Spitalul Municipal Caransebeș, cartoful fierbinte al municipalității

untitled design set 970x90 px

Valentina David pleacă de la cârma Spitalului Municipal de Urgență! Chiar și interimar, Valentina David nu a mai dorit să accepte o nouă prelungire. Pe de altă parte nici conducerea administrativă a urbei nu a susținut rămânerea ei.

Din punctul de vedere al primarului Felix Borcean decizia nu este luată, deși deja, neoficial s-au vehiculat două nume: unul fiind social democratul Daniel Alexandru Isac, care deja ocupă o funcție la spital pe sectorul administrativ și al doilea nume este al fostului director economic Dana Drăgoi, din perioada managerului Adrian Cican.

Eu știu doar că am discutat că se încheie contractul de interimat al d-nei manager și am vorbit de trei variante posibile până în luna martie când se va organiza concursul și anume: fie rămâne în continuare Valentina David, precizez că mie nu mi-a spus că nu mai dorește, fie directorul medical Singh Bhupinder preia și funcția de manager interimar, fie d-na Dana Drăgoi va fi numită până la organizarea concursului. Sunt trei variante, încă nu ne-am decis care va fi varianta optimă din 8 ianuarie”, ne-a declarat primarul Felix Borcean.

Întrebat de ce Valentina David nu are susținerea PSD, ea fiind chiar pe lista de consilieri locali din partea social democraților, Felix Borcean ne-a declarat că el personal nu știa că este membru PSD și mai mult nu s-a ținut cont de apartenența politică la numirea managerului, pentru că pe Valentina David au numit-o liberalii în urmă cu câteva luni, viceprimar al urbei fiind Marius Isac.

publicitate ziar expresb 1000x100

Valentina David ne-a declarat că nu mai dorește să rămână manager interimar, din motive personale, dar se mai gândește dacă se va înscrie la concursul pentru ocuparea funcției de manager. Până atunci ea își reia activitățile pe care le-a întrerupt în momentul când a acceptat funcția de conducere și anume asistentă la sala de nașteri, profesor la școala Postliceală Sanitară, coordonator de practică, având și alte contracte la o clinică medicală privată din Caransebeș.

Sper doar atât ca președintele Consiliului de Administrație al Spitalului, Florin Bogdea să continue munca începută împreună pentru că am obținut toate avizele pentru punerea în funcțiune a aparatului RT PCR, pentru care Primăria s-a oferit să achiziționeze toate componentele necesare unei bune funcționări, să urmărească procesul de vaccinare, pentru că a început și a doua etapă în care 200 de cadre medicale din municipiu sunt vaccinate (este vorba despre medici de familie, asistenții acestora, farmaciști, asistenți farmaciști și personalul medical din clinicile private) și să deschidă până la sfârșitul lunii ianuarie Ambulatoriul”, ne-a precizat Valentina David.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/