Școală nouă în Timișoara, după 30 de ani! Piatra de temelie, pusă de Nicolae Robu

Campusul școlar al Liceului Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara prinde contur. S-a dat startul lucrărilor de pe terenul aflat lângă Penitenciarul „Popa Șapcă”. 

Ansamblul de corpuri va avea 4.405 metri pătrați, iar terenul pe care se va ridica clădirea, peste 11.800. Proiectul presupune 48 de săli de clasă, laboratoare de informatică, fizică, chimie, biologie, sală de gimnastică de 300 de metri pătrați, bibliotecă convențională în limba germană și bibliotecă digitală. În școala gimnazială vor învăța peste 1.200 de elevi la educația cărora vor contribui peste 60 de cadre didactice.

Cu această ocazie a fost organizată o ceremonie la care au participat IPS Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului, primarul Nicolae Robu, consulul Germaniei la Timișoara, Ralf Krautkrämer, Elena Wolf, directorul Liceului „Nikolaus Lenau”, episcopul romano-catolic, József Csaba Pál, dar și patronul firmei care va realiza execuția lucrărilor.

„Un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru umanitate. Cunoaștem fraza celebră rostită de Neil Armstrong când a pășit prima dată pe suprafața Lunii. În ceea ce privește proiectul, înseamnă un salt mic pentru omenie, dar unul uriaș pentru elevii și orașul nostru. Liceul Lenau are înregistrat, la ora actuală, un număr de elevi mai mare ca oricând în impresionanta istorie de aproape 150 de ani. În total, peste 1.500. Este o excelență dată și de faptul că printre foștii elevi ai acestei școli se numără doi laureați ai Premiului Nobel: Herta Muller și Ștefan Hell”, a spus Ralf Krautkrämer, noul consul al Republicii Federale Germania la Timișoara. 

În noul campus vor fi mutați elevii din ciclul gimnazial. În acest moment, școala cu predare în limba germană este împărțită în mai multe sedii, iar clasele organizate în fostul internat nu intră în legalitate. 

„Sper că această implicare va fi și în continuare mai susținută pentru a ajunge la finalul dorit. Liceul rămâne în clădirea de pe Gheorghe Lazăr numărul 2. Avem clădirile de pe Gheorghe Lazăr unde suntem acum cu clasele gimnaziale și primare, este internatul care nu este construit ca spațiu de învățământ, ci este construit ca internat și cantină. Practic, nu suntem în legalitate acolo cu clasele primare. Clădirea din Piața Unirii numărul 7 aparține Episcopiei Romano-Catolice și Primăria plătește chiria acolo”, a declarat Elena Wolf, directorul Liceului „Nikolaus Lenau”.

Într-o groapă, săpată în mod simbolic, a fost aruncat un termos cu mesajul de posteritate. Este vorba despre o poezie a poetului austriac Nikolaus Lenau. Hârtia a fost semnată și de oficialități. Nicolae Robu este mândru că pune piatra de temelie a primei școli din Timișoara ridicată de la zero în ultimii 30 de ani. 

„În mine este un suflet de dascăl, aceasta îmi este profesia de bază, primar sunt temporar. Sunt fericit că, iată, după mai bine de 30 de ani se pornește o primă construcție de campus școlar în Timișoara. De când sunt primar, în cei șapte ani am făcut extinderi de clădiri școlare, mansardări și am construit corpuri noi pe lângă cele existente, dar o construcție de la zero a unui campus încă nu s-a făcut în acești 30 de ani de la Revoluție”, a spus primarul Nicolae Robu.

Proiectul ar trebui finalizat în anul 2021, dar pot exista întârzieri din cauza mai multor factori – de la condițiile meteo, până la probleme organizatorice sau birocratice. Valoarea acestuia este de aproape 60 de milioane de lei cu TVA, bani care vor acoperi și mobilarea și dotarea încăperilor. 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/