Prima ninsoare mai serioasă din județul Caraș-Severin, care nu a țintit doar zona montană, aduce cu ea sfaturi de la oamenii legii pentru a preveni...
Asociaţia Nevo Parudimos, ca parte a rețelei ERGO Network, a organizat în 2-3 decembrie întâlnirea de lucru Roma Forum, având tematica „Oportunități de dezvoltare și...
Organizaţia Naţiunilor Unite a declarat, în 1985, ziua de 5 decembrie ca Zi Internaţională a Voluntarilor în slujba dezvoltării sociale şi economice, sărbătorită de atunci...
Neatenția a fost, cel mai probabil, cauza unui nou accident rutier produs în această după-amiază pe o trecere de pietoni din centrul Reșiței. Graba șoferilor,...
Polițiștii din Băile Herculane au identificat noaptea trecută doi bărbați, în zona 7 Izvoare, în timp ce consumau droguri lângă un autoturism parcat pe marginea...
Acuzații de malpraxis aduse unui medic al Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș, unde în secția de Chirurgie nu numai că se stă cu lunile internat,...
Contractul care vizează implementarea proiectului cu titlul: Supporting preventive-developmental needs of the youth „Creativity Without Frontiers” realizat de ONG-ul „KOKORO” din Bor, Republica Serbia, în...
Președintele PSD Caraș-Severin, Luminița Jivan, a declarat, cu ocazia lansării candidaturii Vioricăi Dăncilă la prezidențiale, că liderul PSD a fost de la preluarea mandatului de...
Locuitorii comunei Dumbrăvița, dar nu numai, sunt îndemnați să participe sâmbătă la o nouă acțiune de curățenie: „Facem curat la noi în sat”. Această activitate...
CNAIR a semnat la începutul săptămânii un contract de 133.000 de lei cu Iptana SA pentru atribuirea serviciilor de expertiză aferente lucrărilor de pe lotul 3...
Timișorenii sunt invitați să participe la un nou eveniment dedicat comunității locale: Bazar Cultural. Evenimentul va avea loc de-a lungul a trei zile în Parcul...
Cei mai mici participanți la trafic sunt așteptați astăzi în parcarea magazinelor Lidl din Reșița, Caransebeș, Moldova Nouă, Oravița și Oțelu Roșu. Polițiștii au pregătit...
Un puternic incendiu de vegetație a cuprins circa 15 hectare de teren în Clisura Dunării. Flăcările amenință o proprietate privată. Fum gros, trafic îngreunat și...
Intervenție de urgență, în această după-amiază, pe un drum național din vestul țării. Un TIR plin cu cereale a fost lovit de un tren de...
În zilele noastre activitățile fizice joacă un rol cheie în viața fiecărei persoane, fie că acestea sunt întreprinse în mod voit sau nu. Cu toate...
Oamenii legii au fost chemați să intervină de urgență chiar în sediul Judecătoriei Oravița. Un bărbat a intrat în clădire având asupra sa o armă...
Noi tensiuni pe strada George Enescu din Reșița! A fost convocat Comitetul Executiv Județean al PSD pentru ca partidul să scape definitiv de oamenii care,...
Patru arme și muniție au fost descoperite la domiciliile unor bărbați din Reșița și Dognecea. Toate erau deținute ilegal. Polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi...
Asociația Voluntariatul Pentru Toți a implementat, în perioada 1 -12 august, schimbul de tineri din cadrul proiectului „Recycle for a better world”, 2019-1-RO01-KA105-062709, proiect ce...
În urma solicitării prim-ministrului Viorica Dăncilă, adresată ministrului Educației Naționale, de a stabili data începerii noului an școlar prin consultarea tuturor părților implicate, ministrul interimar...
O parte dintre români a înțeles ceva din tragedia de la Caracal și despre importanța veridicității apelurilor la numărul 112. În plus, STS informează că...
O nouă agresiune a cărei victimă a fost un polițist a fost comisă aseară, într-o localitate din județul Timiș. Un bărbat l-a atacat pe omul...
Marcel Vela dezminte orice informație potrivit căreia deciziile recente de excludere a unor membri PNL ar avea la bază vreo notă personală, deși, susține liderul...
Deși prognoza meteo nu se anunță prietenoasă nici mâine, pregătirile pentru manifestările dedicate Zilei Eroilor sunt în toi. Dacă la Reșița s-a anunțat o singură...
Comisiile juridice reunite ale Parlamentului au avizat astăzi favorabil solicitarea președintelui Klaus Iohannis de a organiza un referendum pe tema justiției pe data de 26...
Deputatul USR Silviu Dehelean, membru al Comisiei Juridice, atrage atenția asupra celor 3 candidați eligibili de pe lista Partidului Social Democrat care vor forma, potrivit...
Un eveniment specific pentru clasele Step by Step a fost marcat, în 11 martie, la Colegiul Național „Mircea Eliade” din Reșița, Corp C. Clasa pregătitoare...
Doi români au fost prinși de polițiștii de frontieră cărășeni în timp ce transportau nouă cetățeni din Iran și Irak, adulți, dar și minori. Cele...
Primăvara este un moment optim pentru ca și tradițiile din Banatul de Munte să înflorească și să fie puse în valoare prin activități care să...
Întotdeauna este loc de mai bine, spune Matei Lupu, dar se declară mulțumit atunci când vine vorba despre activitatea prestată în ultimii aproape 2 ani...
Muzică, joc și voie bună, o adevărată sărbătoare a comunităţilor locale croate din Rafnic și Clocotici. Păstrată şi transmisă celor care o preţuiesc şi iubesc, această...
Lucrările la rețeaua de apă a orașului presupun întreruperea furnizării apei timp de mai multe ore pe 11 străzi din Reșița. Măsura va fi instituită...