Bănățenii primesc o veste bună. Din această vară, vor fi realizate zboruri charter de la Timișoara spre o destinație de vacanță, în premieră. Este vorba...
Trei companii s-au înscris la licitația Primăriei Timișoara pentru crearea unei aplicații de evenimente. Termenul de depunere a ofertelor a expirat și acum documentele sunt...
Lansarea volumului colectiv „Dicţionarul romanului central-european din secolul XX” și concertul de Ziua Culturii Naționale sunt primele evenimente prin care Universitatea de Vest din Timișoara...
Aproximativ 200.000 de euro va plăti Consiliul Județean Caraș-Severin administrației timișene ca să îi cedeze acțiunile deținute în societatea Schilift, spune vicepreședintele CJ Timiș, Alexandru...
Primăria Timișoara solicită bani de la Guvern cu scopul schimbării a aproape patru kilometri de țevi vechi de termoficare, aflate în zona centrală și Constantin...
Președintele PNL Timiș îi transmite invitația fostului primar liberal al Timișoarei să se înscrie în cursa internă de partid pentru evaluarea în perspectiva candidaturii la...
Dominic Fritz este supărat pe Ministerul Sănătății pentru faptul că nu a inclus pe lista proiectelor selectate pentru a primi finanțare prin PNRR două proiecte...
Primăria Timișoara nu reușește să organizeze concursul pentru ocuparea a 20 de funcții. Procesele intentante de Sindicatul Liber al Salariaților au dus la suspendarea procedurii...
Proiectul prin care Primăria Timișoara se pregătește să solicite Guvernului transferul terenurilor de la CET Sud din proprietatea statului român în domeniul public al orașului...
Viitorul Institut Oncologic de la Timișoara va fi construit cu fonduri din PNRR, a anunțat miercuri ministrul Sănătății Alexandru Rafila, într-o conferință de presă. Spitalul...
Consiliul Județean Timiș a repartizat sumele pentru echilibrarea bugetelor localităților din județ. Este vorba despre 38 de milioane de lei, bani din fondul aflat la...
Personalul societății de transport public din Timișoara care va interacționa direct în acest an cu turiștii care vor veni în Capitala Europeană a Culturii se...
Din 27 decembrie 2020 și până în prezent, în țară au fost adimistrate aproape 15,9 milioane de doze de vaccin. În Timiș, potrivit DSP, numai...
Polițiștii dn Timișoara au ieșit la „vânătoare” de pietoni. Cum traversarea străzii prin loc nepermis este una dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere, oamenii legii...
Primăria Timișoara a decis să facă o modificare importantă în ceea ce privește obținerea autorizației de construcție/desființare. Așadar, instituția transmite că eliberarea acestei autorizații este...
Timișoara a intrat în mod oficial în anul de Capitală Europeană a Culturii, în urma unei ceremonii care s-a desfășurat la Atena, la începutul acestei...
Criza prețurilor, lipsa materialelor de construcții, costurile mari ale energiei fac ca termenul pentru finalizarea viitoarei maternități a Spitalului Județean Timișoara să fie prelungit. Constructorul...
Consiliul Județean Timiș va realiza în parteneriat cu un privat parcarea supraetajată din centrul Timișoarei. Practic, administrația dă terenul, un operator va construi parcarea și...
Axați mai mult pe contre politice în ultimii doi ani, partenerii instituționali ai proiectului TM2023 au reușit pe finalul anului trecut să ajute orașul să...
Doctorul Virgil Musta are prima reacție după ce inspectorii de integritate l-au acuzat de conflict de interese. Potrivit ANI, în calitate de șef de secție...
Alin Nica, președintele PNL Timiș, a anunțat printr-o postare pe rețelele sociale numele primului înscris în competiția internă a filialei pentru o candidatură la Primăria...
