Rugbyștii de la Timișoara Saracens au avut parte din nou de o sâmbătă frumoasă, după succesul cu 52-14 obținut pe terenul lui Dinamo, o victorie...
La nivel național, alianța PSD-ALDE este de domeniul trecutului. În Timiș, într-adevăr, cei din partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu nu au făcut vreun pas...
ASU Politehnica are viață grea în startul sezonului de Liga 2, după ce a pierdut cu 2-0 și pe terenul lui Turris Turnu Măgurele, la...
Timișoara este un șantier imens, care le produce nervi șoferilor și nu numai zilnic. Primarul Nicolae Robu spune că în zona centrală a orașului lucrările...
În ultima jumătate de an, războiul purtat la nivel de declarații publice, inclusiv în ședințele de Consiliul Local Timișoara sau Consiliu Județean Timiș, s-a răcit...
O ideea care s-a născut la începutul acestui mileniu s-a materializat în sfârșit anul acesta la Timișoara! Capitala Banatului are de vineri o a treia...
Cei care nu s-au înscris încă la licență sau doresc să își aprofundeze pregătirea profesională cu un masterat sau un doctorat au multe opțiuni, deși...
Campusul școlar al Liceului Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara prinde contur. S-a dat startul lucrărilor de pe terenul aflat lângă Penitenciarul „Popa Șapcă”. Ansamblul de...
SCM Poli a remizat acasă cu Minaur Baia Mare la scorul de 26-26, după un meci în care timișorenii au avut victoria în mână la...
Atmosferă latino-americană, joi seara, în lounge-ul Medici’s Academica din Timișoara. Evenimentul cultural „3 laureați Nobel de limba spaniolă” a adus laolaltă zeci de oameni dornici...
ASU Poli pornește la un nou drum cu antrenorul Mugur Gușatu, care are poate cel mai greu start de mandat, pe terenul liderului Turris Turnu...
În această perioadă, partidele strâng semnături pentru candidații la alegerile prezidențiale din noiembrie. După ce PSD a avut un scor de 11% pe Timișoara la...
România nu a putut produce minunea, dar a marcat un gol superb în meciul pierdut cu 2-1 cu naționala Spaniei. Echipa condusă de Cosmin Contra...
Ripensia revine pentru primul meci din acest sezon pe „Dan Păltinișanu”, deoarece jocul cu Petrolul Ploiești va fi în nocturnă și televizat. Vestea proastă pentru...
Prezentări pompoase, dar lucruri concrete mai… subțiri. Așa stau lucrurile de multe ori în România, iar proiectul „Caravana educației în județul Timiș” pare să se...
Reprezentanții Primăriei Timișoara au anunțat prelungirea restricțiilor de circulație. Șoferii trebuie să mai aibă răbdare până sâmbătă dimineața, atunci când teoretic se va putea circula...
Odată cu prima adiere de vânt de toamnă se simte și izul campaniei electorale, care vine și ea încet, dar sigur. În acest context, promisiunile...
Nereguli la început de an școlar pentru mai multe unități de învățământ din județ, dar și din Timișoara. În urma unui raport al Inspectoratului pentru...
Continuă atacurile adresate Guvernului Dăncilă! Printr-un comunicat trimis presei, tinerii liberali din Timiș le solicită tuturor parlamentarilor să voteze moțiunea de cenzură a Partidului Național...
De miercuri seara, „leii” din Banat se antrenează în Sala „Constantin Jude”, unde lucrările la parchet s-au terminat după două luni! SCM Timișoara a făcut...
Mâinile reprezintă cea mai expusă parte a corpului când vine vorba de contaminarea și de răspândirea germenilor. Mihaela Drăgoi, asistent medical șef la Clinicile Medici’s...
Săptămâna viitoare, timp de trei zile, cei care activează în ONG-uri pot participa la un curs de instruire despre politicile publice. Organizatori sunt cei de...
Elevii cu rezultate bune la învățătură vor primi și în acest an școlar burse de performanță și de merit. De asemenea, se vor acorda burse...
FRF a anunțat programul meciurilor din turul IV al Cupei României. Echipele din Banat vor juca două partide, între ele, ambele interesante pentru microbiști. Cele...
Încă se lucrează la reabilitarea podurilor Dragalina și Eroilor din Timișoara, dar Nicolae Robu dă asigurări că vor putea fi deschise circulației în această lună. ...
Cât de greu este să construiești un spital de stat în România? Este o întrebare care de multe ori provoacă un oftat. În Timișoara de...
Anul școlar 2019-2020 bate cu pași repezi la ușă, iar în dulcele stil românesc firește că instituțiile de învățământ preșcolar și școlar nu sunt încă...
Europarlamentarul Maria Grapini și-a reluat activitatea în Parlamentul de la Bruxelles. Amendamentele timișorencei au fost adoptate în primele zile în care aleșii din statele membre...
Campionatul Balcanic de Atletism dedicat seniorilor a avut loc la început de săptămână, la Pravets, Bulgaria. Au participat și patru atleți din Timiș sau legitimați...
Cea mai cunoscută cascadă din Banat rămâne fără îndoială cascada Bigăr, dar nici Timișul nu duce lipsă de asemenea frumuseți naturale. Din păcate, nici zona...
Consiliul Regional pentru Dezvoltare Vest s-a întrunit la Deva pentru a-și alege noua conducere, dar nu numai. S-a discutat și despre implementarea Programului Operațional Regional...
De luni, copiii vor reveni pe băncile școlii. Noul an școlar înseamnă și eforturi financiare pentru părinți, deoarece achiziționarea de rechizite înseamnă ceva pentru bugetul...
Specialiștii ANM anunță o perioadă mai caldă decât în mod obișnuit, cel puțin până la jumătatea lunii aprilie, potrivit prognozei pe patru săptămâni publicate marți. În săptămâna 30 martie...
Sorin Grindeanu prezintă scenariile pentru ieșirea PSD de la guvernare
Sediul pompierilor din Caransebeș, reabilitat cu fonduri europene
Campania „Dar din Dar” revine de sărbători pentru familiile încercate de soartă
Măureni și Șoșdea pedalează! „Copiii se bucură deja de primii kilometri de pistă!”
Crima de la Cenei. Bunicul lui Mario, acuzat că a lovit-o pe mama unuia dintre făptași
Ioan Popa întreabă: benzină ieftină și pentru românii cu Porsche și Ferrari?!
Hala Minda, readusă în circuitul urban, social și cultural al Reșiței
Simonis îi întreabă pe timișeni: investește CJ Timiș în noul Semenic?
CJ Timiș vrea să ia un nou credit pentru marile șantiere din județ
Pentru reșițeanca Dana Antoaneta Bălănescu, Grecia nu a fost niciodată doar o simplă destinație de vacanță, ci un loc care i s-a strecurat încet în inimă, întâi prin file...
Ovidiu Belceanu expune „Simulacru”, la Reșița, expoziție de artă digitală generativă
Horticultura Timișoara inaugurează un colț de speranță la Spitalul de Copii Louis Țurcanu
Târgul de Paște se deschide la Timișoara. Programul evenimentelor
Turkish Airlines deschide ruta Timișoara-Istanbul, din 1 aprilie 2026!
Din Reșița spre fiordurile Norvegiei: drumul unei campioane la înot – Carla Troner Negrea