Pe teritoriul judeţului au fost semnalate în ultimele două zile o serie de incendii. Pentru localizarea şi lichidarea lor, au fost solicitate forţe şi mijloace...
În urma analizei Ministerului Sănătății, a fost stabilit un număr de aproximativ 35 de mii de cărășeni ce fac parte din segmentul de populație predispus...
Nicolae Orăvicean este sociolog ca formare și a activat ca profesor de științe umane o perioadă. Din 1990, ani buni, și-a derulat activitatea în cadrul...
Prichindeii de clasa zero și-au desfășurat activitățile până acum câteva săptămâni fără materialul didactic special comandat de Ministerul Educației. În prezent, a fost primit 66...
Karateka reșițeni au participat recent la Cupa Tiger. La competiția ce s-a desfășurat în Galeria Mall din Arad, au participat și 23 de sportivi reșițeni...
În urma contractului de finanțare semnat pentru campusul universitar „Eftimie Murgu”, speranțele pentru mai mulți străini care să aleagă facultatea din Reșița cresc. Reprezentanții universității...
M-am tot ţinut să vă zic şi am reuşit, dar fără voia mea. Acum, gata. Îi dau drumul, chiar cu voia mea. Înscrierea sau acceptarea...
Studenții Universității Eftimie Murgu sunt cu un pas mai aproape de un campus universitar modern. Astăzi s-a semnat contractul de finanțare pentru proiectul Campus Universitar...
Candidatul ARD pentru postul de senator pe Colegiul 1 –Reșița-Oravița, Ioan Sabo, își continuă vizitele pe raza județului. După ce a dezbătut cu cetățenii principalele...
Alunecările de teren blochează drumurile naționale. O porțiune din șoseaua Orșova-Moravița, ce trece prin Moldova Nouă și Oravița, a fost închisă circulației mașinilor de tonaj...
Vestea că în perioada aceasta va ninge i-a înspăimântat pe unii şoferi. Speriaţi că îi prinde ninsoarea, dar şi poliţia cu maşinile neechipate, oamenii s-au...
Ajutoarele pe care le primea județul imediat după Revoluție sunt acum de domeniul trecutului. Dincolo de faptul că am devenit mai pretențioși, Uniunea Europeană le-a...
Considerat drumul către angajare, voluntariatul este dezbătut la nivelul Europei Centrale, de Est și de Vest în cadrul unui proiect la care va lua parte,...
Mitul dificultății atragerii fondurilor europene în orașul de pe Bârzava a fost demontat de oamenii de afaceri din oraș. Secretul unei investiții de succes stă...
De astăzi, părinții își pot trimite copiii la creşa PP5, fără să își facă vreo grijă în privința contactării unei boli atât de periculoase cum...
Să începem cu o nesimţire. Şefa de la drumuri din Vrancea, una Lucia Chiper, a spart toate recordurile de supravieţuire. În perioada 1-15 februarie a.c.,...
Cunoscuta actriţă de filme porno, Sandra Romain, pe numele ei real Mărioara Cornelia Popescu, a divorţat astăzi la Judecătoria Reşiţa de Sorin Paul, cel cu...
Tinerii reșițeni s-au uitat prea mult la filme. Aceștia au crezut că pot fuma hașiș la colțul casei și să treacă neobservați, dar au ajuns...
Trecutul glorios în industrie al orașului Reșița a fost dat uitării de cei care au prins acea epocă și este complet necunoscut noi generații. Pentru...
Tot mai mulți reșițeni sunt determinați să renunțe la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică al orașului. Defecțiunile tehnice la rețea din unele zone...
Agenția Națională de Administrare Fiscală a dat publicității lista celor 100 de contribuabili care sunt datori la stat. Astfel că, la nivelul județului Caraș-Severin, datoriile...
În acest sfârșit de săptămână s-au sărbătorit 25 de ani de când germanii din Reșița și-au unit forțele și au alcătuit o asociație care să-i...
Situaţia şomajului în judeţul Caraş-Severin în cursul anului 2012 până la finele lunii iunie a înregistrat o curbă descendentă, atât în ceea ce priveşte rata...
Primăria Reşiţa a semnat în ultimii ani mai multe acorduri de colaborare, parteneriat sau înfrăţire cu localităţi din Canda, Ungaria, Serbia, Germania, Turcia sau Franţa....
Şeful de campanie al USL Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, i-a prezentat astăzi, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa, pe cei şapte candidaţi pentru Parlamentul...
În plină campanie electorală, autoritățile județene ies în stradă să informeze cetățenii asupra consecințelor penale în cazul în care nu se respectă prevederile legale și...
Un copil care este înscris la Grădinița PP5 din Reșița a fost diagnosticat zilele trecute cu meningită de specialiștii din Timișoara. Alți câțiva micuți au...
Ieri, publicaţia on-line Express de Banat a împlinit 1 an de când apare pe piaţa media. Auzisem despre această gazetă, ciudată pentru mine, adept al...
Balul Bobocilor Eftimie Murgu a fost un adevărat spectacol pentru cei care au fost prezenți aseară la Casa de Cultură din oraș. Nu mai puţin...
Firma austriacă TUV Austria România SRL în parteneriat cu Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă din Caraș-Severin au organizat astăzi Bursa generală a...
Deși Iacob Chișărău se chinuie să scape de urmărirea penală după ce a omorât trei tineri care se întorceau acasă de la Timișoara, efortul său...