Incidența cazurilor de coronavirus a ajuns astăzi la 1,78 cazuri la 1.000 de locuitori în Caraș-Severin. În ultimele două săptămâni au fost confirmate 601 cazuri....
Lucrările de asfaltare a drumului care duce în Poiana Golului, un punct de atracție odată cu demararea proiectului Custom Reșița, avansează rapid. Continuă lucrările de...
Pe Muntele Mic, pe Semenic, la Văliug și la Gărâna a nins suficient nopțile trecute pentru ca pârtiile să fie deschise pentru prima dată în...
Tehnologia modernă pare să aducă, pe zi ce trece, tot mai multe beneficii în varii domenii de activitate, inclusiv pe segmentul educațional. Astfel, până când...
Guvernul Orban și-a bătut joc de o mulțime de localități cărora nu le-a alocat la final de an niciun leu sau le-a trimis sume ridicole...
Rețeaua școlară de la nivelul municipiului Caransebeș nu se realizează încă, chiar dacă există ca termen limită finalul acestei luni, pentru că proiectul de hotărâre...
Liberalii Popa, Dunca și Vela au descoperit împreună cu directorul Agenției pentru Dezvoltare Vest, Sorin Maxim, rețeta pentru însănătoșirea sistemului sanitar cărășean, au găsit și...
Valentina David pleacă de la cârma Spitalului Municipal de Urgență! Chiar și interimar, Valentina David nu a mai dorit să accepte o nouă prelungire. Pe...
Nelu Popa, primarul Reșiței, nu plânge după ce Marcel Vela a pierdut șefia Ministerului Afacerilor Interne, dar și-ar dori ca Andrei Ungur să rămână subsecretar...
Actualul guvern de coaliție nu pare a fi neapărat garantul performanței! După negocierile, aproape interminabile, pentru portofolii, criteriul expertizei în faza alegerii miniștrilor a fost...
Astăzi s-a dat startul campaniei de vaccinare împotriva coronavirusului la Reșița. Cadrele medicale care s-au imunizat au vorbit despre experiența lor. Doctorul Liviu Culda a...
În jurul orelor amiezii, cele 55 de doze de vaccin destinate luptei împotriva COVID-19 au ajuns la Spitalul Orășenesc Moldova Nouă. Acțiunea de imunizare a...
Într-o zi importantă pentru credincioși, prăznuirea Botezului Domnului, prefectul județului Caraș-Severin a ținut să le transmită un mesaj oamenilor, dat fiind faptul că apariția noului...
Mai multe echipaje de salvatori au fost nevoite să intervină de urgență azi-noapte, ora 23.06, la un accident rutier produs pe DN 57 B, zona...
Peste 3.500 de sârbi din zona Clisurii Dunării se pregătesc intens în vederea celebrării Nașterii Domnului, sărbătorile de iarnă fiind gata să înceapă pentru milioane...
Prima fază de vaccinare continuă în rândul cadrelor medicale cărășene. După ce, în ultima zi a lui 2020, personalul medical din Oravița și Caransebeș a...
Campania de vaccinare începe și în municipiul-reședință de județ. Primele cadre medicale din Reșița vor fi imunizate mâine, la aproape o săptămână după cele din...
Odată cu stabilirea centrelor de vaccinare pe raza județului Caraș-Severin, 16 la număr, imunizarea pentru a ține piept noului coronavirus, în special în cazul bătrânilor...
Mai multe fotografii transmise de un cititor Express de Banat dezvăluie o imagine deloc plăcută în Dealul Golului din Reșița. Copacii puși la pământ creează...
Primarul Caransebeșului își dorește un oraș mai curat, astfel că a inițiat la sfârșitul anului o acțiune de înlăturare a deșeurilor de pe trotuare și...
Credincioșii se pregătesc să prăznuiască Botezul Domnului, eveniment care încheie ciclul sărbătorilor de iarnă. Cum pandemia a schimbat multe reguli de convieţuire, se pare că...
Intervenție în forță, la această oră, în zona Complexului Hehn din Reșița. Un bărbat a fost descoperit inconștient pe malul Bârzavei. Apelul la 112 anunța...
Pământ, pietre și crengi au ajuns pe carosabil, îngreunând circulația pe Drumul Național 67D, pe Valea Cernei. Anunțul a fost făcut în această dimineață, de...
Instanța supremă va judeca în 13 ianuarie apelul prin care Biroul Electoral Central insistă în reluarea alegerilor pentru funcția de primar al orașului Moldova Nouă pe...
Aflat la al doilea mandat în fruntea comunității din Berliște, primarul Nicolae Orăvicean e dispus să-și sacrifice timpul și energia până când locuitorii UAT-ului pe...
La fel ca orice deșeu, și brazii de Crăciun trebuie aruncați după anumite reguli. Am aflat de la Primăria Municipiului Reșița unde anume se pot...
Președintele Romeo Dunca a cedat la insistențele consilierilor județeni social-democrați, astfel că primii angajați ai administrației județene care vor trebui să-și caute de lucru în...
La aproape o lună de la expirarea termenului de stabilire a centrelor de vaccinare anticoronavirus, Prefectura cărășeană anunță unde se vor putea imuniza cărășenii atât...
Noul administrator public al județului Caraș-Severin, Tinu Vidaicu, a surprins astăzi printr-un comunicat de presă care a dus la nașterea multor întrebări. Acest comunicat a...
Informațiile apărute în spațiul public precum că la Spitalul din Caransebeș 110 cadre medicale sunt infectate cu Sars CoV – 2 sunt FALSE. Valentina David,...