FOTO. Subsolul groazei, sursă de boală pentru un spital întreg. Vezi imagini alarmante!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Multe dintre spitalele din Caraș-Severin s-au închis din motive financiare, însă cele care au rămas se confruntă în continuare cu o criză acută de fonduri. Unitățile spitalicești apelează la donațiile din impozitul pe profit să poată supraviețui.

Este și cazul Spitalului Orășenesc din Moldova Nouă. Acesta deservește nu mai puțin de 30.000 de locuitori. Deși saloanele au fost reabilitate, în instituție încă au mai fost funcționale până nu demult aparate de anestezie din 1959 sau mașini de spălat din anii ’70, toate acestea putând fi expuse fără griji prin muzee, spre disperarea puținilor medici care au mai rămas în țară sau a managerilor de spitale care fără bani încearcă să facă lumea să se învârtă.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157653906355084″]

În subsolul insalubru era igienizată lenjeria de pat din spital, dar și din blocul operator. Pentru că au ajuns la concluzia că așa ceva este inadmisibil, cu bani puțini, obținuți din donații și la mica înțelegere cu firma constructoare, cei care conduc spitalul au spus „stop” și s-au pus pe treabă. Asta, mai ales că urmează și controale pentru clasificarea instituției spitalicești.

„Am luat măsuri urgente pentru modernizarea unor spații care nu au fost reabilitate de când e spitalul, cum ar fi spălătoria, care a avut mașină de spălat din 1976, și blocul operator, care a avut aparat de anestezie din 1959. Cu asemenea relicve nici măcar nu puteam spera la acreditare, cu atât mai mult ne făceam de rușine la vizita echipei de acreditare”, a declarat directorul Spitalului Orășenesc din Moldova Nouă, Milorad Brăilă, pentru Express de Banat.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Pe lângă sprijinul pe care spitalul l-a primit de la două dintre farmaciile din oraș pentru reabilitarea subsolului, fondurile alocate de primărie pentru plata utilităților au fost transformate în alocări bugetare pentru investiții pentru a putea cumpăra o mașină de spălat performantă și un aparat nou de anestezie. Lucrările sunt acum în plină desfășurare.

 [slickr-flickr search=”sets” set=”72157656219918042″]

„Făcând aceste investiții sperăm să ne ridicăm punctajul în vederea acreditării și, totodată, să scăpăm de vechile echipamente care moral și fizic au fost la un nivel inacceptabil. Nici în muzee nu le-ar mai fi primit cineva …. ”, a precizat Brăilă.

Valoarea lucărilor se ridică la 20.000 de lei, iar cea a achizițiilor se ridică la 100.000.

1000x100 (2) STPT job 1000x200

Comments

  1. Sorin says:

    Dar spitalul din Reșița cum arăta înainte de investiția celor de la Titan? Situația a fost identică și, din experiență spun că în majoritatea spitalelor din România unde nu a fost demarat un program amplu de modernizare, este aceeași problemă.
    Vorbesc în cunoștință de cauză, deoarece am coordonat activitatea punctului de lucru în perioada efectuării modernizării.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/