Traficul pe cel mai important bulevard al Reșiței testează răbdarea șoferilor la orele de vârf. Iar testul durează până în luna iulie! De când au început lucrările...
Ultima ședință de Consiliu Local a adus atât discuții aprinse, cât și declarații tranșante în privința reușitei proiectului prin care municipalitatea dorește reintroducerea tramvaiului în...
La fel ca în fiecare an înaintea Paștelui, Parcul Tricolorului din Reșița înflorește. Și asta pentru că Primăria Reșița organizează deja celebrul târg de flori. Și...
VIP-ul din Govândari, fostul club de streptease de la Stadionul Gloria, s-a întors în proprietatea administrației publice locale. În urma unei sentințe judecătorești și executării...
Reacție promptă a autorităților reșițene în urma articolului publicat de Express de Banat la sfârșitul lunii martie. Starea drumurilor din cartier, precum și cea a...
Chiar dacă recunoaşte că gradul de îndatorare al orașului este de numai 19%, primarul Nelu Popa spune că vrea să refinanțeze creditele luate, pentru că dobânzile...
Se dă startul într-o nouă cursă spre atragerea de finanţări europene. În joc sunt aproape 1,5 miliarde de euro, bani care vor fi disputaţi de...
Primăria Reșița a pornit stația de asfalt, astfel că gropile din drumurile municipiului vor dispărea în câteva zile! Cel puţin, asta ni se promite. Ovidiu...
Nelu Popa lasă de înţeles că în Primăria Reșița nu se va freca menta, nici măcar de către viceprimarul pesedist Gabriel Duruţ. Întrebat despre relația cu...
Reșița a ajuns în starea actuală din cauza lipsei de implicare a cetățenilor în problemele orașului. Vinovate ar fi fostele conduceri ale Primăriei, care organizau dezbaterile...
Primăria Reșița nu se axează, în această perioadă, doar pe campania de curățenie, ci și pe cea de luptă împotriva rozătoarelor. Acțiunile au început în...
Când Moniomul a devenit cartier aparținător Reșiței, locuitorii au crezut că le-a pus Dumnezeu mâna în cap. Că doar administrațiile locale au grijă de cartierele...
Zvonurile cum că Vasile Paul şi-a dat demisia din funcţia de viceprimar al Reşiţei, urmând să devină la schimb city manager, au fost infirmate ieri de...
Primarul Ioan Popa spune că a avut deja surprize cu asfaltările recente făcute în municipiu, descoperind că stratul de asfalt este de numai 3 cm...
Primăria Reșița spune „Stop!” prafului și mizeriei! În acest sens, administrația locală a decis nu doar să lase străzile fără gunoaie, ci să le și...
Primăria Reșița și asociațiile de pensionari din municipiu au organizat un bal al Mărțișorului pentru seniorii Reșiței. Niciun loc nu a rămas neocupat, iar ringul...
Primarul Nelu Popa a dat azi tonul la strâns gunoaie de pe malul Bârzavei. Acţiunea face parte dintr-o campanie de voluntariat desfăşurată în Reşiţa, la iniţiativa...
În Primăria și Consiliul Local Reșița s-au făcut mult mai multe ilegalități decât au putut să probeze până în momentul de față procurorii, iar asta...
Două autospeciale ale firmei de salubrizare din Reșița au rămas, practic, împotmolite după ce șoseaua s-a surpat sub ele. Pe strada Caen din Reșița, societatea...
Reșițenii mai au la dispoziție aproape 40 de zile pentru a-și plăti dările către stat fără dobânzi, penalități sau majorări. Primăria le oferă 5 modalități...
Strategia de dezvoltare locală a municipiului Reşiţa, pentru perioada 2016-2025, făcută publică de către municipalitate la începutul lunii februarie, prezintă şi o analiză demografică a...
Primăria Reşiţa a găzduit ieri o întâlnire importantă între reprezentanţii municipalităţii, în frunte cu primarul Nelu Popa, şi emisarii ADR Vest, cu scopul accesării cu...
Autoritățile reșițene au decis să închidă circulația pe un sens de mers pe drumul spre Lupac. Primăria anunță că e nevoie de lucrări de intervenție,...
Primarul Reșiței a ținut în această dimineață o conferință de presa și a spus că dacă se vrea iar sistemul partidului unic în România, atunci...
Campaniile de colectare a deșeurilor electrice și electronice continuă și în acest an. Primăria Reșița, împreună cu Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec, organizează o astfel de campanie sâmbătă,...
Directorul Direcției Județene pentru Sport și Tineret, Cătălin Hogea, anticipează dezastrul pentru sportul din Caraș-Severin! Cel mai probabil, rămânem doar cu sportivii amatori! Hogea a...
Deciziile controversate luate de administrația publică reșițeană în mandatul lui Mihai Stepanescu și hotărârile contradictorii ale instanțelor de judecată pasează parcările din municipiu de la...
În timp ce municipalitatea a anunțat firma Ro-A Tir să-și strângă lucrurile pentru ca, din vară, odată cu expirarea contractului prin care i-a fost delegat...
O postare făcută ieri pe pagina sa de facebook de un ziarist de la Express de Banat a atras peste 100 de comentarii, ultimul fiind...
A scris istorie în gimnastica masculină mondială. I s-a cântat imnul la Europene, a urcat pe podium la Jocurile Olimpice. Reșițeanul Răzvan Șelariu rămâne un...
Primarul Nelu Popa este decis să pună pe roate un proiect ambițios, a cărui realizare ar putea dura până la 3 ani, dar de care...
Acționarul majoritar al clubului de fotbal Metalul Reșița a pierdut în primă instanță litigiile cu municipalitatea de pe Bârzava, dar banii din transferul lui Vătăjelu,...