Ca urmare a lucrărilor de asfaltare ce se vor desfăşura pe strada 1 Decembrie 1918, în zilele de 7 și 8 mai circulaţia mijloacelor de...
Lucrările de reabilitare și modernizare a școlii din localitatea Băuțar au intrat în linie dreaptă, urmând ca obiectivul să fie inaugurat, cel târziu, la finele...
Cosmin Tabără, viceprimarul Timișoarei, vrea ca în patrimoniul orașului să ajungă și Casa Muhle, pentru a fi pusă în valoare. Despre acest subiect se vorbește...
O sentință a Curții de Apel Timișoara obligă la reluarea alegerilor pentru funcția de președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Intercom Deșeuri Caraș-Severin! Instalat în...
Programul gratuit de meditații, inițiat la nivel național de TSD România, ajunge în această după-amiază și în Caraș-Severin. „Caravana Educației”, un program adresat elevilor de...
Unitatea Administrativ-Teritorială a comunei Berzasca, cu sediul în comuna Berzasca, strada Principală, nr. 282, județul Caraș-Severin, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de...
Sute de copii din întreg Banatul au însuflețit curtea Reședinței Episcopale a Caransebeșului, în cadrul Zilelor Credinței și Culturii. Dulcele grai bănățean a răsunat în...
Căpușele sunt paraziți externi care se hrănesc cu sângele omului sau al diferitelor animale. În lume se cunosc sute de specii de căpușe, dar în...
Vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin îi contrazice pe primarii liberali și chiar pe președintele Marcel Vela! Are o relație de invidiat cu președintele Dunca și dezvoltă...
Președintele Camerei Deputaților Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Timișoara, că social democrații vor înainta un nou proiect prin care să fie desființate pensiile speciale...
Unitatea Administrativ Teritorială- Comuna Rusca Montana, numărul 450, județul Caraș-Severin organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de conducere vacantă de secretar general al...
Sub sloganul „Uniți pentru Ucraina”, duminică, 8 mai, de la ora 16.00, la Hanul Boierului din Reșița, Asociația „Cultură și Fapte Bune”, alături de Vinoteca...
Primăria Lugoj a anunțat că Podul de Fier va intra în reparații la partea carosabilă. Lucrările sunt prevăzute pentru execuție pe parcursul acestei luni. „Podul...
Primăria Comunei Fârliug organizează, la sediul său din Sat. Fârliug, Comuna Fârliug, numărul 80, județul Caraș-Severin, în perioada 27 mai 2022- 03 iunie 2022, concurs...
Pe străzile orașului Bocșa, în diverse locații, au fost amplasate momeli pentru rozătoare. Substanțele pot reprezenta un pericol pentru animalele de companie și pentru copii,...
Neregulile în domeniul muncii persistă în Caraș-Severin. Nu a dispărut nici munca la negru, fără documente întocmite de angajatori. Toate au dus la aplicarea de...
Un incident grav a avut loc noaptea trecută la Timișoara. Un pacient cu probleme psihice a căzut de la etajul 1 al Clinicii de Chirurgie...
Bărbatul de 62 de ani a fost văzut ultima dată luni-seara. De atunci nimeni nu mai știe nimic de el. Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean...
Cel de-al doilea eveniment gastronomic Banat Brunch din acest an are loc sâmbătă în localitatea Berini, din județul Timiș. Acest loc este cunoscut pentru faptul...
După ce judecătorii Curții Constituționale a României au decis că legea care a eliminat pensiile speciale ale parlamentarilor este neconstituțională, fostul lider PNL anunță că...
Reprezentanții administrației locale din Mehadia s-au alăturat campaniei naționale „Curățăm România”, derulată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, iar în numai trei zile au reușit...
Sinagoga din Cetate, una dintre cele mai importante atracții turistice din Timișoara, își redeschide porțile vineri, deși lucrările de reabilitare nu sunt încă finalizate. Aici...
Scăderea bruscă a prețurilor la tomate, dar și la alte legume din piețele din România arată că măsurile de sprijin decise de PSD chiar funcționează,...
Managementul lui Romeo Dunca la Consiliul Județean este criticat în termeni duri nu numai de opoziție, ci și de mai toți primarii și liderii PNL...
Salariile angajaților din Primăria Timișoara vor fi majorate începând cu data de 1 iunie, dacă consilierii locali își vor da acordul. „Nu este o măsură...
Într-o lume politică în care se vorbește tot mai mult despre egalitatea de șanse, Consiliul Local Bocșa vine să echilibreze lucrurile. Aripa social-democrată este alcătuită...
Fostul primar Nicolae Robu critică actuala administrație pentru faptul că nu se îngrijește de spațiile verzi din oraș. „Timișoara a fost cu adevărat orașul florilor....
Un nou consilier local USR la Timișoara. Este vorba de Mihaela Paula Rusu, care a depus joi jurământul în cadrul ședinței extraordinare. Aceasta vine în...
Succesul pe care l-a avut Programul „Tomata” l-a determinat pe ministrul Adrian Chesnoiu să implementeze același sistem și în privința altor produse, cum ar fi...
Aeroportul Banatul din Caransebeș se pregătește să găzduiască vara aceasta, în primă ediție, un eveniment similar cu cel de pe Aerodromul Cioca din Timișoara. Așa...
Introducerea ca disciplină opțională a Istoriei Revoluției de la Timișoara din 1989 a primit girul deputaților. Inițiativa legislativă a deputatului PNL de Timiș Marilen Pirtea...
Prefectul de Timiș cere Primăriei Timișoara să curețe de iarbă și buruieni parcurile din oraș în cel mult o lună, altminteri va demara controale care...