Vela: Turcii de la Eti Bakir fac din Moldova Nouă un El Dorado al României!

moldova noua are o sansa uriasa odata cu reluarea activitatii miniere
gif card de energie dacus 1000x100 alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Reluarea activității miniere de către colosul din Turcia va transforma realmente orașul de la Dunăre, în bugetul Primăriei urmând să intre sume mari de bani!

Cele 500 de locuri de muncă oferite de Aptiv, pe platforma industrială a orașului Moldova Nouă, e o gură importantă de oxigen pentru întreaga Clisură a Dunării, nu doar pentru urbea administrată de primarul Ion Chisăliță. Perspectivele sunt însă mult mai optimiste, mai ales după ce va începe activitatea CupruMold Mining, filiala românească a Eti Bakir, cea care are aproape 90 de ani de experiență în minerit și industria metalurgiei, apreciază parlamentarul Marcel Vela.

„Deschiderea exploatării de cupru va face din Moldova Nouă un El Dorado al României. Dincolo de locuri de muncă, și acum vorbesc ca senator, în Parlament am făcut o lege potrivit căreia redevența pe care un investitor o plătea statului român, Agenției Naționale de Resurse Minerale, acum să vină într-o proporție covârșitoare la Primărie și la Consiliul Județean. Dacă se va deschide exploatarea de cupru la Moldova Nouă, Primăria va primi la bugetul local sume colosale, care ar putea fi folosite de către domnul primar pentru a asigura un trai confortabil și o viață de calitate.”, a explicat senatorul PNL de ce Moldova Nouă se va dezvolta într-un ritm alert în următorii ani.

1000x100 (3)

Dacă până acum Dunărea a fost prea puțin pusă în valoare, odată cu investițiile majore pe care și le va permite administrația locală în infrastructură vor fi stimulate și investițiile private în turism, în domeniul HORECA. „Locurile de muncă, servicii medicale, cu educație, confort peisagistic, zone urbane, potențial turistic, toate acestea vor ține tinerii din Clisură aici, acasă, vor avea un viitor. Această zonă are un potențial extraordinar, binecuvântat de Dumnezeu.”, a mai spus senatorul Vela.

publicitate Timisoara banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/