DGA-ul decapitează sistemul ilicit de îmbogățire de la „Eftimie Murgu”! Facultatea de Drept s-a mutat la Parchet!

Conducerea Universităţii „Eftimie Murgu”, a se înţelege aici rector, Consiliu de Administraţie şi Senat, a răsuflat uşurată după ce Direcţia Generală Anticorupţie a anunţat că doar faţă de un număr de cinci profesori s-a început urmărirea penală. S-a grăbit însă, pentru că procurorii anticorupţie mai au încă foarte mult de lucru cu profesorii şi studenţii universităţii reşiţene!

Aproximativ 100 de persoane vor fi audiate în total la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin în legătură cu examenele cumpărate pe bani sau favoruri sexuale, cu lucrările de licenţă şi disertaţie comercializate de profesori, dar şi legat de doctoratele cu cântec de la Reşiţa. Toate aceste persoane au fost citate de procuror fără a avea vreo calitate oficială. Aceasta va fi stabilită după audieri. În mare, asta înseamnă că aceia care îşi vor recunoaşte vinovăţia sau vor accepta să colaboreze cu organele de cercetare penală au toate şansele să ajungă în sala de judecată în calitate de martori. Ceilalţi, de inculpate!

gif card de energie dacus 1000x100

Cu alte cuvinte, numărul profesorilor de la „Eftimie Murgu” care ar putea fi urmăriţi penal riscă să crească spectaculos. Cel puţin aşa indică stenogramele DGA, unele dintre ele mult mai limpezi decât apa Bârzavei. Audierile maraton au început ieri, cu studenţi speriaţi, alţii distraţi sau nemulţumiţi, deoarece ar fi curaţi şi nu înţeleg rostul audierii lor. Au continuat cu profesorii incriminaţi într-un fel sau altul. Unii au venit îngâmfaţi în faţa procurorului, alţii cu capul plecat, ruşinaţi de situaţia în care au ajuns. Unora chiar li s-a făcut rău. Audierile continuă astăzi, cu zeci de persoane chemate să vorbească despre învăţământul „de calitate” de la „Eftimie Murgu”. De data asta, măsurile le ia DGA-ul, şi nu conducerea universităţii, care nu vrea sub nicio formă să se lipsească de serviciile unor profesori interesaţi doar de îmbogăţirea ilicită!

Muzeul TM

Comments

  1. Adam says:

    Asta trebuia facut de mult. S-a ajuns la niste situatii abominabile pentru ca nimeni nu a mai controlat aceasta universitate. Doamnei Rector degeaba ii spuneai. Ea a avut trupa ei de marionete de care nu putea nimeni sa se lege. Numele lui Marian Mihaila de ex. era tabu. Orice reclamatie verbala te facea dusmanul ei. Din pacate este o univ. cladita pe picioare de lut, nu va rezista acestui scandal.

  2. cristi says:

    De ce nu faceti niste chiolhanuri cu sefii de la DGA ? Stiu ca in asta sunteti specialisti, stimati conducatori ai UEM. Ati putea sa rezolvati si cu dansul pe masa, sigur ar fi doritoare, ca doar mai sunt sesiuni de examene.

  3. Doctorul says:

    MA NESIMTITILOR ,MAMA VOASTRA DE PROFITORI! SA PUNETI OSUL LA TREABA SI SA NU VA MAI PLATITI EXAMENELE CA ASA S-A AJUNS CA ROMANIA SA FIE DISTRUSA ECONOMIC.CU ALDE VOI NETREBNICILOR ,CE DATI SPAGI MARILOR CORUPTI SI PROFITORI,ASA ZISII DASCALI.DIN CAUZA VOASTRA SI A UNEIA CA UDREA CARE TOT CA SI VOI SI-A PLATIT ABSOLUT TOATE EXAMENELE IN NATURA. S-A AJUNS CA UNII SA FURE SI SA NU SE MAI OPREASCA DIN FURAT SI IN CAZUL DE FATA SA NU SE MAI OPREASCA IN A LUA SPAGA.UDREA, SPRE EXEMPLU SI-A FACUT STUDIILE DE DREPT LA DISTANTA . MAI SA FIE!!!!!RITZI LA FEL , ELENA BASESCU LA FEL,GORGHIU LA FEL. ASTIA AU STIUT CA MITA E CEA MAI LA INDEMANA SA OBTINA NOTE MAXIME.

  4. oficial says:

    Nu cred ca ne mai revenim niciodata /la cat de lipsiti de demnitate suntem.

  5. oana franti says:

    De cealalta Universitate din oras “Spiru Haret” nu se ocupa nimeni?

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/