Copiii cu nevoi speciale de la Centrul de Plasament „Speranța” din Reșița sunt găzduiți în aceste zile de Cabana „Cerbul” de pe Muntele Mic, unde...
Un grup de cetățeni irakieni a fost prins de polițiștii de frontieră în zona localității Grădinari din Caraș-Severin. Polițiștii de frontieră din Oravița au identificat...
Revenit de curând în municipiu, fostul social-democrat Valentin Lupșa, fost secretar al Organizației Municipale PSD Reșița și fost consilier local, a aflat cu stupoare că...
Social-democrații și liberalii au reușit, cel puțin pentru moment, să renunțe la jocurile sau șicanele politice și să facă într-adevăr ceva pentru Reșița și Caraș-Severin,...
Ziaristul reşiţean Mălin Bot a rezistat doar şase luni în funcţia de redactor-şef al ediţiei online a ziarului „România liberă“. Dacă de la „Evenimentul zilei“...
An de an, mii de turiști aleg ca destinație stațiunea Băile Herculane pentru a forma deja celebrele spirale MISA. Însă omul care i-a reunit în...
Două autospeciale ale firmei de salubrizare din Reșița au rămas, practic, împotmolite după ce șoseaua s-a surpat sub ele. Pe strada Caen din Reșița, societatea...
Impresionat de piața în care locuitorii orașului Brad își fac cumpărăturile, dar și de condițiile excelente în care comercianții își expun produsele, primarul Luca Mălăiescu...
O societate comercială din Caraș-Severin a cerut în instanță declararea insolvenței SC AquaCaraș SA pentru neplata unei facturi restante. Directorul Anatoli Liber dă, însă, asigurări...
În România lucrului „bine făcut”, s-a dovedit că ce fac unii… desfac alții, așa, ca să se facă pe placul noii coloraturi politice a momentului....
Viteza face victime pe șoseaua de centură a Caransebeșului! Trei tineri au murit și un altul se află în comă la Spitalul Municipal de Urgență....
„Caransebeșul ar trebui să aibă nu doar acest muzeu. Este timpul ca această cazarmă să fie transformată într-un muzeu de înaltă ținută pentru că are...
Una dintre cele mai importante probleme ale județului Caraș-Severin rămâne colectarea deșeurilor. Autoritățile locale nu-și dau prea mult interesul să o rezolve, cel puțin asta...
Parlamentarul PSD de Caraș-Severin, Ionuț Chisăliță, a înaintat ieri o propunere legislativă pentru modificarea art.19 din legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului...
Încăpățânarea lui Mihai Stepanescu, „abilitățile” în afaceri pe care le-a dovedit în atâtea rânduri Adrian Chebuțiu, gafele incredibile ale altor aleși și funcționari din administrația...
Informații primite pe surse din zona PSD-ALDE anunță că fostul șef al Poliției municipiului Caransebeș s-ar pregăti pentru a fi instalat prefect. N-a trecut deloc...
Reșițenii din zona centrală a orașului s-au arătat indignați de o nouă acțiune pe care ei o consideră o barbarie îndreptată împotriva naturii. În pădurea...
Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș își caută manager. După plecarea lui Claudiu Hirțea, în septembrie anul trecut, unitatea medicală a fost condusă de Ionuț...
La ofițerii Direcției Generale Anticorupție au ajuns informații despre sistemul infracțional de la Universitatea din Reșița încă de acum cinci ani! S-au aflat atunci date...
După săptămâni de ger și gheață care au generat armatorilor pagube serioase, traficul pe Dunăre se reia, însă doar ziua și pe răspunderea armatorilor. „Dunărea...
Reșițenii mai au la dispoziție aproape 40 de zile pentru a-și plăti dările către stat fără dobânzi, penalități sau majorări. Primăria le oferă 5 modalități...
Martor în mai multe anchete și dosare ale DNA, dar și un cunoscut personaj al Văii Almăjului, nu de puține ori cu atitudini extravagante, Ion...
Librăria Diverta are, începând din această lună, o casă nouă! La același etaj al complexului comercial Nera din Reșița, vizitatorii vor găsi oferte imbatabile, așa...
Micuţa comună cărăşeană Ocna de Fier, renumită pe vremuri datorită bogățiilor extrase din minele de aici, a revenit în prim-plan odată cu îmbutelierea sticlelor de...
Lider al Guardia Rosso-Nera, Marcel Guşcă a avut ieri o defulare publică de aşa natură încât l-a determinat pe primarul Reşiţei, Nelu Popa, să reacţioneze...
Situația complicată a combinatului de pe Valea Bistrei ar putea însemna în mod paradoxal câteva sute de locuri de muncă! Odată cu trecerea timpului, speranțele...
Senatorul PSD de Caraş-Severin îi cere ministrului PSD al Muncii şi Protecţiei Sociale să ia măsuri urgente într-un subiect foarte sensibil! Interpelată oficial de Chisăliţă,...
Daniel Cristian Pădurean, elev la Colegiul Naţional Traian Lalescu din Reşiţa, a fost selecţionat în lotul naţional de şah, juniori II. Caraş-Severinul nu a mai...
Noi, suntem cei ce accesăm un credit Cetelem pentru a ne cumpăra un televizor pentru sufragerie. Ei sunt cei ce dau o semnătură de pe...