Arhitect de profesie, consilierul local USR Răzvan Negrișanu spune că hotărârea instanței prin care aleșii locali de Timișoara sunt obligați să voteze deja celebrul PUZ...
RETIM și ADID Timiș informează că a început o nouă campanie trimestrială de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase în zona 0 Ghizela, din județul Timiș....
Prefectul de Timiș anunță că patru noi centre de permanență vor fi deschise, în zona rurală, în Timiș. Decizia ar avea la bază solicitările primarilor...
Dominic Fritz anunță că va solicita Guvernului transmiterea în domeniul public al Timișoarei a peste 50 de hectare de teren, pe care funcționează CET Sud....
Suntem încă în plin sezon de infecții respiratorii. Marți, Direcția de Sănătate Publică a transmis noile date, după ce le-au centralizat din tot județul. Raportarea...
Universitatea de Vest din Timișoara în parteneriat cu primăria lansează o nouă etapă de consultare publică în cadrul proiectului „Barometrul Calitatea Vieții în Timișoara”. Proiectul...
Un bărbat din Timiș a fost trimis în judecată de procurori pentru tâlhărie. Omul se află deja după gratii într-o altă cauză. Bărbatul este acuzat...
Timișorenii care achită taxele și impozitele locale până la data de 31 martie beneficiază și în acest an de o bonificație de 10%. De asemenea,...
Viitorii candidați la examenele de admitere de la Medicină Generală și Medicină Dentară din cadrul UMF Timișoara își vor putea evalua cunoștințele oricând, în mod,...
Primăria Timișoara a inițiat un proiect în premieră națională. Așadar, în zona Gării de Nord a fost deschis primul centru local de reziliență din România...
Primarul Dominic Fritz se laudă cu faptul că este căutat de tot mai mulți jurnaliști din străinătate care sunt curioși să afle mai multe despre...
Protocolul de colaborare dintre PSD și PNL la nivelul Consiliului Județean Caraș-Severin a rămas în vigoare în ciuda anunțului lui Ilie Bolojan! Prezența scăzută a primarilor, sub 50%, a...
S-au stins din viață doi foști primari ai Reșiței, Enache Barbu și Mircea Popa

Școala din cartierul bocșean Măgura, pregătită pentru o renovare completă
Alte trei blocuri din Caransebeș se reabilitează pe bani europeni
Taxele și impozitele în Timișoara rămân neschimbate anul viitor
Dominic Fritz ar putea pierde salariul de la USR. Proiectul de lege depus la Senat
400 de copii, dar bani aproape ca pentru o comună cu 200 de locuitori!
TUR pune transportul local și cel metropolitan pe același bilet

Primăria începe să refacă PUG-ul Timișoarei. Noul plan ar trebui să fie gata în doi ani
O stație de epurare nouă, pentru Berzovia, Fizeș și Gherteniș
Zona Izvor din Bocșa, luată în calcul pentru un cartier cu 80 de case
O nouă unitate de învățământ din Moldova Nouă se renovează pe bani europeni
Asociația Acasă în Banat începe salvarea clădirii istorice, Moara din Valeapai
Ioan Dragomir revine, oficial, la conducerea Prefecturii Caraș-Severin
Organizat de Asociația Culturală Pordampi în colaborare cu Primăria Reșița, evenimentul din perioada 4 decembrie 2026 – 7 ianuarie 2027 își propune să aducă în centrul orașului o atmosferă...
Cu ironia la purtător, Victor Nafiru ne plimbă prin „balamucul politic” în noua sa carte
Patru zile dedicate cărții și scriitorilor, la prima ediție a Târgului Gaudeamus de la Reșița
Iosif Todea se retrage de la conducerea Corului „Ion Românu”, după aproape 30 de ani
Black Friday vine cu premii în magazinele Casa Alex. 10 iPhone 17 Pro își așteaptă câștigătorii
„Vrăjitorul din Oz” ajunge la Teatrul de Vest din Reșița, la final de săptămână