Victoria categorică din etapa a noua a campionatului i-a propulsat pe gugulani în fruntea clasamentului, la trei puncte distanţă de a doua clasată, FC Hunedoara....
Liderul PNL şi co-preşedintele USL Caraş-Severin, Marcel Vela, a vorbit din nou despre efectele şi avantajele descentralizării în judeţ. Liberalii şi social-democraţii s-au întâlnit la...
Edilul-şef al Caransebeşului a taxat intenţia conducerii rosso-nerilor de a-l ,,fura” pe antrenorul Alin Artimon de pe banca tehnică a gugulanilor imediat după plecarea lui...
Investiția pe fonduri europene ce depășește 20 de milioane de lei, peste 200 de miliarde în leii vechi, va ridica Spitalul Municipal din Caransebeș la...
Descentralizarea ministerelor și transferarea diverselor instituții la nivel local sau județean au declanșat ideea ca Poliția Rutieră să ajungă la administrația locală. Acest fapt cel...
Fără aprobarea noii Constituții, regionalizarea nu se poate realiza. Însă, pentru a familiariza oamenii și instituțiile cu noua formă de organizare, alianța aflată la putere...
Cinci zile de festival cu ocazia sosirii toamnei a promis administrația locală a Caransebeșului pentru locuitori. Astăzi s-a dat startul la sărbătoare cu premii, muzică...
Vicepreședintele PNL la nivel național, Marcel Vela, a făcut astăzi o serie de comentarii pe tema proiectului de ordonanță care va descentraliza România. Acesta a...
Anotimpul ploios ce face legătura între vară și iarnă este marcat cu sărbătoare la Caransebeș. O nouă ediție a festivalului „Toamna la gugulani” invită locuitorii orașului...
Încă un pas a fost făcut pentru reabilitarea ambulatoriului spitalului din Caransebeș. Proiectul proaspăt lansat a avut o traiectorie dificilă, cu multe bețe în roate....
În ultima şedinţă de consiliu, aleşii caransebeşeni au aprobat în unanimitate de voturi propunerea executivului de a aloca o sumă considerabilă din bugetul local, pentru...
Plenul Consiliului Local al municipiului de pe Timiş şi Sebeş a aprobat, în şedinţa de la sfârşitul acestei săptămâni, acordarea titlului de „Cetăţean de onoare...
Vicepreședintele regional al PSD și președintele Comisiei de Ordine Publică și Apărare Națională din cadrul Camerei Deputaților, Ion Mocioalcă, a fost prezent la acțiunea organizată...
Moment festiv în această după-amiază la sediul administrației locale din municipiul de pe Timiș și Sebeș, acolo unde chiar în aceste momente se marchează peste...
Cătălin Rufă a dat ca sigură venirea lui Alin Artimon pe banca tehnică a Metalului Reşiţa după plecarea lui Alex Pelici, însă actualul antrenor al...
Istoria zonei Banatului Montan a fost marcată astăzi într-un mod tradiţional deosebit de către caransebeşeni. Îmbrăcaţi în straie medievale, aceştia au luat cu asalt Parcul...
Vicepreședintele PSD, prezent la Reșița în vizită de lucru, a criticat modul în care funcționează Alianța în județ. Acesta i-a acuzat atât pe președintele Consiliului...
Deținătorii cablurilor ce au împânzit orașul Caransebeș vor avea de suferit dacă nu își rezolvă problema firelor ce atârnă pe străzi și chiar pe clădiri....
Aproape 200 de localități sunt arondate orașului Caransebeș. Tocmai de aceea, locuitorii acestora apelează de cele mai multe ori la serviciile medicale din cadrul Spitalului...
Alături de unitatea militară și cele trei drone care vor interveni în caz de nevoie, orașul Caransebeș mai pune o piesă pentru a întări siguranța...
Cel mai vârstnic cetățean din județ și-a sărbătorit ziua de naștere alături de primarul orașului său natal, în Caransebeș. Pentru că mai multe persoane din...
Hotărârea de a majora prețul gunoiului nu a fost primită cu bine nici de Consiliul Local Caransebeș, administrație care a găsit propriile soluții pentru a...
Apărută inițial ca o idee, construirea unei unități militare la Caransebeș prinde contur în urma vizitei unor reprezentanți din partea Inspectoratului General de Aviație în...
Declaraţiile fostului ministru al Turismului şi Dezvoltării, Elena Udrea, susţinute ieri în cadrul întrunirii de la Biroul Permanent Judeţean al PDL din Caraş-Severin, nu le-au...
Vicepreşedintele PNL a intrat din nou în discuţia presei. Se pare că Marcel Vela a fost propus aseară ca potenţial ministru al Transporturilor. Potrivit unor...
Un proiect transfrontalier pe fonduri europene va aduce mai multă liniște la granița dintre România și Serbia, în zona transfrontalieră Caransebeș- Južno-Banatski. Anul viitor, în...
Peste 700 de membri ai organizaţiei PNL Drobeta Turnu Severin au participat, sâmbătă, la alegerile interne organizate pentru desemnarea preşedintelui organizaţiei, a Biroului Municipal, dar...
Caransebeşeanca Margit Szemenyei este cea mai longevivă locuitoare a județului Caraș-Severin şi, totodată, unul dintre cei mai în vârstă români. Primarul Vela şi-a amintit că...
Gugulanii au avut aseară parte de un spectacol de excepție, ce a avut loc la Casa de Cultură „George Suru” din Caransebeș. Inedit a fost...
Administrația publică a Caransebeșului a dorit să vină în sprijinul cetățeniilor nevoiași din oraș, însă aceștia nu au respectat puținele reguli pe care le aveau...
Atât caransebeșenii, cât și timișorenii susțin că dețin primul aeroport militar din Banat. Ca să elucideze misterul, oamenii s-au pus pe treabă. Cert este însă...
După munca de aproape o lună a 11 sculptori din toată lumea, s-au amplasat primele sculpturi în noul parc de la intrarea în orașul Caransebeș....