Drumul care asigură accesul către unele dintre cele mai spectaculoase zone naturale ale Regiunii Vest, Cheile Nerei, Cascada Beușnița sau Lacul Ochiul Beiului, va fi...
Minivacanța de Paști aduce, la pachet, un sejur de vis, în unul dintre cele mai râvnite locuri din România – Clisura Dunării. Pensiuni de lux,...
Primarul orașului Moldova Nouă, Ion Chisăliță, se arată revoltat față de incidentul produs astăzi, pe raza orașului pe care-l conduce: autobuzul care a fost cuprins...
Peste doar câteva ore, popoarele slave vor da din nou startul petrecerii. De data aceasta pentru a sărbători trecerea în Noul An. Este și cazul...
Indiferent de data la care este sărbătorit (după calendarul gregorian sau iulian, 25 decembrie-7 ianuarie), Crăciunul reprezintă una dintre cele mai importante sărbători creștine, întrucât...
Spitalul Orășenesc Moldova Nouă beneficiază de condiții din ce în ce mai moderne: de la apărătura medicală până la condiții hoteliere pentru pacienți. Astfel, prioritatea...
Coproprietar al celei mai importante companii cu capital privat din Caraș-Severin, senatorul PSD Adrian Torma a identificat destule hibe ale cadrului legislativ care pun piedici...
Senatorul Adrian Torma anunță plecarea lui Romeo Dunca din funcția de președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin. Sondajele de opinie comandate de PSD la nivel de...
Omer Radovancovici i-a rezolvat Bacul nepoatei amantei sale pocăite pentru a o determina să-i satisfacă fanteziile sexuale! Potrivit anchetatorilor, Omer Radovancovici i-a cerut concubinei sale...
Profitul bacului de trecere a Dunării de la Moldova Nouă nu trebuie să se regăsească în conturile SC Caraș Serv, ci să se vadă în...
Seria exploziilor continuă pe Clisura Dunării, o muncă ce pare fără sfârșit pentru punerea în siguranță a versantului de pe DN 57. Mai bine de...
Continuă seria detonărilor în Clisura Dunării, în zona Berzasca, pentru punerea în siguranță a versantului. Traficul rutier are din nou de suferit. Direcția Regională de...
Reluarea activității miniere de către colosul din Turcia va transforma realmente orașul de la Dunăre, în bugetul Primăriei urmând să intre sume mari de bani!...
Moment istoric important pentru județul Caraș-Severin! Satul cehesc Sfânta Elena din Coronini s-a îmbrăcat în straie de sărbătoare la împlinirea a 200 de ani de...
Senatorul Marcel Vela e încântat de planul de dezvoltare a orașului de la malul Dunării prezentat de primarul Ion Chisăliță. Revenit în Moldova Nouă cu...
Două puncte de prim ajutor funcționează, începând de astăzi, în orașul de la malul Dunării, pe perioada caniculară. Primăria orașului Moldova Nouă a ținut să...
Unitățile de cazare din zona Berzasca – Coronini sunt pline la sfârșitul acestei săptămâni. Gradul de ocupare în Clisura Dunării este de aproape 90%. Dacă...
Casa de Cultură Moldova Nouă lansează o nouă ediție a Concursului de arte plastice „Liber imaginației!”, cea cu numărul patru. „Concursul nostru de arte plastice...
Locuitorii orașului Moldova Nouă și ai mai multor comune din Caraș-Severin stau începând de ieri cu gunoiul sub nas! Operatorul de salubritate care colectează deșeurile...
Pentru două zile, frumusețile și obiectivele turistice din Clisura Dunării sunt promovate printr-o acțiune de tip infotrip de Asociația Ghidul Banatului, în colaborare cu unitățile...
Drumul Național 57, în zona Berzasca, a fost închis săptămâna aceasta după ce au căzut pe carosabil pietre și stânci. Traficul va rămâne oprit timp...
Zi cu ghinion pe Clisura Dunării. În doar două ore s-au produs două accidente în urma cărora doi oameni au rămas încarcerați. În ultimele două...
Pasiunile sale pentru natură, aventură, off-road și servicii turistice l-au adus acasă, aproape de Coronini, satul copilăriei sale. Cosmin Odorescu administrează, împreună cu soția sa,...
Două tinere care ar fi trebuit să ajungă cu mașina în localitatea Bigăr sunt căutate de azi-noapte de forțele de ordine din Caraș-Severin. Se presupune...
Reprezentanții Primăriei Moldova Nouă au fost prezenți duminică, 4 decembrie, atunci când Biserica Ortodoxă Română o sărbătorește pe Sfânta Mare Muceniță Varvara, ocrotitoarea minerilor, la...
În viitorul apropiat, Primăria Berzasca va pune la dispoziția turiștilor infrastructura necesară asigurării unui transport verde și nepoluant, pe unul din cele mai frumoase trasee...
Urmând exemplul marilor orașe, primarul din Coronini și-a propus să faciliteze accesul tinerilor din comună la internet prin achiziționarea de mobilier urban inteligent cu încărcare...
Reprezentantul Guvernului în teritoriu anunța în urmă cu numai câteva zile că pentru debutul noului an școlar va alege să fie prezent, fie într-o unitate...
Ion Chisăliță a prezentat în cadrul unei ședințe festive prilejuită de ziua orașului o radiografie a ceea ce s-a întâmplat în ultimul an în urbea...
Liberalul Ion Chisăliță, primarul orașului Moldova Nouă, vorbește în termeni laudativi despre pesedistul Ilie Boboescu, primarul comunei vecine Coronini, lucru mai rar întâlnit în scena...
O nouă ediție a concursului gastronomic „Ceaunul de Aur” va avea loc luna viitoare, după o pauză de doi ani cauzată de pandemia de COVID-19....
Construită de la zero, amenajată de parcă ar fi sediul vreunei companii petroliere gigant și curată ca o farmacie, Primăria comunei Coronini este unicat în...