Încă din anul 2013, DNA a început urmărirea penală împotriva lui Adrian Chebuțiu și Adrian Preda pentru modul fraudulos în care au transferat locomotivele din...
Două profesoare sunt cercetate după ce ar fi mințit în declarațiile din dosarul corupției la examenul de bacalaureat din 2011. Una dintre ele ar fi...
Numele fiului său, Cristian Costa Goian, apare în dosarul corupției la Bacalaureatul din 2011. A căzut în vară și s-a încercat un aranjament pentru sesiunea...
Mandat de aducere pe numele fostului șef al Finanțelor Publice din Caraș-Severin, după ce a evitat să dea ochii cu judecătorii care cercetează dosarul corupţiei...
Birourile Întreprinderii Balneare de Turism Herculane au fost date de Iosif Armaş pe sume derizorii, numai să mai scape de datorii. La data de 29...
Doctorul Sebastian Telbis s-a plâns de interceptările făcute cu sprijinul Serviciului Român de Informații pentru ca Tribunalul Arad să-i revizuiască sentința de condamnare. Practic, să-i...
Curtea de Apel Timișoara a decis arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile, dar sentința nu este definitivă. Prins în flagrant...
Costa Goian a fost prins în flagrant în această după-amiază, în Reșița, imediat după ce a primit de la un om de afaceri un plic...
Curtea de Apel Timișoara a păstrat sentința Tribunalului Caraș-Severin de condamnare la doi ani închisoare cu suspendare a lui Sorin Frunzăverde, dar a schimbat argumentele...
“Caracatița din Camera de Comerț” pe care procurorii anticorupție au urmărit-o îndeaproape, au ascultat-o și analizat-o în detaliu a scăpat de orice acuzație! Fostul președinte...
Ca urmare a articolului postat în data de 20.07.2016 pe site-ul www.expressdebanat.ro, articol intitulat „Exclusiv. Sete de putere?! Preşedintele Tribunalului Caraş-Severin, judecătorul Rustin Ciasc, desfiinţat...
Cel mai mare șpăgar dovedit din Caraș-Severin, doctorul Sebastian Telbis, a fost achitat de către Tribunalul Caraș-Severin pentru acuzația de spălare de bani, instanța refuzând...
Inspecţia Judiciară şi Secţia de Judecători a CSM au concluzionat că preşedintele Tribunalului Caraş-Severin ar fi încălcat legea şi deciziile CSM, conducând efectiv şi alte...
Fostul judecător al Tribunalului Caraș-Severin este nemulțumit de modul în care s-a desfășurat ancheta în dosarul său, dar și de soluțiile judecătorului de drepturi și...
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara au finalizat urmărirea penală şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Drugărin, avocat...
Sancțiunea CSM-ului nu îl vizează doar pe președintele Rustin Ciasc, ci și pe vicepreședintele Tribunalului Caraș-Severin, Gabriela Stuparu! Raportul Inspecției Judiciare ce a avut ca...
Fostul medic-şef al Serviciului de Evaluări Medicale din cadrul Casei de Pensii Caraş-Severin, Sebastian Telbis, nu se va întoarce la pușcărie, acolo unde a stat...
Patronul Consiron, Emil Bulboacă, a fost găsit vinovat pentru comiterea a două infracțiuni de corupție și așteaptă cu sufletul la gură sentința definitivă, pentru a...
Consiliul Superior al Magistraturii a luat act de cererea tuturor judecătorilor de la Judecătoria Reşiţa, dar a aprobat trasferul Lucianei Vela la Tribunalul Caraş-Severin! Colectivul...
Un personaj recunoscut printre reşiţeni ca şi interlop, deşi Oecsi Kmnyes Şafar îşi neagă acest statut, face dezvăluiri care pun sub semnul întrebării corectitudinea unora...
Procurorii DIICOT cercetează acum modul în care a fost înstrăinat patrimoniul SC HERCULES SA și pot chiar cere anularea tuturor vânzărilor fictive făcute de membrii...
Avocaţii cărăşeni şi-au ales noii reprezentanţi în Baroul judeţean. În fruntea lor a fost ales Gheorghe Ciulei, care are o carieră de o viaţă atât...
Încă din prima zi de când Argirom a preluat SC HERCULES SA, principala preocupare a lui Iosif Armaş a fost să se asigure că el...
Dosarul privind judecarea grupului infracțional organizat al lui Flavius Blăgăilă, care a hackerit conturile italienilor, ușurându-i de peste 700.000 de euro, tot bate pasul pe...
Monica Borza l-a ajutat pe Iosif Armaş să pună la cale nişte falsuri grosolane, pentru a devaliza SC Hercules SA, chiar cu Argirom în insolvenţă!...
Dosarul Postlicealei „Carol Davila” din Caransebeș ia o pauză. Judecătorul a decis să aștepte motivarea deciziei Curții Constituționale a României cu privire la articolul 297...
Peste 20 de tineri s-au prezentat în ultimele luni la UPU Reșița sau Caransebeș după ce li s-a făcut rău în urma consumului de substanțe...
Băieţii isteţi din Caransebeş care au păcălit mai multe bănci şi persoane fizice din Italia cu aproximativ 700.000 de euro, se tot plimbă prin sălile...
Procurorii DIICOT au descoperit încă de la începutul anului 2016 activitatea infracțională a mai multor indivizi din Reșița, Caransebeș și Băile Herculane, unii dintre ei...
Tribunalul Caraș-Severin a decis să aștepte motivarea deciziei Curții Constituționale a României cu privire la articolul 297 din noul Cod Penal ce incriminează abuzul în...
Procurorii DIICOT susțin că numitul ”Adu” livra NSP în stațiune cot la cot cu concubina sa, Elena Cristina Novăcescu, care a și preluat activitatea după...
Bogdan Bujor, interlopul care a fost prins în flagrant în timp ce încerca să asasineze un om de afaceri reșițean, a învârtit bani grei și...
Băieți, cu ce vă deranjează că la Sectorul 3 a ajuns primar unul, pe nume Adrian Cocoș? În loc să fiți bucuroși că prin voia DNA-ului și a consilierului...
PSD analizează trei scenarii privind viitorul partidului la guvernare: menținerea actualei formule, reconfigurarea coaliției sau trecerea în opoziție. „Azi am prezentat colegilor din regiunea Moldova cele trei posibile scenarii....
Simion, despre posibila ieșire de la guvernare a PSD: Nu se va întâmpla nimic pe 20 aprilie
USR exclude o majoritate cu PSD dacă „trântește Guvernul cu voturile extremiștilor”
PSD anunță calendarul consultărilor interne. Când se decide viitorul coaliției
România impune reguli mult mai stricte pentru produsele second-hand
PSD nu cedează. Grindeanu merge mai departe cu planul de schimbare a lui Bolojan
Bugetul pe 2026 a fost adoptat. Ilie Bolojan: Este o centură de siguranță pentru finanțele publice
Admiterea la liceu: Calendarul complet și criteriile de departajare pentru elevii de clasa a VIII-a
Grindeanu, satisfăcut! Compromis privind deblocarea bugetului!
Coaliția merge mai departe. Bolojan a acceptat pachetul social PSD!
USR vrea desființarea a șase instituții publice care nu produc „nimic relevant”
Șase din zece români susțin comasarea localităților și înființarea de regiuni – sondaj
PSD votează bugetul, dar cu amendamente! Scrisoarea lui Grindeanu către Bolojan
Bolojan, despre ipoteza ca românii să poată circula doar 5 zile din 7 cu mașina
AEP a sesizat Parchetul General în cazul finanțării campaniei lui Nicușor Dan!