzeului din Caransebeș încearcă să reconstituie o parte din momentele trăite în urmă cu aproape 2.000 de ani, când romanii...
În urma adresei transmise de acționarul majoritar Cătălin Rufă consilierilor locali, primarul Reșiței ține să facă o serie de precizări și să clarifice deciziile luate...
În urma amplelor investiții în instituțiile de învățământ de pe raza orașului, la Bocșa continuă reabilitarea acelora care încă nu au beneficiat de alocări bugetare...
Primarul orașului Băile Herculane s-a ales cu ordonanță de reținere din partea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, după ce audierea s-a mutat de...
Patronul rosso-nerilor, adus de mână în Valea Domanului de primarul Reşiţei, a ajuns la capătul răbdărilor după ce administraţia publică locală a început să-şi cam...
Prefectul de Caraș-Severin a decis în această săptămână să îl suspende din funcție pe edilul-șef al comunei Lăpușnicel, astfel că locul său va fi...
Caransebeșul intră în linie dreaptă cu lucrările de reparații străzi promise de municipalitate în ultimii doi ani. Cel puțin așteptările s-au încheiat pentru cel mai...
Procurorii, ofiţerii DGA şi mascaţii au descins în această dimineaţă în Primăria Băile Herculane şi la oameni de afaceri, incriminate fiind mai multe schimburi de...
În această dimineață, primăria orașului-stațiune a fost luată cu asalt de mascați. Aceștia ar viza mai multe fapte de corupție. După o perioadă de liniște...
Procurorii DNA au demonstrat, iar instanţele de judecată au confirmat faptul că la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” din Caraş-Severin s-au făcut, în 2007,...
La Tibiscum, oraș înființat de marele împărat Traian, a avut loc o bătălie în anul 117, când orașul avea să fie distrus în mare parte. Dacii liberi doreau...
Primăria Caransebeș s-a organizat în doar două săptămâni și a deschis singurul ștrand public din urbea de pe Timiș și Sebeș. Pentru că nici în...
Liderii celor două formațiuni politice au semnat astăzi protocolul de fuziune la nivel de județ. Practic, locul celor două partide a fost luat de...
Întâlnirea dintre primarul Mihai Stepanescu şi Cătălin Rufă nu a liniştit deocamdată apele în Valea Domanului, deşi ambii au declarat că îşi doresc ca Metalul...
Județul Caraș-Severin se află sub avertizarea codului portocaliu de caniculă. Azi dimineață, la ora 9.00, în Clisura Dunării, temperatura la umbră era deja de 30...
Municipalitatea de pe Timiș și Sebeș face progrese în reabilitarea celui mai mare consumator al urbei, și anume Spitalul Municipal de Urgență. După curățarea subsolului...
Finalizarea Corpului B al Pieţei Reşiţa Sud a fost primită cu entuziasm de administraţia locală, care e convinsă de faptul că agenţii economici se vor...
Rectorul Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa va răspunde începând cu ora 10.00 întrebărilor procurorilor anticorupţie legate de corupţia şi nepotismul din instituţia de învăţământ pe...
Multe dintre spitalele din Caraș-Severin s-au închis din motive financiare, însă cele care au rămas se confruntă în continuare cu o criză acută de fonduri....
Diva muzicii româneşti a revenit după 20 de ani la Oraviţa, cu un show absolut fantastic, care va rămâne multă vreme în amintirea miilor de...
Au în spate condamnări în primă instanţă de câte cinci ani închisoare şi sunt judecaţi într-un alt dosar pentru constituirea unui grup infracţional organizat care...
În „mica Sicilie”, aşa cum e cunoscut judeţul Caraş-Severin de către procurorii DNA sau DIICOT din ţară, „fabrica de diplome” de la Universitatea „Eftimie Murgu”...
Pe parcursul întregii zile, Loredana Groza, care va cânta în această seară pentru orăvițeni, a postat imagini și poze frumoase cu orașul, arătându-se extrem de...
De un singur meci amical a avut nevoie fostul internaţional român, Adrian Petrea, pentru a se convinge că echipa pe care o antrenează se va...
Vara aduce o serie de schimbări pe plan politic, semn că anul electoral 2016 nu este deloc de neglijat de mai marii partidelor politice....
Autoritățile locale pun presiune pe operatorul Aquacaraș, dar și pe constructorul care modernizează rețelele de apă și canalizare ale reșițenilor. Sunt decise să ia măsuri,...
Puiu Cenda, reșițeanul care a rămas sărac lipit după ce a fost înșelat, iar toată averea sa înstrăinată, le cere acum judecătorilor să suspende...
Conducerea Universităţii „Eftimie Murgu”, a se înţelege aici rector, Consiliu de Administraţie şi Senat, a răsuflat uşurată după ce Direcţia Generală Anticorupţie a anunţat că...