La aproape 9 milioane de lei se ridică finanțarea obținută de administrația locală Ocna de Fier pe Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. În aproximativ...
Obiectivele cele mai atractive din Caraș-Severin au fost promovate la Târgul de Turism al României, ediția 2023, pe ritmuri de folclor, de însuși Romeo Dunca,...
Pompierii cărășeni monitorizează în permanență situația cursurilor de apă din județ în contextul precipitațiilor consistente din ultimele zile. Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Semenic” Caraș-Severin...
Trei unități administrativ-teritoriale din județ sunt eligibile la finanțare pentru construirea de centre comunitare integrate prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Comunele Berzasca, Bucoșnița...
După ce la începutul săptămânii primarii comunelor Ciclova Română și Răcășdia semnau primele contracte pe „Anghel Saligny” pentru Caraș-Severin, Ministerul Dezvoltării vine cu vești noi....
Cinci mașini au fost implicate într-un accident produs în această seară pe drumul dintre Berzovia și Gherteniș. Potrivit primelor informații transmise de Inspectoratul pentru Situații...
Ploile cuprind toată țara, iar la altitudini mai mari de 1.500 de metri va fi lapoviță și ninsoare. ANM a emis în acest sens o...
Prof. dr. Dana Stoian, medic primar endocrinolog, reputat specialist în acest domeniu, explică legătura dintre tiroidă și sarcină și oferă explicații importante pe această temă....
Omul gospodar își face iarna car și vara sanie. Pe același principiu, primarul Mirel Pascu a lansat deja propunerile de artiști pentru Zilele Orașului Bocșa....
Două clădiri din comuna Berzovia vor fi reabilitate și eficientizate energetic cu bani europeni. Au fost încheiate contractele de finanțare. Căminul cultural din Gherteniș și...
O realitate care ne va costa scump a fost dezvăluită de șeful Direcției Județene de Statistică din Caraș-Severin. Acesta spune că autoritățile locale nu s-au...
60 de noi contracte de finanțare, depuse prin Componenta C10 – Fondul local din Planul Național de Redresare și Reziliență, au fost semnate de ministrul...
În județul în care doar 12,5% dintre locuitori au absolvit o facultate, nici câștigul salarial nu este unul strălucit. O statistică recentă referitoare la contextul...
12 comune din Caraș-Severin sunt parte din proiectul național Screening TB, coordonat de Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București, prin care sunt oferite servicii...
S-au înmulțit situațiile de urgență în Caraș-Severin în anul 2022. Angajații ISU „Semenic” au avut în medie 19 intervenții/zi. Jumătate dintre ele au reprezentat misiuni...
Asistentul medical comunitar este persoana care oferă ajutor de specialitate și consiliere la domiciliul pacienților. Dacă în alte județe există zeci de astfel de angajați,...
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a anunțat că a dat amenzi de peste 7 milioane de lei în urma a sute de controale la magazinele...
Deși suntem tentați să spunem că doar fenomenul migrației din ultimii ani este de vină pentru scăderea semnificativă a populației din județul Caraș-Severin, și alți...
Echipa LTCDMN robotics a Liceului Tehnologic „Clisura Dunării” a fost prezentă săptămâna aceasta la faza I a regionalei FIRST Tech Challenge România, competiție cu caracter...
Odată cu sosirea primăverii, și numărul paraziților este în creștere, iar prietenii noștri necuvântători sunt la fel de expuși pericolelor ce pândesc din umbră. Consultul...
De la mijlocul acestei luni, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Semenic” Caraș-Severin are un șef nou. Ionel Petru Tilca a preluat funcția prin concurs. Ionel...
De acum reșițenii pot ajunge mai rapid către serviciile de imagistică și tomografie computerizată. Birsasteanu Imaging Solutions, clinica privată de RMN și CT și-a deschis...
Auchan România își reconfirmă sprijinul pentru promovarea valorilor locale, a turismului durabil și dezvoltarea orașelor și comunităților prin cultură, devenind partener oficial al Capitalei Europene...
Un bărbat în vârstă de 44 de ani din Bocșa Română a fost găsit fără suflare în această dimineață. Din primele informații, acesta este un...
Timp de două luni, România va sta sub arcușul Diavolului. Clasic, rock sau folk? Toate la un loc, într-un stil imposibil de definit și sub...
Șeful administrației județene nu înțelege de ce ar trebui să ocolească unii oamenii din Dognecea 30 de km pentru a ajunge la Reșița, spre exemplu,...
Unitățile de învățământ din Forotic și Comorâște intră în șantier din acest an, anunță primarul Alexandru Sporea, recent întors de la București, unde a fost...
Cutremurul de 5,7 grade pe scara Richter produs marți, 14 februarie, a fost unul dintre cele mai puternice seisme resimțite în Banat. Maximul înregistrat în...
Un bărbat din Bocșa, șofer al unui microbuz școlar, s-a urcat la volan după ce a consumat alcool, având în mașină mai mulți elevi. Când...
Șeful Consiliului Județean Caraș-Severin va da socoteală în sala de judecată după ce a lansat acuzații grave și a insinuat acte de corupție de care...
Frumusețile județului Caraș-Severin vor fi prezentate în cadrul Târgului de Turism al României, care se va deschide săptămâna viitoare la București. Consiliul Județean Caraș-Severin, prin...
Polițiștii cărășeni sunt în căutarea unui bărbat care a plecat la sfârșitul săptămânii trecute de la domiciliul său din Anina și nu s-a mai întors...

Unitatea de învățământ din cel mai sărac cartier al orașului Bocșa va fi modernizată printr-un proiect european, care vizează atât reabilitarea clădirii, cât și dotarea acesteia cu mobilier nou...
Reșița vrea un Târg de Crăciun de top! Înscrierile pentru căsuțe sunt deschise
Alte trei blocuri din Caransebeș se reabilitează pe bani europeni
SDM intervine pe străzile din Timiș. Noi reparații și lucrări!
Cu ironia la purtător, Victor Nafiru ne plimbă prin „balamucul politic” în noua sa carte
Ministrul Finanțelor, vizat de o moțiune simplă depusă de AUR
Patru zile dedicate cărții și scriitorilor, la prima ediție a Târgului Gaudeamus de la Reșița
Avarie în Oțelu Roșu, pe strada Pescarilor. Aquacaraș intervine!
Taxele și impozitele în Timișoara rămân neschimbate anul viitor
Strada Ceretului și Rândul 2 din Reșița rămân fără apă. Avarie!
Dominic Fritz ar putea pierde salariul de la USR. Proiectul de lege depus la Senat
Mai multe străzi din cartierul reșițean Muncitoresc rămân fără apă. Avarie!
Fritz exultă după ce Donald Trump a pierdut puterea în SUA! „MAGA va fi istorie!”
400 de copii, dar bani aproape ca pentru o comună cu 200 de locuitori!
„Buldozerul” Dunca, pilot de elicopter pentru George Simion! Bolojan i-a lăsat deschisă ușa PNL!
Iosif Todea se retrage de la conducerea Corului „Ion Românu”, după aproape 30 de ani
Aquacaraș, conectată la inovație! Tehnologii israeliene pentru viitorul serviciilor de apă