Trenurile Regio pe ruta Caransebeș – Drobeta Turnu Severin au fost oprite în zona Mehadia, circulația feroviară fiind închisă între Topleț și Drobeta Turnu Severin,...
Omul de afaceri timișorean își extinde afacerile în Caraș-Severin! După domeniul schiabil de pe Muntele Mic, investește acum într-un ansamblu rezidențial, cu locuințe, spații de...
„Haide și tu să facem orașul mai frumos!“ – este o invitaţie transmisă public reşiţenilor „care vor să se implice“, de către membrii Asociaţiei Nevo Parudimos,...
Primarii celor două comune de la poalele Munţilor Țarcu își doresc să inițieze proiecte în tandem pentru dezvoltarea turistică a zonei, sperând chiar ca în...
Senatorii şi deputaţii au votat, azi, componența Birourilor Permanente în noua sesiunea parlamentară. Senatoarea PNL de Timiş Alina Gorghiu a fost aleasă vicepreşedinte al BP...
Cei care doresc să-și închirieze un loc de parcare în municipiul Caransebeș ar trebui să știe că municipalitatea are în vedere înlesnirea procedurii de obținere...
Dacă lucrurile decurg așa cum trebuie, la finalul anului 2020 Reșița se va bucura de un spital modern. Și aici ne referim la toate cele...
Numărul bolnavilor de gripă a ajuns în Caraș-Severin la 5. Astăzi, boala a fost confirmată în cazul altor doi pacienți internați la Spitalul Județean de...
Trei persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs astăzi la Reșița, pe pasajul de la Nera. Un autoturism a sărit peste bordura...
Într-o zi de luni, poate că iarba nu crește. Însă, în acest început de săptămână, cultura, fără dar și poate, înflorește în orașul de la...
Bugetul de investiții al Serviciului Public de Întreținere și Reparații din cadrul Primăriei Caransebeș este în acest an peste 8 milioane de lei, din totalul...
Ceea ce pentru mulți reșițeni părea o utopie a primarului Nelu Popa e tot mai aproape de realitate. Reșița se reinventează pur și simplu, vechiul...
După ce doi oameni au murit zilele trecute pe DN 6, în urma coliziunii dintre două tiruri, în această după-amiază un alt accident rutier a...
Liderii PSD reuniți astăzi, la Parlament, în ședința CEx, au stabilit ca în perioada 15 februarie – 15 martie să aibă loc alegeri în organizațiile...
Senatorul Marcel Vela spune că a „observat în spațiul public (de la PRO Ro și PSD) o abordare superioară, arogantă și narcisistă legată de Primăria...
Virusul gripal, favorizat de perioada rece din an, este subiectul de maxim interes pentru întreaga populație a României, mai ales că, în ultimele săptămâni, 67...
După ce a dat impresia că ar fi probleme financiar-contabile la Asociația de Fotbal Viitorul Caransebeș și, în consecință, că nu va tolera lipsa de...
Aflat la al doilea mandat în calitate de primar al comunei Coronini, Ilie Boboescu, cel care a atras investiții de milioane de lei în localitatea...
Dacă pleci la drum cu PSD, ești și la bine și la rău, este de părere Marius Damian, fost primar în comuna Teregova 12 ani...
După mult timp, la Teatrul de Vest din Reșița se anunță o dramă. Și nu orice fel de dramă, ci una în care, în zilele...
Un incident care ar fi putut avea urmări tragice s-a produs, în urmă cu scurt timp, pe drumul ce leagă Reșița de Bocșa. Mai mulți...
Şapte localităţi urbane din Caraş-Severin dispun de locuri de muncă vacante, potrivit Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Alături de cele două municipii, cele...
Primarul Felix Borcean își dorește înființarea unui club sportiv municipal la Caransebeș, într-un oraș în care nu mai există sport de performanță la nivel înalt,...
Consilierii locali din Caransebeș au răspuns prezent nevoilor operatorilor de servicii în regim de taxi și au majorat, prin Hotărâre de Consiliu Local, tarifele pe...
Secretarul general al Pro România, deputatul de Caraș-Severin Ion Mocioalcă, a confirmat pentru expressdebanat.ro negocierile cu PNL pentru formarea unei alte majorități în Camera Deputaților,...
Nu doctorii vorbesc despre doctori, ci pacienții vorbesc despre doctori, spune președintele Colegiului Medicilor din România, medicul caransebeșean Gheorghe Borcean. În prezent, în ceea ce...
Ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, l-a obligat pe primarul Popa să verifice lista persoanelor cu handicap! Se impune o reevaluare, a descoperit o mulțime de...
Prima ședință ordinară a Consiliului Local Moldova Nouă din acest an a fost marcată de tragerea la răspundere a actualilor consilieri PSD de către foști...
Impactul tragic dintre cele două tiruri, produs în această dimineață pe Drumul Național 6, a fost filmat! Pe imagini se vede cum unul dintre tiruri...
Doi mastodonți s-au izbit astăzi pe cea mai periculoasă șosea din Caraș-Severin. În urma impactului, unul dintre tiruri a luat foc. Un grav accident de...
Logica şi bunul simţ îi spun oricărui cetăţean că liderii comunităţilor şi, mai departe, ai societăţii româneşti ar trebui să aibă nişte minime atribute. După...
Autoturismele Primăriei Caransebeș au fost luate la puricat de către consilierii locali, în cadrul ședinței de lucru. Întrebarea social-democraților a fost una simplă: De ce...